E ora 23.45. Strada mea de la noroi, din pantelimon, e goală, vântul bate bezmetic, ridicând nori de praf și aglomerând gunoaie prin aer. Fiicei mici îi cresc dinții și a urlat toată ziua, pe toate tonurile, a fost ciufută maxim, nimic nu i-a convenit, nu a vrut să doarmă, nu nimic. Doarme, în sfârșit, de circa 15 minute.

Moment în care trece mașina de poliție, la 23.45 noaptea, urlând din toate puterile la megafonul chizdii:
– Stimați cetățeni, stați în case, nu ieșiți afară, nu vă expuneți la virus. Plus alte bălării. La 23.45, pe o stradă pustie, dintr-un sat pustiu.

Fiica a tresărit de a sărit pe pereți. I s-a dus dracului somnul. Urlă de nu mai poate. Și, printre urlete, am impresia că strigă:
– Muie garda!

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.