Mă uitam la amărâtul ăsta, pe care l-a omorât mafia scamurilor telefonice, el plecând la luptă cu laptopul și cu credința că ceilalți, după ce îi va da în vileag, vor face ca ăia din desene animate, Ne-ați prins, copii obraznici ce sunteți și își vor prezenta mâinile spre încătușare, după ce vor suna singuri la poliție.
O ușoară paralelă cu băiatul care a fost arestat de poliție pentru că l-a asaltat pe șoferul mașinii care dăduse peste el, pe trecerea de pietoni. Arestat pentru 24 de ore, propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Pentru că s-a gândit că, după ce cheamă ăla poliția, polițiștii se vor apuca și ei să îi dea niște pulane șoferului, cum ai îndrăznit, bă, să dai peste cetățean?
De fapt, ce voiam să spun e că mi se pare haios cum se revoltă cei care, până mai ieri, erau cu Să vină Grindeanu la putere, să tragă ponoasele guvernării, văzând campania enormă de dezinformare declanșată de PSD, de data asta având butoanele, banii și puterea supremă campanie prin care demonizează guvernarea anterioară și îi pune în cârcă tot ce a fost și ce nu a fost, campanie care chiar are mare succes, mai ales că au fost deblocați bani pentru televiziuni și platformele de știri.
Voi, serios, ce vă așteptați să facă PSD? Să vină, supus și să zică vai, am adus țara în marasm economic, suntem vinovați, dați-ne cenușă, că nu avem suficientă să ne punem în cap? Serios? Adică NIMENI nu s-a așteptat să se întâmple asta?
Și nu mă refer doar la oamenii simpli, ci și la cei ce au fost, efectiv, la putere. Vai, ce plânge Pâslaru pe facebook, ce plânge Miruță, ce plânge Buzoianu. Serios, adică au existat zero oameni la USR care să anticipeze campania asta de dezinformare a PSD-ului? Măcar un fraier de consultant, ceva? Nimic? Adică mintea mea de fraier se gândea că măcar USR, știind că e ținta predilectă a USL-ului (nicio secundă a vieții mele nu voi elimina PNL din coaliția cu PSD), încă din timpul guvernării, ar fi avut focus grupuri, cu studierea viitoarelor acuzații PSD și contracararea lor instantanee, cu spații cumpărate anterior la televiziuni și ziare, cu peisagistică grafică bucureșteană, cu bannere și reclame, plm, primesc, totuși, milioane de euro de la stat, anual, bani pentru partide. Nimic? Toți banii în salariile lui Ghinea, Barna și restul?
Ok…
Între timp, guvernul Ciolacu s-a întors și scoate 11 miliarde de euro din fondul de rezervă, că a fost un an greu și PSD a sărăcit. PNL își frânge mânuțele rareșbogdaniene, că nu au acces direct.

Dacă ești la primele comentarii aici, nu încerca să faci pe deșteptul