Hagrid a fost, pentru mine, de cand am vazut, prima oara, filmul, la cinematograf, un simbol al sperantei. Toata viata de copil si adolescent am petrecut-o sperand ca, la un moment dat, va veni cineva si ma va smulge din iadul acela, spunandu-mi ca e o greseala, ca eu nu apartin acelui loc.

Cand am vazut Harry Potter, speranta din copilaria mea a primit un chip. Mare, puternic, capabil sa apere pustiul prizarit si speriat tot timpul, gata sa il duca spre castelul unde va avea mancare si somn, si liniste, si fara bataie, si fara frica.

Drum bun, Robbie Coltrane. Pentru pustiul ala care inca mai face parte din mine, vei fi intotdeauna Hagrid si vei face parte din inima lui pentru tot restul vietii care i-a mai ramas. Ne vom intalni, odata, pe platforma 9 si 3/4.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.