Am văzut ieri două clipuri funny pe net. Unul cu Taylor Tomlinson, care mi se pare una din cele mai haioase umoriste din noul val și are avantajul de a fi foarte tinerică, deci loc de dezvoltare la greu. Subiectul era ceva legat de contractele prenupțiale, alea care, dacă mai țin eu bine minte, au fost introduse și la noi.

Bine, discursul fetei era funny, nu o să fac un Morar și Buzdugan și să fur glume, dar m-a făcut să mă gândesc la subiect și la viață, în general.
Înțeleg că aceste contracte sunt necesare în lumea oamenilor de afaceri și a politicienilor, unde banii sunt mulți, iar femeile dornice de acces la ei sunt și mai multe, concurența e mare la simulat iubire.

Dar ce fel de dă fack iubire e aia unde nu ai încredere în omul cu care vrei să te căsătorești. Adică…dacă nu ai încredere 100% în femeia de lângă tine, omul care are dreptul să te deconecteze de la aparate în caz de salt neprevăzut peste porțile perlate ale Sfântului Petru, de ce te căsătorești cu ea? Care e scopul? Să nu mai fii singur? Sexul? Pentru că, dacă e vorba de sex, ieși mai ieftin plătind în fiecare zi o prostituată de lux, decât să îți iei înlocuitorul ce se degradează anual. La prostituate, degradarea e zero, întotdeauna va fi alta, la fel de tânără și flămândă, gata să îți ridice nivelul ca să supraviețuiască.

Serios, probabil e de la ADHD, dar sunt unele chestii umane care îmi scapă și nu le pot înțelege sau imita.

Celălalt clip era de la o doamnă avocată, care întreba ritos Are dreptul partenerul să se uite în telefonul tău? Și răspunsul era, evident, nu, pentru că nu te-a cumpărat la târgul de sclavi și ai dreptul la propria ta intimitate, pe care o protejează inclusiv legea.

Sigur, tehnic vorbind, înțeleg dreptul la intimitate. Ce nu înțeleg este despre ce intimitate vorbim între doi oameni care s-au înțeles, în fața legii, că pot să își bage chestii reciproc în orificii, linge pe 100% din suprafața corpului, inclusiv unde soarele nu ajunge decât dacă dai la o parte părțile mai moi. Cum funcționează intimitatea în cazul acesta și ce ar avea de ascuns partenerul meu de viață, în care îmi las copiii zilnic, în telefon? Adică îi ceri telefonul și primesti un refuz ferm, dar politicos, Îmi pare rău, e intimitatea mea, nu ai dreptul să intri. La ce te gândești din start?
Cu siguranță nu la faptul că te înșeală, ci că Vai, ce intruziune îngrozitoare am făcut în viața soțului meu, mă simt atât de prost, i-am afectat intimitatea.

Cum comentați și aici?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.