Fiică-mea aia mică are obiceiul de a-și repeta chestiile pe care vrea să le rețină sau care îi plac. De 1000 de ori. Încontinuu. Până îți vine să te urci pe pereți. În orice loc sau orice ocazie.

Zilele trecute, se juca cu Papsi, fostul Max, pisoiul oficial al familiei și s-a îndreptat să îl pupe, doar că, din viteză, era cât pe ce să îl pupe sub coadă. La care Luna a reacționat rapid și pozitiv, a prins copilul din zbor, după care i-a explicat, doct, că acolo e fundul lui Max, pe unde face caca și noi nu pupăm în fund.

Practic, fetei i-a plăcut atât de mult lecția primită încât, cam la fiecare 10 minute, se oprea din ce făcea și striga, în gura mare, NOI NU PUPĂM ÎN FUND.

Pe scurt, ieri, la locul de joacă, în timp ce socializam cu celelalte mămici și bunici, dându-ne copiii în leagăn și discutând despre lume, putin și altele, se oprește fiică-mea și strigă la mine:

– Tati, tati, tati, tati, tati, tati!
– Da, iubito, ce e!
– Noi nu pupăm în fund pe nimeni, că pe acolo face caca!!
– Da, iubito.

Am plecat…