Şi atunci, cum am putea noi încununa mai bine dictatura băsistă, decât printr-o lege a presei care pune pumnul în gura ziariştilor?

La propunerea lui Marton Arpad, deputat UDMR, a fost votată eliminarea din iniţiativa legislativă a unui articol care prevedea că “este interzisă difuzarea de imagini şi sunete înregistrate cu microfoane şi camere de luat vederi ascunse, cu excepţia situaţiei în care materialele audiovizuale astfel obţinute nu puteau fi realizate în condiţii normale, iar conţinutul lor prezintă un interes justificat pentru public”.

În acest caz, Liana Ganea, de la ActiveWatch – Agenţia de Monitorizare a Presei, a spus că acest articol elimină posibilitatea desfăşurării jurnalismului de investigaţie. Ea a dat exemplul unui jurnalist de investigaţie care nu ar mai putea să meargă să filmeze în locuinţa unui proxenet momentul în care acesta tranzacţionează o prostituată.

Imaginile acestea nu ar mai putea să fie difuzate de un jurnalist de investigaţie“, a explicat Ganea.

Asta nu este treaba presei, avem Poliţie, avem urmărire penală, avem procuratură“, i-a răspuns Victor Socaciu, deputat PSD.

Deci, papa filmarea sau fotografierea politicienilor când primesc şpăgi, papa filmat Geoană când iese de la Vântu, papa tot, pentru că noua lege initerzice orice fel de filmare/fotografiere în spaţii îngrădite. Eşti politician şi bei ca un porc la restaurant? Ai dreptul la imagine, dacă te filmează cineva şi te dă la tv, face pârnaie.

Este ultragiant cât rău a putut face ţării acest cantautor, pe nume Victor Socaciu. Abia acum se vede debandada votului uninominal. Orice retardat poate ajunge în poziţie dominantă, din care să dea legi în funcţie de partea pe care stătea frezat părul pubian al Marinei Almăşan Socaciu.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

48 comentarii Adaugă comentariu

  1. Avem poliţie, avem urmărire penală, avem procuratură, avem corupţie, avem impotenţă, avem nepotism, avem di tăti…
    Au şi în străinezia, unde sistemul funcţionează muuuult mai bine ca la noi, dar tot e nevoie de jurnaliştii de investigaţie ca să descopere lucrurile necurate.
    Dar e totuşi o chestie care mă frământă: oare avem jurnalişti de investigaţie?

  2. Asta ca sa nu pateasca si ei cum a facut-o Severin 🙂

  3. #4

    Este o naivitate sa crezi ca exista o libertate a presei sau obiectivitate a jurnalistilor oriunde in lume. Peste tot exista un control insa nu fatis.
    Masura asta este luata pentru ca altele au dat gres iar faptul ca este fatisa nu trebuie sa surprinda pe nimeni cel putin la noi unde nimeni nu se mai oboseste sa fie discret, unde se actioneaza sfidator si fara perdea.
    Sunt curios daca potaile care canta placa cu libertatea presei si a informatiei, care ameninta ca te distrug daca ii calci pe coada, care haituiesc “vedetele” fara sa se mai ascunda si cohortele lor de avocati cinici, vor incerca, macar, sa blocheze acest proiect.

  4. Marina Almasan are par pubian ??? 😀

  5. #6

    Hai lasa ca si pe liste aveam panarame de alesi de te durea mintea.

  6. Ehh … asta e ce ne tre investigatii …
    Las sa se fure in liniste …

  7. Stai ca nu pricep. La propunerea unui deputat din coalitia basesciana a fost ELIMINAT respectivul articol. Articol despre care un deputat PSD spune ca ar fi fost bun. Si asta e o incununare a dictaturii basiste ?!?

    • Pai vezi ca nu intelegi? Basescu e raul suprem, un fel de Dracu, isi baga coada si cand e vorba de putere si cand e vorba de opozitie. Cu ochiul lui de Sauron l-a influentat pe Socaciu, doar ca slugile din UDMR n-au prins bine mesajul.
      Si mai la vale un pic e un articol cu Logic Fail…

    • #10

      ipo » poate inainte de a te exprima, era bine sa citesti articolul din link, sa vezi cine a initiat legea.

    • Nu vad ce sens mai are sa discutam despre ceva ce pana la urma nu s-a intamplat. Pana la urma tu tragi concluzia c a”papa aia, papa aialalta”.
      Manipulare humanum est.

  8. ok adevarat ca e o mare porcarie legea, dar daca se publica pe bloguri sau online filmarile? Oricum ies la iveala cumva si poate se sesizeaza pulitia rromana sau macar iese ceva scandal… cine stie.

  9. #13

    Mare lucru sa faca o inregistrare si sa ii dea drumu pe iutub 🙂
    Pana nu iesim si noi in strada sa dam foc la oras nu rezolvam nimic.

    • #14

      Romanul merge pe principiul: “hai sa iesim cu totii dar mai intai ia iesiti voi, sa vedem daca are sens sa ies si eu”.

      Multi dintre cei care au avut curaj si au protestat:
      – fie si-au pierdut locurile de munca
      – fie au fost fortati sa paraseasca tara pentru ca faceau foamea rau de tot pe aici
      – fie au fost arestati
      – fie au murit intre timp
      – fie, cuprinsi de scarba luptei inutile si fara prea mare suport din partea semenilor, s-au lasat cumparati si acum nici ca-i mai misti la vreun protest
      – fie au fost cumparati pentru ca le-au facut banii cu ochiul
      – etc.

      Multi dintre cei care inca mai sunt pe aici n-au cojones in pantaloni sa iasa si gandesc pe principiul:
      ” – Ba! E revolutie, au iesit astia in strada!
      – Bine ba. Da si mie link-ul sa vad live.”

      Si cam atat, in viziunea mea.

  10. #15

    Ti-am spus ca PDL n-o sa piarda puterea in 2012 ba mai mult,s-ar putea sa ii vezi si fara UDMR la conducere.
    Distractia nu incepe fix de acum… hai sa mai vorbim asa pe la toamna sau fix inainte de Craciun / Revelion, cand lumea o sa fie prea ocupata cu bagatul la stomac iar baietii or sa mai treaca asa frumusel cate o OUG care le mai da niste drepturi.

    Cat despre Mircea Socaciu – nu e de condamnat. E simplu: oricat s-ar certa parlamentarii intre ei, cand sunt chestii care ii pot afecta pe toti, sunt mai uniti decat japonezii.

    • #16

      Subscriu. PDL va castiga si in 2012…ma bazez pe prostia poporului roman. In 2009 niciun om cu un IQ decent n-ar fi gasit vreun motiv sa-l voteze pe basescu.Si totusi a castigat alegerile. Acum romanilor li se va explica ca guvernul boc i-a scos din criza, ce a fost mai greu a trecut, din 2012-2013 economia va creste furibund si nimeni nu trebuie sa-i voteze pe ion iliescu si miron cozma :)) ( de parca fosilele astea ar mai avea ceva de spus in ziua de azi…dar vrajeala asta prinde de minune la prosti)
      Rezultatul? PDL face majoritate…tine cineva pariul?

  11. #17

    am mai invatat ceva nou azi: “cantautor”

  12. #18

    Lautarul pesedist, are impresia ca orice babuin poate crea un proiect de lege bun in tara asta. In toti anii astia de hotii si nemultumiri, am crezut ca romanul nu va mai iesi in strada niciodata. Acum, m-am sucit, si cred ca in cel mult 5 ani, o sa iasa toata tara si o sa fie cu scandal mare de tot, chiar mai mare ca la Revolutie. Romanul e prost si indura mult mai multe decat orice alt popor, dar atunci cand ii sare o siguranta, vede rosu in fata ochilor. Si revoltele nu vor porni pentru ca vor baietii astia de pe la televiziuni sau pentru ca romanul ar intelege cu adevarat ce se intampla cu tara, ci pentru ca ei au ajuns la capatul rabdarilor. Problema nu o sa fie “pe cine punem in loc”, ci “cine vine in loc”, ca am fi naivi daca am crede ca noi ii punem in fruntea tarii.

  13. #19

    Lol , deja astia stau cu morcovul in dos.Pai daca vin jurnalistii de la The Times sau Daily Mail in romania ,prind mai multi infractori ca politia romana.

  14. Da, băi nene, păi nu de folkiști în Camera Deputaților avea țara nevoie?

  15. #21

    Deci s-a votat eliminarea articolului sau introducerea lui? Ca nu inteleg…

  16. #22

    Asa si?

    Eu as pune alceva in gura jurnalistilor, mai ales a jurnalistilor care se sucesc in functie de ce primesc in plicuri.

    Romania e tara unde legile se respecta doar cand vrea dictatorul.

    Romania e tara unde daca omori o femeie cu copilul pe trecerea de pieton faci 1 an de puscarie cu SUSPENDARE, dar daca esti mort de foame si furi o paine faci 5.

    Romania e tara unde un ministru spune care are un singur borcan de zacusta in frigider, dar in schimb are genti louis vuitton de zeci de mii de euro.

    Romania e tara unde o asociatie non-guvernamentala guverneaza si mai tare de niste unguri depinde viitorul romanilor.

    Romania e tara unde politicienii toarna la americani ca la securitate (in concluzie sunt securisti).

    Romania e tara unde tu cetateanul gogu n-ai nici un drept dar ai drept obligatie zilnica 8 ore de munca zilnica.

    Romania e tara unde Irinel si Pepe sunt mai importanti decat jibonii care ne conduc.

    Romania e tara unde un politician din PE pe numele lui Severin prins cu matza-n sac are tupeul mizerabil sa minta.

    In concluzie cu o durere in inima am impresia ca in Romania nu mai sunt romani (cand spui roman te gandesti la acel om care moare razand pentru drepturi, principii, patrie ! )

  17. Pai eu inteleg ca a fost votata eliminarea si cred ca am citit bine. Asta e de rau?

    • #24

      da, pentru ca textul permitea filmarea, cand era vorba de un interes justificat sau o infractiune. acum pur si simplu nu ai voie sa filmezi. punct. indiferent ce s-ar intampla. daca filmezi o crima, instanta nu va avea dreptul de a o recunoaste, fiind proba obtinuta ilegal, iar tu vei merge la parnaie

    • #25

      Deci astazi nu este permisa filmarea, dar initiativa legislativa despre care vorbim voia sa o introduca prin intermediul acestui articol. In schimb astia au scos articolul din initiativa legislativa si ramane ca si pana acum. Eu asa inteleg din ce-ai zis tu. Asa e?

  18. Bre arhi. Daca legea aia zicea si “Atunci cand presa calca limita bunului simt, violenta contra lor se poate baga la autoaparare” era o lege buna. Pana atunci doar reglementeaza niste lucruri normale.

    Stiu. Aia de la presa o baga p-aia cu investigatia. Adevarul e ca multe imagini relevante am vazut in presa in ultimul timp. In fond, imagineaza-ti o presa in care sa nu mai poti vedea filmulete cu Iriniel si Pepe. brr.

    • #27

      animaloo » imi pare rau ca doar atat poti vedea

    • bai si mie imi pare rau ca doar atat pot vedea. Cred. De asemenea vad si la tine “dictatura basesciana” care este sustinuta de un psdist. NU conteaza cine a dat legea ci conteaza cine o sustine.

      Asta cu libertatea presei este o discutie destul de lunga. Cea mai buna intrebare pe care pot sa ti-o pun este: cu ce drept un jurnalist poate “investiga” pe cineva? Unde este atributiunea lui de a face investigatii si de ce, avand in vedere ca “deontologia” este un cuvant de dansii inventat.
      A. ca dupa ce ii futi imaginea unui om, iti dai demisia, este un cacat.

  19. #29

    Dar de “sursa: Youtube” ai auzit? 😉 Think ’bout it 😉

  20. @ paul – Băi, deșteptule și eu aș pune ceva în gura ta. Nu jurnaliștii sunt ăia care vin și-ți iau pâinea de la gură și te lasă în curu gol fără un loc de muncă. Nu jurnaliștii sunt ăia care îți taie pensia și bagă pe gât impozite. Nu te pune nimeni să te uiți pe posturile românești sau să citești tabliode. Ai de unde și ce alege. Comunistule.

  21. Teoretic (şi niţel practic dacă n-am fi rrumâni) e naşpa şi lumea nu va mai putea descoperi cât de jegoşi sunt unii. Dar să ne gândim că în Românica investigaţiile jurnalistice nu au niciun rezultat. Adică da, vine Gogu’ de la ziar, se zbate să facă o investigaţie şi arată lumii ce lucruri naşpa se petrec şi după aia? Nimic. Lumea schimbă canalul sau dă pagina. Nu există reacţii. Nu zic că e bună legea asta dar ea este posibilă pt că noi, rrumânii, suntem exagerat de idioţi. Michael Moore dacă ar fi fost rrumân ar fi fost un pulică luat la perpules de Vuvuzel Badea în uralele mulţimii adulatoare. Frate, nouă ne trebuie un Mubarack sau un Ghedaffi. Să vină după aia americanii să radă tot şi să reconstruim că altfel suntem vai de steaua noastră.

  22. Si daca ar fi fost votata legea, de cand se respecta legile in Romania ? Da, e rea legea (si spun asta cu jumatate de gura, pentru ca ma gandesc ca poate asa ar disparea cancan-uri si libertati) dar nu cred ca are relevanta cine a propus-o.

    Poti sa numesti tu un politician care nu are ceva de ascuns, din orice tabara politica ?

  23. “cu excepţia situaţiei în care materialele audiovizuale astfel obţinute nu puteau fi realizate în condiţii normale, iar conţinutul lor prezintă un interes justificat pentru public””

    E interes public ca Arhi o fute pe Inna? Da? Punem poza.
    e de interes ca Arhi il bate pe Mircea badea la ping pong? da. Punem filmulet.
    Portita e acolo. Arhi. Poti so futi pa care vrei tu si sa-l bati pe Badea. Putem sa vedem

  24. Acuma daca stai sa te gandesti si daca esti protestant, si daca esti “masa de chiori” tot ajungi sa mori de foame! DE CE?

    Ca exista altii, care a dat norocul peste ei, si au nimerit puterea de a controla calea banilor, si in cazuri dinastea, romanu tipic se gandeste

    “Sa maresc salariile astea mizerabile, si minimu pe economie sa fie de 10 mil? Sau cu banii care i-as putea lasa sa intre in buget sa intre la mine in cont? HMM GREA DECIZIE!!!!!! ”

    ^^ Nu ma refer la cineva anume, ci la toti cei care iau pe sub mana, ca sa ascunda adevaru! Sau sunt impotriva acestuia!

  25. #35

    Sa se faca plangere la vreo organizatie mondiala a drepturilor jurnalistilor, libera exprimare le este ingradita. Socaciule..Socaciule…

  26. #36

    “Marton Arpad – deputat UDMR
    Victor Socaciu – deputat PSD”
    Asta da dictatura basista … lipsea PNL-ul din galerie.

    • #37

      vlad » pasarica, socaciu sustine asta. ia mai citeste o data. si inca o data. pana dai de numele raluca turcanu

    • #38

      Cocosel, din postare am inteles ca aia doi reprezinta dictatura basista, nicidecum coana turcan.Mea culpa carevasazica …

  27. #39

    caut si eu de munca… as prefera un post de sluga de partid. oricare, nu ma intereseaza ´doctrina´, atata timp cat se plateste.
    vad ca sunteti multi cu jobul asta pe aici si m’am gandit ca poate imi aruncati si mie un os ceva.

  28. deci tac’su lu’ zoso o sa intre la arest preventiv si noi stam sa ardem gazu’ pe bloage ???? 😀

  29. mâncare gratis 🙂

  30. “cu excepţia situaţiei în care materialele audiovizuale astfel obţinute nu puteau fi realizate în condiţii normale, iar conţinutul lor prezintă un interes justificat pentru public”

    Liana Ganea e o vita incaltata, care va sa zica.

  31. “George Chiriţă a subliniat că discuţia privind filmarea cu camera ascunsă nu s-a raportat într-un mod eficient la cel puţin trei repere legale – Codul penal, Codul civil în vigoare, Codul penal şi civil care vor intra în vigoare în octombrie 2011 – şi la Codul audiovizualului intrat în vigoare cu câteva săptămâni în urmă.
    “În toate aceste acte reglementative, dreptul de a filma prin camera ascunsă sau dreptul mai larg de a deconspira, de a face publice informaţii care provin din viaţa privată a indivizilor este protejat în situaţiile în care acest act de publicare a unor asemenea informaţii serveşte interesului public. În toate aceste seturi de acte legislative este prevăzută în mod expres o asemenea excepţie, care, de data aceasta, a fost eludată, nu s-a ţinut cont de ea şi am rămas sub această ambiguitate că nu ar fi permis un asemenea mod de acţiune al radiodifuzorului”, a mai spus Chiriţă.”

  32. “În urma votului Comisiei, Răsvan Popescu, preşedintele CNA, a spus: “Camera ascunsă va putea fi folosită în condiţii mai restrictive decât în prezent, însă va putea fi totuşi folosită atunci când serveşte unui interes public justificat”.”

    mama lui de dictator….

  33. #45

    Pai atunci Adrian Severin a fost filmat ilegal, nu? A stai… acolo e Parlamentul European, alta tara, alta lume, alta epoca de civilizatie.

  34. Basescu nu va promulga niciodata o astfel de lege, pariez pe ce vrei tu Arhi.

    Mai mult, in “dictatura basista” cum ii spui tu avem o presa la fel de independenta de politic ca pe vremea lui Constantinescu. Ce s-a dus dracului e independenta economica.

    Dupa anii de gloerie ai presei romanesti post decembrieste (91-96) cand ziarele traiau si scoteau profit preponderent din vanzarea propriu-zisa a ziarului, a urmat o perioada de echilibru si normalitate in care publicitatea a trecut pe primul loc in lista de venituri a presei (inclusiv audio-vizual).

    Odata cu criza, unul din cele mai lovite segmente a fost chiar presa. Presa scrisa murea incet oricum, din cauza Internetului. Vanzarile de publicitate in mass-media s-au diminuat drastic si odata cu ele si independenta economica a media.

    Si revenind la “dictatura basista”: niciun presedinte, nici macar Ion Iliescu nu a fost balacarit in asemenea hal de presa. Si totusi calomniatorii sunt liberi sa calomnieze in continuare. Unde-i dictatura?

    …iar Socaciu e un idiot ingenuu. Nu pricep insa ce-ai cu nevasta-sa?

    • #47

      Alin Ciubotaru » probabil ca nu stii ca presa e inclusa in strategia nationala de aparare, ca un pericol la adrresa statului. dar da, e frumos sa scoti din burta cuvinte fara nici o baza

  35. @Arhi
    o corectie e necesara:
    nu PRESA e considerata un pericol, ci CAMPANIILE DE PRESA comandate eventual din afara, pentru inlaturarea unui politician.

    cum ar fi, sa presupunem, un om de afaceri care are legaturi indirecte cu Gazprom-ul, care om de afaceri sustine financiar nu doar partide politice si politicieni, ci si un grup de presa. si, sa zicem ca la “sugestia” Gazpromului, respectivul grup de presa il toaca pe politicianul nedorit 25h/zi.

    daca suna cumva familiar, e doar o coincidenta 😀