Scris de Hary

Astazi, pentru mine, s-a incheiat cel mai important eveniment anual, targul international de carte de la Frankfurt.
Am fost si in acest an la Mainhatten. Este al 17-lea an consecutiv in care am avut privilegiul de a participa la cel mai important targ de carte din lume si de a savura acest Oktoberfest al cartii din perspectiva unui “professional”. Inca din 1995 activez in domeniul de dezvoltare de sisteme si solutii pentru productia de carte. Lucrez de 17 ani exclusiv pentru piata germana de carte, care este de multi ani cea mai importanta piata de carte din Europa.

Spun aceste lucruri, pentru ca cei mai multi dintre voi, care faceti parte din comunitatea lui Arhi, ma cunoasteti din postura de troll agramat, care incearca sa-si puna in valoare calitatile de guru spiritual atotbanuitor de adevar si care, din cand in cand, mai este si plin de basini de superioritate, in special cu cei care sint specialisti in ridicarea partzului la fileu…..

Anul acesta am fost cu un coleg de lucru la Frankfurt. Un tip foarte citit si care iubeste cartea chiar mai mult decat berea Terapia, pe care eu o produc cu atat de multa daruire, fix pentru oameni ca si el… Un tip sclipitor, care m-a impresionat dintotdeauna cu capacitatea lui de asimilare a informatiei si cu felul lui asa mai degajat de a fi, ca sa ma exprim asa…

Deci tipul asta imi spune la un moment dat, in timp ce ne deplasam dintr-un pavilion in altul: “bai Hary, crede-ma, pana astazi nu am stiut nimic despre piata de carte, practic am trait degeaba.”

Si in timp ce eu imi vedeam de clientii mei si incercam sa bifez cat mai multe intilniri, pentru a nu supara pe nimeni ca nu am trecut si pe la ei, colegul meu descoperea el de unul singur lumea colorata a cartii. Va spun, tipul se comporta fix ca un puscarias iesit in permisie, care a ajuns intr-un tarc cu femei semidezbracate.

Am fost doua zile cu el la targ, am umblat kilometri intregi printre standurile celor peste 7.000 de expozanti si am fost pur si simplu vrajit de entuziasmul lui vizavi de ceea ce traia la acest eveniment.

Perspectiva din care privea el lucrurile si bucuria pura din ochii lui, in timp ce eu ma plangeam de picioare grele si de smalltalkuri puerile, m-au pus pe ganduri.

Orice vis implinit, imi spuneam, orice mare realizare in viata risca sa decada candva in normalitate si banalitate…

Degeaba m-am casatorit cu cea mai frumoasa si mai inteligenta femeie din lume, daca viata cu ea a devenit pentru mine o banalitate.

Degeaba ne-am sacrificat tineretile, alergand dupa visele noastre, daca nu stim sa fim fericiti si nu am invatat sa ne bucuram in fiecare zi de ceea ce traim si sintem.

Ce ar fi daca nu am mai defini fericirea ca si pe un ideal pentru care merita sa luptam si sa sacrificam totul, ce ar fi daca fericirea nu ar mai fi scopul si targetul suprem al vietii noastre?

Ce ar fi daca am inversa polaritatea perceptiei noastre despre fericire, ce ar fi daca fericirea nu ar mai fi targetul ci DOAR sursa tuturor activitatilor si deciziilor noastre zilnice?