Scris de Ștefan
Pe la unul din primele articole pe care le-am scris aici, am primit un comentariu în care mi se cerea să vorbesc despre generalități, gen cum se titularizează profesorii, cum se constituie norma didactică și, în general, să nu mai vorbesc despre realitățile specifice unor anumite școli (rural, zone defavorizate etc.), ci despre cum este învățământul din România așa, în media lui. Ca să nu-și facă oamenii o idee deformată despre ce înseamnă sistemul.
Nu am apucat să răspund atunci, o fac acum. Există un milion de surse mai bune decât mine pentru orice informație privind aspectele tehnice ale meseriei de profesor. Și există zeci și sute de surse care vorbesc despre învățământ la modul general, făcând medii și prezentând o imagine de ansamblu a sistemului. Există puține voci care aduc în discuție niște disparități care nu se prea regăsesc în statistici, niște situații marginale care nu apar în raportări sau pur și simplu niște situații reale despre care nu prea ne place să auzim, pentru că sunt niște oglinzi care ne sunt băgate în față.
O să tot repet asta: ce încerc eu să fac este o abordare destul de subiectivă, este cum se vede sistemul de jos, de la cele mai joase nivele, prin ochii unui (fost) profesor care lucrează în marginea sistemului, în mediu rural sau aproape rural, în zone defavorizate. O margine al dracului de mare, dacă suntem cinstiți cu noi înșine. Nu am de ce să explic eu care sunt procedurile pe care trebuie să le urmezi dacă vrei să devii profesor titular. Se găsesc informațiile astea peste tot. Inclusiv detalii și sfaturi despre cum să navighezi mai ușor hățișul birocratic inerent unui astfel de sistem.
Nu sunt eu omul cu răspunsurile. Eu doar comentez de pe margine.
–
Azi o să vorbesc totuși despre generalități. Despre un fenomen care arată cam la fel indiferent unde ești profesor, în școala din satul cu 300 de locuitori, sau în colegiul național din capitala județului.
Cursurile de formare/perfecționare. Pe scurt, sunt (aproape) obligatorii dacă vrei să lucrezi în învățământ. Fiecare curs făcut îți aduce niște puncte (credite) și trebuie să acumulezi 90 de credite în fiecare interval de 5 ani ca să poți să navighezi drumul carierei de profesor (folosesc termenul de profesor cu sensul general, e valabil și pentru educatori, învățători etc.).
Și pentru că nu vreau să fac iar un articol foarte lung, plin de informații de context, hai să vedem doar câteva exemple.
– Curs despre metode de predare și abordare centrate pe dobândirea de competențe și abilități, nu pe acumularea de informații. 30 de credite. Făcut din bani europeni. Organizare impecabilă, structurare foarte bună, materiale suport relevante și accesibile. Organisme de supra-control care verificau dacă se face cursul conform planului. Grupe diferite (pe materii de predare, logic că nu poți avea același curs la matematică și la engleză) cu formatori diferiți. În funcție de formator – exigență mai mare sau mai mică. În grupa în care am fost eu, 70% din cursanți au abuzat de benevolența formatoarei, nu au venit la întâlnirile cu prezență obligatorie, nu și-au făcut temele complete, o parte nu și-au făcut nici măcar lucrarea finală. Au absolvit toți. Nu întrebați, vă rog, cum s-a reușit eludarea mecanismelor de control și supra-control. Românii sunt inventivi.
– Curs pentru combaterea bullying-ului în școli. 15 credite. Buget local (școală sau inspectorat, nu mai țin minte). Repetat de vreo 3 ori în 5 ani. Vreo trei sferturi din cadrele didactice din școală l-au făcut. Unii de două ori. NU l-am făcut, nu știu exact în ce a constat. Ce pot să vă spun este că în ultimii 2-3 ani, cazurile de bullying din școală s-au înmulțit. Nu cred că trece o săptămână fără un incident; cele mai multe nu sunt înregistrate sau raportate, multe nu trec de profesorul care le identifică. Acum câteva săptămâni două fete de gimnaziu (cred că a 7-a) au bătut-o pe o alta cu vreun an mai mică. Scandal în care a fost implicată și poliția. Câteva zile mai târziu, alt scandal, același scenariu, aceleași participante.
– Curs pentru managementul carierei didactice. 15 credite. Buget local (școală). Online. Grupe de câte 15-20 de participanți. Participau constant aceleași 3-4 persoane dintr-o grupă. Ceilalți erau prezenți (conectați) dar nu aveau activitate. Oricum, un ghiveci cu de toate, în care eram învățați cum să folosim Canvas, YouTube, tot felul de site-uri mai mult sau mai puțin obscure cu care să facem prezentări, colaje de fotografii și jocuri/glume. Cam un sfert din informația din curs avea legătură cu managementul carierei didactice (cum să-ți planifici parcursul profesional). Restul era umplutură, ca să se justifice numărul de credite și prețul (să iasă numărul de ore).
– Curs pentru formarea competențelor cognitive prin folosirea strategiilor didactice moderne și tradiționale. 10 credite. Buget local (școală). Online. Nu știu despre ce este cursul, cum este structurat, care sunt temele abordate. Ne-am înscris și peste două săptămâni am primit adeverințele de absolvire. O șmecherie pe care am observat-o în mai multe locuri este că, de obicei, cursurile astea minunate care nu se fac decât pe hârtie au ca „agenți de vânzări” în școli chiar cadre didactice din școlile respective. Gurile rele spun că este între 10% și 25% comisionul de vânzare pe care îl încasează profesorul care promovează cursul și întocmește lista cu participanți. Ce e interesant este că nu am observat treaba asta și la cursurile „pe bune”, doar la măgării.
– Curs de numerologie. (BY ARHI: arhiblog.ro/numerologie/) Nu mai găsesc informații online despre asta. Nici nu știu dacă au fost. Nu e vorba de scandalul de aici, deși a fost cam în aceeași perioadă. Cazul despre care vorbesc eu a fost un curs organizat de CCD (Casa Corpului Didactic, instituție oficială, coordonată de inspectorat), plătit de participant (măcar atât!). Înmulțiți aici cu cât vreți voi, în peste zece ani petrecuți în sistemul de învățământ am auzit și văzut o grămadă de oferte de cursuri în zona pseudo-științifică. Partea cât de cât bună e că nu prea am auzit de cursuri de genul ăsta care să fie plătite din buget.
Bottom line, din ce am experimentat eu și din ce am mai auzit pe la alții, cam jumătate din cursuri sunt ok, utile și interesante. Faptul că cealaltă jumătate sunt porcării pseudo-științifice, umplutură irelevantă sau de-a dreptul escrocherii, poate e o problemă. Zic și eu…
Mai gravă, însă, mi se pare atitudinea majorității profesorilor care fac cursurile astea, chiar și pe cele care sunt bune și din care ar avea ceva de învățat. La un curs am fost întrebați care este motivul pentru care facem cursul: vrem să învățăm ceva sau ne interesează creditele? Întrebarea a fost pusă într-un context care încuraja un răspuns sincer. 8 din 10 profesori au spus că îi interesează doar creditele. Mă tem că așa este peste tot, ca medie. Sigur, într-o școală de elită, poate că cifrele astea ar fi inversate, deși nu aș putea paria (am văzut prea multă auto-suficiență la somități ca să mai cred în mitul „dascălului luminat”).
Ca de obicei, eu nu am soluții. Nu unele aplicabile. Observ și dau pe goarnă.
Ce a mai cautat lumea pe Google
- adevarul curios.ro
- este fuego gay
- a te trage curentul
- 1 euro in lei moldovenesti
- sondaj pentru turul 2
- aur derm mimoza smirna propolis
- bate la usa mea ep 42
- ambasada romaniei in mexic
- bicicleta 3-5 ani
- liviu alexa blog
Sistemul cursurilor de formare pentru profesori a devenit o afacere birocratică bazată pe diplome obținute pe pile și conținut de umplutură, ignorând probleme reale precum bullying-ul în școli. Participarea strict pentru credite transformă perfecționarea într-o schemă inutilă, ce ar putea fi comparată, în mod absurd, cu monetizarea de conținut tip OnlyFans din cauza digitalizării superficiale.AI responses may include mistakes. Learn more
Diplomele sunt inventia capitalistilor pentru a castiga bani din vanzari si pentru a obtine munca gratis de la cei care nu au toate diplomele, numita si “munca necalificata”
O fi invenția capitaliștilor, dar aplicată veros de comuniști. Să-ți arăt eu podul de la casa părinților, plină de diplome și de mulțumesc de pe la practicile agricole din timpul școlii, “cercurile” de micul agricultor, pompier, telefonist, etc unde mai mult săpai și dădeai cu mătura prin curtea școlii.
Chiar acum am discutat cu o profesoară pe plajă. I-am zis de testele Pisa (că suntem pe ultimul loc constant), o zis că testele Pisa nu au legătură cu ce se face la școală.
Am întrebat-o de criterii de performanță pentru a diferenția profesorii după rezultate o zis că nu e corect așa, și că trebe să ia toți profesorii același salariu, că nu se poate discrimina.
Am întrebat-o de ce ies peste 50% analfabeți funcțional. Ea o zis ca media clasei sale este peste 8 deci nu o interesează pentru că nu i se aplică.
Cam asta este nivelu’.
sper ca i-ai aratat si articolul
@Arhi așa i se spune acuma?
@Becon Așa i s-o zis dintotdeauna
De la caz la caz, articol, paragraf sau referat.
Se spune ca unii au chiar si lucrari de licenta, iar despre altii, cum ar fi Prunea, legenda povesteste ca ar avea chiar un doctorat.
Totuși, lipsește cursul de laba. Fie ea si in cerc.
Aia se învață in facultate la nivel de expert, nu mai e nevoie de cursuri ulterioare.
Cum puțulica mea să scrii “de la cele mai jos nivele” și să fii profesor????? Și să mai vrei să ai și credibilitate sau autoritate? Și să nu ți se spună că ești exact oglinda clasei politice?
P.S. Sunt nivele de Dedeman sau de Leroy?
Te rog în genunchi să mă ierți pentru că am greșit și am folosit pluralul nepotrivit. De fapt, am și ieșit din învățământ de vreo 2 ani, poți sta liniștit, nu mai sunt alți profesori care să-i corupă pe copii.
Altă greșeală ai mai descoperit? Subiectul articolului are ceva interesant?
P.S. Pe grammar nazi ăștia care vă legați de cele mai insignifiante erori v-aș împușca pe toți și apoi mi-aș trage și mie un glonț în cap, că am fost și eu prost d-ăsta vreo 30 de ani până am înțeles că limba este un organism viu, nu latină sau greacă veche.
Te rog să accepți scuzele mele, nu am citit dincolo de nivele. Este greșeala mea, să mă aștept ca cineva (cacofonie intenționată) cu pretenții de fost, actual, viitor și mai mult ca perfect cadru didactic să știe să scrie corect românește. Pen’că dacă nici măcar standardul ăsta nu-l căutăm, atumci nu mă mir că ajunge normalitate numerologia. Pe de altă parte, dai răspuns tipic de cocalar nemulțumit că profesorul de la clasă i-a ars un doi beizadelei. Limba nu este organism viu când o masacrezi în stil analfabeto-subteranist. Ci când adaugi, elimini, îmbogățești. Mai bine că ai plecat. Ca tine “ie” destui, încă, în sistem. Le dorim plecare plăcută. PLM de micționare cu boltă pe standardele minime de scris și vorbit limba asta!!!!!!
O să-ți răspund pe puncte, ca să fie mai ușor de urmărit.
1. Strict pe speța în cauză, ambele forme de plural sunt perfect valabile în limba română. Nu este unul din ele greșit și celălalt corect. Singura nuanță aici este că la un moment dat Academia, prin ILR, a stabilit că “niveluri” este pluralul acceptat în limba cultă. Cealaltă formă, “nivele”, a continuat să fie folosită, în special în zone sociale care nu dau doi bani pe “decretele” academiei. După ceva vreme în care s-a constatat uzul formei, s-a stabilit că e acceptată și forma “nivele”, în special cu referire la “poloboace”.
1 bis. Foarte probabil, în niște ani, vor fi acceptate ambele forme în orice situație, pe modelul “chibrite/chibrituri”. Nu mai explic care e faza cu formele de plural la substantivele neutre, cine este interesat poate să caute.
2. În continuare, o limbă vorbită este un organism viu care evoluează. Surpriză! Regulile după care evoluează limba nu sunt cele stabilite de diferite “comiții și comitete”, ci reguli mult mai complexe care uneori sunt greu de identificat și cuantificat. Regulile de limbă sunt foarte asemănătoare cu legile fizicii sau ale matematicii – regulile sunt derivate, deduse și formulate în urma observării fenomenelor (uzul limbii, în cazul de față). Nu seamănă cu regulile sociale (legi) care sunt concepute ca să determine anumite comportamente sau fenomene. TL;DR: regulile sunt concepute după cum vorbim, nu vorbim după cum sunt concepute regulile.
3. România este una dintre puținele țări din zona asta de lume unde locuitorii au senzația că există o singură limbă română “corectă” și orice abatere de la “normă” este greșeală. Din cauza asta dialectele, graiurile locale, idiomurile, idiosincraziile, regionalismele, arhaismele, folosirea sensurilor secundare sau figurate ale cuvintelor, cacofoniile etc. sunt privite cu maximă suspiciune și atrag eticheta de “analfabet” persoanei care le folosește. A propos, bănuiesc că nu ești de acord cu faptul că cacofonia nu este considerată o greșeală ci, în cel mai rău caz, o stângăcie de limbaj (see what I did there?).
4. Revenind la limba cultă (limbă literară e un termen mai cunoscut) – ai senzația că este singura variantă acceptabilă? Dacă da, nu citi mai departe, nu are rost. Eu o să-mi consum timpul ca să mai explic niște chestii, poate e de folos pentru alții mai deschiși.
5. Limba cultă este o chestie care nu există. Nu în realitate. Este ceea ce poate fi descris ca limbă standard îngrijită și este cvasi-obligatoriu să fie folosită în documente oficiale ale statului și este recomandat să fie folosită în anumite domenii, în care exprimarea trebuie să se supună unor standarde comune, pentru ușurința comunicării și eliminarea ambiguităților.
6. De asemenea, pentru simplificarea lucrurilor, limba cultă este cea care se predă în școli. Aici mai este o chestie: se predă o singură formă de limbă și pentru crearea “unității naționale”. Este greu să-i explici unui copil din fundul Moldovei că el vorbește de fapt aceeași limbă cu pruncul de lângă Sighetul Marmației dacă și la școală învață să vorbească doar în specificul local. Plus un infern logistic să pregătești profesori de limba română care să predea în fiecare școală limba care se vorbește în zona școlii respective. Dar de aici și până la a considera că limba cultă este singura acceptată în orice formă de comunicare este un drum non-existent.
7. Pretenția ca orice profesor din sistemul de învățământ să aibă o cunoaștere și o folosire a acestei forme de limbaj de 100%, fără excepții, mi se pare nu de noaptea minții ci de spital de psihiatrie cu internare pe termen lung. Sigur, un profesor care spune “mă doare picioarele” scade în ochii mei cu câteva puncte chiar dacă e de sport. Dar și ăluia îi acord circumstanțe atenuante, că poate e din sudul țării unde genul ăsta de dezacord intră în specificul local. Așa cum zic cei de la Cluj “a meu”.
8. Revenind la cazul de față, ai sărit fix ca rața la muci, te-ai legat de o exprimare nefericită (nu neapărat incorectă) și mi-ai pus etichetă de prost, javră, hoț, corupt, incompetent, mizerabil, jeg, psihopat, nebun, egoist (oglindă a clasei politice – tu ai spus asta), cocalar, analfabet, subteranist. Vezi că ai uitat să mă faci manelist (Rotting Christ se învârte în mormântul playlist-ului meu…)
9. Tot n-ai zis nimic de subiectul articolului. Să înțeleg că te-ai blocat la nivelele alea? Era sub nivelul tău să citești mai departe? 😀
10. Cu riscul de a-mi strica relația (de vag amic) cu Cetin: mai du-te și-n pula mea de oligofren care nu vezi dincolo de paiul din ochiul altuia. Desigur, aștept acum (și pe alții) să mi se explice că un profesor n-are voie să înjure sub amenințarea pedepsei cu explulzarea în Siberia.
TL;DR: ești un dobitoc sinistru care confundă o stângăcie de exprimare cu o greșeală care invalidează toată ideea dintr-un text și peste care nu se poate trece.
va certati de la o tâmpenie, smm.
nu era boloboc? poloboc e un butoi mare
lasă-i să refuleze, le face bine amândurora 🙂
@Stefan Ești de-al meu!
Cel puțin până apare cineva să îmi explice că se spune de-ai mei! Parcă nu aveți în dispută farmecul celebrei Eu l-am făcut oligofren, el m-a făcut zdreanță, dar fără jigniri.
am simtit totusi o urma de muie la Stefan, sunt pe drumul corect
@Cetin: Nah, e poloboc. Boloboc e o pronunție greșită care s-a generalizat. De urmărit etimologia cuvântului, se găsește în bulgară, ucraineană, rusă, peste tot e cu “p”. Și, la fel ca la nivele, preconizez că în vreo 20-30 de ani o să apară această disctincție în limbă, cu “p” e butoi, cu “b” e nivelă. Știu, sunt sufletul petrecerilor…
Eu unul m-am distrat scriind ultimul rant. Da, recunosc spășit, spre final m-a invadat spiritul lui Vadim, sper să nu-l fi afectat emoțional prea tare pe Corneliu (na, că iar am făcut-o!). 😀
Distincție, fir-ar mama ei de viteză la tastat fără ochelari…
Buton de edit? 😀
După ce am defulat (LaurR2D2, ăsta e termenul corect, sper că nu ești profesor 😀 ), m-am calmat și aș vrea să-mi schimb răspunsul pentru Corneliu:
Dragul meu, în învățământul tomânesc nu există niveluri, doar nivele, pentru că el este mereu în reconstrucție. Semnat, George Costanza (cine știe, știe).
*românesc, evident. Cetin, dacă nu rezolvi cu butonul de edit mă duc personal să-l omor pe Becali ca să poată să vină împreună cu spiritul lui Vadim să-ți explice niște lucruri. :))))
Acest text prezintă reacția agresivă a unui profesor care, confruntat cu o critică gramaticală, justifică stângăciile de limbaj prin evoluția limbii și respinge normele academice. Deși neagă importanța limbii culte, profesorul reacționează violent și jignitor când i se atrage atenția, demonstrând o atitudine defensivă față de acuzațiile de analfabetism.AI responses may include mistakes. Learn more
Iar dacă e s-o dăm în nazisme gramaticale, cred că e “spăsit”, nu “spășit”. :))
@nea pocăit e bine?
@Beacon
Nu, că pocăiții numai spăsiți nu sunt.