Mă gândeam că, după atâția ani de freelancing, adică muncă 24/24, 7/7, 365/365, eu habar nu am ce e aia luni. Mă uit dimineața pe chat sau pe facebook și îi văd pe toți morocănoși și morcoviți, iaaaaar e luni, iar muncim, iaaaar nu mai putem etc și, cu sinceritate, nu reușesc să îi înțeleg.

Adică serios. Știți cât de mișto e să simți că vine weekendul? Și să îl savurezi la maxim, să încerci să extragi toată odihna, distracția și relaxarea, din acele două zile? Well, eu nu știu. Pentru că, pentru mine weekendul nu înseamnă nimic. Tot trebuie să am grijă să citesc chestii, să scriu diversele treburi, să moderez și să fac tot felul de alte lucruri. Ce fac și luni, și marți, și miercuri. Și în concediu sau de paște sau de revelion.

Și da, tânjesc câteodată să mă bucur de venirea weekendului. Și, nu știu de ce, dar așa cum gândesc acum, cred că aș fi unul din săriții ăia de pe fix care se bucură că e luni și se duc la muncă.

Așa că, zâmbiți, e luni.