Am găsit poza asta pe net și consider că mă descrie atât de minunat când e vorba de convorbiri telefonice ascopale, adică fără scop, dacă nu găsiți cuvântul pe dexonline. Adică nu am nicio problemă să fiu sunat dacă ai nevoie de mine, dacă avem de discutat ceva important, fie el business sau altceva, despre amante vorbesc doar pe mesaje temporare pe telegram, cu dispariție la minut. Sunt un interlocutor minunat pentru fetele din agenții, râdem împreună și ne simțim excelent cât timp vorbim și avem un motiv.

Dar, dacă îmi ești prieten, amic, cunoștință dragă sau vagă, dacă vrei să mă faci fericit, nu mă suna. Cel mai fericit mă faci dacă îmi dai un mesaj pe vastele rețele sociale din lumea asta mare, exceptând facebook messenger, care e o mizerie și nu îl folosesc. Mă voi bucura enorm, îți voi răspunde cu drag, la orice oră din zi și din noapte, sunt la dispoziția ta.

Dar te rog, nu mă suna de complezență. Te-am sunat să văd ce faci. După ce îți răspund Bine, nu mai știu ce să îți zic, în afară de a te întreba, eventual și eu, ce faci. După care o să mă întrebi ce îmi face familia, o să îți răspund că și ei bine și aici chiar se termină convorbirea. Și o să ne spunem amândoi La revedere, probabil simultan, foarte fericiți să scăpăm de chin. Efectiv mă râcâie pe inimă small talkul ăsta, mă indispune de zici că trebuie să urc 10 etaje în fugă, după o convorbire de gen trebuie să stau câteva minute să îmi calmez anxietățile.

Ce e ciudat e că nu am nimic împotriva discuțiilor face 2 face, mă duc cu plăcere la întâlniri cu oameni, mai ales dacă nu mi-e lene să ies din fundul ăsta de lume. Ba chiar sunt foarte happy. Dar să vorbesc la telefon…uh.