Arhi Arhi 23.03.2021

Asociația Storyscapes lansează proiectul FRAGILE, un serial documentar despre vulnerabilitate

Asociația Storyscapes, prima asociație din România axată pe transmedia storytelling, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii, lansează proiectul FRAGILE, un serial documentar despre vulnerabilitate, dar și despre puterea femeilor. Acesta își propune să redea, prin interpretarea Ioanei Flora, poveștile reale a 10 femei de vârste diferite și provenind din medii diverse, aflate în […]
Arhi Arhi 23.03.2021

Mirela Vaida a fost atacată cu o piatră

Știam de “actul terorist”, cum insista aseară Sorin Ovidiu Bălan să îl numească, din seara când s-a petrecut, dar evident, am râs și am trecut mai departe. Dar aseară am fost la dentistul meu sărit, să îmi pun primul implant din viață (vai, ce senzație de corp străin în gură este, ajungi să le înțelegi pe […]
Arhi Arhi 23.03.2021

Românul cunoaște doar umilința

De când ne naștem, suntem umili. Ne naștem având privilegiul de de a fi asistați de un medic care se uită cu scârbă la șpaga dată de părinți, pentru a avea dreptul să ne nască în condiții civilizate, nu pe paie. Asta deși părinții plăteau asigurări. Creștem. Părinții ne duc la un medic pediatru, care […]
Arhi Arhi 23.03.2021

Copiii noștri ascultă rock și sunt culți

Citeam la Vasilescu despre fetele lui și Quinn, după care am dat, în comentarii, de intelectualii români crescători de boraci. Sau intelectualii wannabe, nu știu. Pentru intelectualul de genul acesta, copilul său e genial, în orice moment. COpilul său merge de la 7 luni, vorbește de la 1.5 ani, știe programare […]
Arhi Arhi 22.03.2021

Ring, problem solved

Am reușit să rezolv problema vizorului ring, am ascultat sfatul unui comentator, am căutat un strungar care mi-a făcut prelungire și aia a fost. Atenție, pentru cei ce vor să treacă prin asta. Filetul de pe ring are 4 intrări, deci nu merge să pui un tarod simplu și aia e, se face pe strung, […]
Arhi Arhi 22.03.2021

Noua modă la vedete, violul

08 November 2019, Berlin: Award winner Sharon Stone (category: Woman of the Year) will be on stage at the 2019 “GQ Men of the Year Awards”. Photo by: Britta Pedersen/picture-alliance/dpa/AP Images Demi Lovato și-a lansat o carte autobiografică în care povestește ce incredibilă viața a avut. A lansat-o dând declarații în presă despre cum și-a […]
Arhi Arhi 22.03.2021

Noi, mai exact, de ce stam in casa?

Ok, weekendul trecut a fost weekendul nesimțirii. Pârtiile au fost pline, ăia de la Nuba aveau mesaje pe mese, să nu puna poze pe internet clienții, analfabeții lui Șoșoacă o ardeau în piața victoriei antimască, un vis. Întrebarea este noi, fraierii care respectăm legea, de ce stăm în casă și pentru cine? De ce îmi țin […]
Arhi Arhi 22.03.2021

alexa plus ring

cum functioneaza vizorul de la Ring impreuna cu boxa alexa
Arhi Arhi 19.03.2021

Mi-am luat Ring Doorview Cam. Ușor degeaba.

Mi-am luat Ring Doorview Cam. Ușor degeaba, așa cum spune și titlul. Și ce fericit eram că, în sfârșit, am reușit să mă decid rapid, ba i-am ascultat pe unii din băieții mai deșteptăței de aici și am plătit transport mai scump și a ajuns extrem de rapid. Și ce fericit eram când l-am desfăcut… Citește […]
Arhi Arhi 19.03.2021

Martie Super Sale: Windows 10 PRO OEM 11EUR și Office 2019 34EUR!

Nu se putea să treacă martie și zăpada mieilor fără ca prietenii noștri de pe interneți care distribuie Windows la cele mai bune prețuri să nu vină cu o super ofertă de mare angajament pentru cel mai vândut produs al momentului în online. Așa că, la introducerea codului CE20 aveți 30% reducere și obțineți […]
Arhi Arhi 18.03.2021

Românii, acest popor iubitor și minunat

https://v1.iw.ro/video/v/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwJTNBJTJGJTJG/c3RvcmFnZTA3dHJhbnNjb2Rlci5yY3Mt/cmRzLnJvJTJGc3RvcmFnZSUyRjIwMjEl/MkYwMyUyRjE4JTJGMTMwMjI1Nl8xMzAy/MjU2XzE3MDNhY2NpZGVudC5tcDQuNDgw/cC5tcDQmaGFzaD1iNjE4NTg5MTBiZDc2MTY1YWMwY2Q3YTdiMmEzZWVkZg==.mp4.480p.mp4 Două fete sunt lovite pe trecerea de pietoni. Căzute la pământ, hainele rupte. Ce fac românii? Filmează cât de mult pot. De unde respect pentru victime? De unde tentativa de a ajuta cumva? Nu bro, noi filmăm, să facem content pe social media, să prindem like, nu contează, păcat că nu e un cadavru cu […]
Arhi Arhi 18.03.2021

Noi jocuri gratuite pe Playstation

Inițiativa Play at Home 2021 continuă cu o serie de jocuri gratuite ce vor fi disponibile începând din 26 martie. De data aceasta este vorba despre o selecție de titluri realizate de partenerii independenți de top ai Sony Interactive Entertainment care să le permită fanilor să se joace în siguranță noi titluri. Lista jocurilor […]