Sportul ce se practică azi este inuman. Este un sport ce, în mare măsură, se datorează pastilelor magice, ale doctorilor magici. Nu, nu dopajului. Pentru că ce este dopajul altceva decât o listă de substanțe interzise de către o organizație sau alta? Celelalte substanțe, care nu sunt interzise, nu sunt dopante, nu-i așa?

Se vede cu ochiul liber la Serena Williams, care probabil ar putea să mă frângă pe genunchi ca pe o surcică. Și care servește cu aproape 200 de kilometri pe oră. Realizați ce înseamnă asta, in materie de forță?

Ca să aveți idee despre ce vorbesc, pe Björn Borg, cel mai mare jucător de tenis al tuturor timpurilor, în umila mea opinie și a altor câtorva, îl înfrângea un nene care era pădurar și servea cu fantastica viteză de 150kmph, viteză de neconceput pentru vremurile respective. Privit astfel, parcă altfel sună cei 200 ai Serenei, nu?

Scriu asta pentru că, după anunțul Simonei Halep că se retrage de la turneul din Dubai, au început să răsară, destul de timid, articolele tâmpițele, care o laudă, dar subliniază așa, ușurel, că nu e destul de bună, că nu duce două turnee consecutive și alte mizerii.

Iartă-ne, Simona.
Unii dintre noi înțeleg că ești doar un om, nu un robot de tenis, ca Williams sau orgasmatica Șarapova. Unii dintre noi înțeleg că efortul pe care îl faci pentru a câștiga un asemenea turneu este atât de uriaș, încât probabil te doare fiecare părticică a corpului, după aceea. Și că probabil încă lupți să reziști așa fără a apela la pastiluțele ce o fac pe Serena cât un turn de cetate.

E în regulă. Tu joacă din două în două turnee și fă-ne fericiți, chiar și așa cu pauze. Nu ne supărăm.

Dimpotrivă.