elena udrea
Arhi Arhi 15.11.2017

Cum arată o călugăriță a anilor 2017

În imagine este doamna Elena Udrea, cea care, anul trecut, se pregătea asiduu pentru admiterea la călugărie, având deasupra capului spectrul DNA și al pușcăriei. Între timp, problemele au început să dispară, una cîte una, dar distinsa doamnă ține stindardul sus și continuă munca sa de încălugărire. Alături de ea este papițoiul care umple locul umplut […]
nightsleep
Arhi Arhi 15.11.2017

Oameni care nu se mișcă în somn

Sunt genul de tovarăș care doarme exclusiv pe o parte. Nu am o parte preferată, dar dintotdeauna dorm așa, de preferat cu o mână sub pernă. Pernă care trebuie să fie mare, altfel o fac ghemotoc până se transformă într-o rolă mare. Până să adorm, mă fâțâi de 100 de ori. Desigur, mă gândesc la […]
RELIGIA UCIDE
Arhi Arhi 15.11.2017

Relaţia dintre religie şi moralitate este una discutabilă

Copiii din familii religioase sunt mai puţin blânzi şi mai represivi decât cei care cresc în familii fără credinţe religioase, arată un nou studiu. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Profesori de Religie despre tragedia de la Colectiv: „Prin ascultarea … Profesori de la şapte universităţi din toată lumea au studiat copii creştini, musulmani şi nereligioşi […]
8sec
Arhi Arhi 14.11.2017

De ce prefer să cumpăr doar de la magazinele cu care am mai lucrat

Fiindcă, se pare că e ziua în care se vorbește cel mai mult de magazine online, mai am una și gata. Am vrut să îmi cumpăr, pentru sală, un fel de brâu pentru spate, datorită faptului că mi l-am distrus ușor când am sărit în Giola. Spatele. Doar că, după ce l-am găsit, m-a mâncat undeva […]
pareristi
Arhi Arhi 14.11.2017

Românii dau reviewuri la iPhone X fără să îl cumpere

Voiajam pe eMAG, să văd dacă mai e ceva ce să îmi iau de BlackFriday, în afara listei oficiale, cea pe care o să o public mai târziu și am ajuns și la, desigur, iPhoneX. Ca idee, eu am obiceiul de a-mi băga la favorite și de a marca prețurile care mă interesează, din […]
facem si lucruri bune pe lume
Arhi Arhi 14.11.2017

Facem și lucruri bune pe lume

În ultimele zile a fost un foarte mare circ prin media și internet, legat de mizerabilii moștenitori ai lui Mihai 1, Margareta și Duda. Pornind de la mazilirea fraierului mic, Nicolae, cel pe care până și maică-sa, fosta bonă și vânzătoare de sutiene, l-a dat în judecată la 14 ani, pentru avere și trecând prin […]
follow up la soferul jandarmerie
Arhi Arhi 13.11.2017

Follow-up la șoferul jandarmeriei

Legat de șoferul jandarmeriei care a depășit tramvaiul prin stânga în stație, evitând la milimetru un alt tramvai, asta a fost urmarea. S-a dispus sancţionarea contravenţională a celui în cauză cu suma de 1.450 de lei pentru nerespectarea regulilor privind depăşirea şi nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor şi marcajelor de obligare”, anunţă Brigada Rutieră. De asemenea, s-a dispus […]
sișu liber
Arhi Arhi 13.11.2017

Monday rant: Pușcăriașii susțin familia tradițională

Un pârnăiaș care a vizitat de 2 ori instituțiile corecționale ale statului român lansează un manifest în care clamează nevoia româniei de familii tradiționale și credință în dumnezeu, normalitate și MORALITATE. Înseamnă că zvonurile cum că domnului Sișu i s-a făcut rozeta găleată la pârnaie sunt doar niște zvonuri și chiar s-a opus în mod […]
orban 3
Arhi Arhi 13.11.2017

Politicienii țării nimănui

Ludovic Orban este ales noul presedinte al PNL in cadrul Congresului partidului, desfasurat la Romexpo, sambata, 17 iunie 2017. Inquam Photos / George Calin De fiecare dată m-am prezentat şi la DNA, şi în faţa instanţei singur, însoţit, e adevărat, de avocaţi. Condamn orice formă de presiune care se pune asupra Justiţiei. Nu mi se pare […]
Miele Point Bucuresti Dorobanti 2017 6
Arhi Arhi 13.11.2017

Black Friday începe la Miele pe 15 noiembrie și va genera vânzări cu 30% mai mari față de anul trecut

Campania de reduceri va avea loc în perioada 15 – 30 noiembrie Vor fi aplicate discounturi de până la 30% la electrocasnice premium Campania se va desfășura în magazinele proprii și exclusive Miele și la parteneri București, 14 noiembrie 2017 – Miele, compania numărul unu în producția de electrocasnice premium, organizează campania de Black Friday în perioada 15-30 […]
teapa telefonica
Arhi Arhi 13.11.2017

Nu răspundeți și nu sunați înapoi la numere de telefon din străinătate

Dacă nu aveți rude în străinătate, dacă nu aveți prieteni care nu știu ce e ăla internet sau smartphone și primiți un telefon din Italia, Malta, Mali, Tanzania sau, în general, orice țară unde nu știți pe nimeni, nu răspundeți la telefon și, ce e mai important, nu sunați înapoi. În general, veți primi doar […]
le logo wide
Arhi Arhi 12.11.2017

Din nou, https pe arhiblog.ro

Am profitat de weekend și super tipii de la chroot mi-au trecut situl pe https, pentru că na, anii 2017. Prin urmare, dacă vă dă ceva cu eroare, semnalizați, pentru că va fi, câteva zile, work in progress, să vedem daca letsencrypt au rezolvat, cu adevărat, problema celor ce folosesc încă windows […]
mamicile sunt idioate
Arhi Arhi 12.11.2017

Grupurile de mămici sunt moartea internetului

Via Nina Grupurile de mămici sunt cele care mă fac, în unele momente, să închid tot, să renunț la internet, să îmi cumpăr 200 de oi, că ciobănesc am și să mă duc naibii să trăiesc într-un vârf de munte până când predau ștafeta. Later edit: De fapt, mămicile nu sunt cu nimic deosebite de, […]
inchiriat
Arhi Arhi 10.11.2017

Se caută de închiriat

Un prieten care are 2 fetite (una încă pe drum pt o saptamana), caută de închiriat un apartament de 2 camere, zona dintre Tineretului și Timpuri Noi, mobilat si utilat daca se poate, buget 300 euro/luna. Cere și oferă maximă seriozitate. Sincer, în situația lui, e practic imposibil să nu fii serios, când îți […]
logoul dacic
Arhi Arhi 10.11.2017

S-a lămurit și problema logoului dacic

Deci da, logoul vieții a fost desenat de un copil de 14 ani. Știți cum sunt fazele de la emisiunile alea de stors lacrimi și cântat pe scenă? Gen E o fetiță deosebită, nu are mâini, nu cântă senzațional, dar nu are mâini, nu-i așa că v-a impresionat în mod deosebit? Cu siguranță juriul a stat […]
euplatesc.ro eroare
Arhi Arhi 10.11.2017

3D Secure nu e chiar atât de Secure

Astăzi a fost ziua sortită pentru a-mi plăti facturile, ziua sângelui, cum o mai numesc eu, cea în care îmi dă sângele pe nas de nervi de câți bani dau pe ici și colo. Ca să nu o mai lungim, pentru că e o problemă tehnică. Am plătit azi factura la RDS, prin procesatorul euplatesc.ro. Am plătit […]