Copiii din familii religioase sunt mai puţin blânzi şi mai represivi decât cei care cresc în familii fără credinţe religioase, arată un nou studiu. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Profesori de Religie despre tragedia de la Colectiv: „Prin ascultarea … Profesori de la şapte universităţi din toată lumea au studiat copii creştini, musulmani şi nereligioşi pentru a afla care e relaţia dintre religie şi moralitate. Studiul a relevat că credinţele religioase influenţează negativ altruismul copiilor.

Nu era nevoie de un studiu științific pentru a vedea asta. E la liber, oriunde în lume. Cele mai mari distrugeri, cele mai mari crime au fost și sunt făcute în numele religiei. Cruciadele, Torquemada, genocidul aztec, imperiul musulman,6 milioane de evrei uciși în al 2 lea război mondial, toate războaiele din ultma sută de ani, totul e bazat pe religie și supremația credinței unui grup de retardați asupra altui grup de retardați.

Și da, creștinii sunt zâmbitori și simțitori doar cât timp au impresia că ești din religia lor sau poți fi atras de partea bună a forței. Dacă nu, devin niște scârbe fără inimă, care te-ar lăsa să mori în mijlocul drumului. Mergeți în orice sat din românia și identificați-vă drept pocăiți, ca să vedeți ce pahar de apă primiți în dinți de la bunii și blânzii creștini.

Așa că, atunci când vă mai trimiteți copiii la religie pe motiv că așa vrea copilul, ca să nu se simtă exclus, deși nu coincide cu dorințele voastre sau clasicul Nu are ce să facă în ora de religie, mai gândiți-vă ce fel de om va ieși din el. Un om educat, un om bun și cu simțul dreptății sau unul care știe cum a murit femeia lui Lot și de ce, plus din ce sunt compuse țoalele de popă?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.