Când eram copil de-o șchioapă, prin clasa a 6 a, posibil a 7 a, eram teribil de îndrăgostit de vecina de de-asupra, Roxana, posibil Raluca. De-o șchioapă nu e o exagerare, am fost un copil slăbuț și mic de statură, ajungând la 1.80 de-abia prin clasa a 12 a.

Bun, desigur, dragostea mea era totalmente fără speranță, Roxana (Raluca) fiind o superbă brunetă, având acel atribut ce mă dă pe spate la o femeie, adică sânii ultra mega mari, ochi verzi etc. Sau cel puțin, atât de perfectă mi-o amintesc eu, e posibil ca mintea să îmi joace feste. Iar eu eram…cum v-am spus mai sus.

Noi la bloc aveam o chestie numită verde stop nu ai voie să iei. Adică trebuia să ai o frunză verde la tine și, dacă vedeai un alt copil, îi spuneai verde stop nu ai voie să iei, iar ăla trebuia să înțepenească pe loc, până când îi spuneai tu Liber. Jocuri de copii fără internet, ce poți să ceri.

Și se duce subsemnatul într-o zi la ghena de gunoi de pe scara blocului, să ducă duios gunoiul, precum Violeta, o altă vecina bună de tot, vecină zeificată de Sarmalele Reci

Normal, obiceiurile bune nedispărând niciodată, încă de atunci eram fanul deplasării în deshabielleux, adică în chiloți sau elegant spus, lenjerie intimă.
Așa că am deschis finuț ușa, am scos capul pe hol, liber, la atac. Apuc găleata de gunoi, pentru că pe vremea respectivă sacii de gunoi încă nu se inventaseră, iar o pungă de plastic costa 1 leu, raportat la un salariu mediu de 800, deci, apuc găleata și mă reped în ghenă. Răstorn respectivul aparat, bat cu încredere de marginea de metal a toboganului, să se scurgă toate icrele negre rămase de la micul dejun, după care mă întorc și ies din ghenă, cu mâna dreaptă întinsă în față.

Când colo, dezastru, exact în fața ochilor mei, 2 trepte mai sus, stătea Roxana/Raluca. Îmbietoare, elegant îmbrăcată, mirosind ca o livadă proaspătă de îngeri. Eu, în chiloți, cu găleata în brațe, lejer țeapăn și emoționat, cu cerebelul pe moațe. În care cerebel se zbătea doar un gând SUNT ÎN CHILOȚI!.

Gând care mi-a pus probabil creierul pe hold, pentru că prima idee care mi-a venit în cap a fost de un cretinism desăvârșit. Picându-mi ochii pe găleata din brațe, văd pe marginea ei un fir de pătrunjel, lipit de lejera zeamă ce tapeta plasticul degrab cărător de resturi.
Pun mâna pe bucata de verdeață, o întind înainte triumfător și răcnesc VERDE STOP N-AI VOIE SĂ IEI!

Fata, conform obiciului blocului, se oprește și așteaptă să îi spun Liber. Timp în care a avut timp să admire în toată splendoarea costumația subsemnatului, formată din chiloți albi tetra, de un alb relativ, tinzând lejer spre galben în unele locuri, restul mușchi de cea mai înaltă calitate. Creierul, fiind în continuare pe hold, refuza să spună Liber, pleacă, du-te, nu mai privi acest monument de incompetență relațională.

Deci și prin urmare, sărmana fată a decis să ia cu de la sine putere decizia să plece, spunând curtenitor că se grăbește.
Moment în care creierul se trezește și pune organul vorbirii să spună triumfător Am unu la zero!

Mă bucur că de atunci am văzut-o foarte rar. Cine știe, dacă îmi vine să îi urlu VERDE STOP N-AI VOIE SA IEI?!