Mă uitam cu un aer destul de acru la jocurile olimpice de anul acesta și la modul trist în care se desfășoară, fără public, fără animație, cu reguli anti leproși, sportivii luându-și singuri medaliile din tăvi and so on.

Aceste jocuri olimpice sunt măsura incompetenței autorităților din întreaga lume și denotă exact lipsa oricărei viziuni în domeniul sănătății publice, totul făcându-se la modul Să facem să fie bine, ca să nu fie rău.

Adică, sportivii sunt vaccinați. Personalul tesa este compus din minim 80% vaccinați, deci deja mult peste necesarul declanșării imunității de turmă.

Și totuși, deși toată lumea e vaccinată and shit, aceleași reguli demente și draconice de parcă toți ar fi nevaccinați, aceleași tâmpenii cu carantina, totul de parcă nu ar exista nicio măsură de protecție. Sportivi depistați pozitiv cărora li se fute cariera și visul olimpic, carantinându-i, deși nu au niciun simptom, sunt, normal, vaccinați, nu au nimic, iar cei din jur au șanse minime de a se infecta sau de a păți ceva. Fix aceleași condiții de parcă JO s-ar opri din cauză că strănută 2 sportivi.

Și tot analfabetismul ăsta științific se răsfrânge asupra tutoror, nu doar la JO. Fix același lucru se petrece pe străzi. Sunt vaccinat, am dovada vaccinării, de ce trebuie să respect toate regulile astea minunate de distanțare, măscuțe și restul de tâmpenii? Care este scopul pentru care m-am vaccinat, dacă nu beneficiez de nimic de pe urma vaccinării?

Exact așa gândesc toți ceilalți, iar cei nevaccinați nu au nicio motivație să se vaccineze, cât timp totul ar rămâne la fel pentru ei. Pentru ce să mă vaccinez? Nu cred în vaccin, consider că nu există studii suficiente pentru el și, dacă trec peste toate astea și îl fac, sunt la fel de prost ca înainte și beneficiez de aceleași reguli stupide ca și nevaccinații.

În altă ordine de idei, echipa de fotbal a româniei se face de rahat pe acolo, Anamaria Popescu ne face cinste cu prezența sa la scrimă, David Popovici și Robert Glință sunt în finale la înot, băieții și fetele de la canotaj se descurcă onorabil și, în general, avem niște JO decente.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

26 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Echipa de fotbal din cotra a facut un parcurs olimpic foarte bun.In mod normal in aceasta grupa trebuia sa avem 0 puncte deoarece toate echipele sunt peste noi.Avem si ultimul joc si cine stie ce se poate intampla.
    Chiar daca esti vaccinat si te infectezi poti infecta pe altii sau muri este adevarat sansele sunt de sute de ori mai mici dar ele exista.De ce sa riscam?

    • #2

      si daca iei gripa poti muri. si daca mergi prin centrul vechi.

    • #3

      Da asa este dar jocurile olimpice sunt o fita nu e ca mersul la job sau cumparaturi si din cauza aceasta si restrictiile acestea.Era mai bine daca nu se organizau.

    • #4

      Eu cred ca era mai bine daca se amanau pentru la anul, si poate pana atunci situatia legata de Covid se mai ameliora. Nici sa le anulezi nu este prea bine in conditiile in care sunt sportivi care au muncit ani de zile in speranta unei medalii olimpice.

    • #5

      Mie mi se pare tare ca urmarind JO si citind pe toate gardurile “Tokio 2020” ma fulgera gandul ca canapeaua -in care am facut gaura pe pandemie- nu e o amarata de piesa de mobilier ci masina timpului si am calatorit inapoi 1 an special pentru evenimentul asta, live!

      Daca e pe asa, o s-o turez mai tare cu un “USA for Africa, Live from Wembley, 1985” pe VHS!

      Brusc, expresia: “bai, in ce lume traim?” devine o intrebare legitima…

    • #6

      e din prima o prostie enorma care denota de fapt stadiul de maimuta semi evoluata in care ne aflam. ce plm e aia 2020? a fost anu trecut. muie ba, faceti alte tricouri oricum ii doare pe toti in pwla de ‘eco’, nu e nimic de comentat, cum cred ca mai spuneau si altii, probabil de aia nu ne viziteaza extraterestrii, n-au ce vedea..

  2. #7

    in sfarsit si ii intelegi pe cei care au trecut prin boala, dar nu valoreaza nimic acest lucru, peste tot trebuie sa ai fie test negativ fie sa fii vaccinat.

    • #8

      Eu nu cred ca suntem în măsură sa le dam lecții la japonezi. Cu o populație de 5 ori mai mare, au jumătate din cazurile noastre de covid și jumătate din numărul de morți.

      Și toate astea la o rata similara de vaccinare, 25%.

    • #9

      au fost destule cazuri in care au crapat de covid la a doua incercare, dupa doar cateva saptamani.
      ”trecut prin boala” nu este ceva standardizat, variabilitatea/inconsistenta rezultatelor este prea mare.

  3. #10

    Cu ce te alegi daca te-ai vaccinat? Ai sanse mai mari sa nu mori daca umbli ca o caprioara fara mascuta si fara o minima distantare. Nu a zis nimeni ca vaccinul te face Captain Cetin, doar ca ajuta corpul sa lupte mult mai eficient cu covidul pe care oricum il iei daca o faci pe caprioara. Eu cred ca e suficient.

    • #11

      Vaccinurile in general iti ofera si un anumit grad de imunitate (mai mare sau mai mic). Teoretic, daca esti vaccinat este posibil sa fii imun, adica virusul intra in organism dar este distrus inainte sa provoace boala efectiva.

  4. #12

    Foarte haios la tenis de masa. Brazilianul care l-a batut pe ionescu era un xing fu chi. M-am uitat la celelalte meciuri. Practic jumate din tarile lumii sunt reprezentate de chinezi. Banuiesc ca la fete e la fel

  5. #13

    “De ce sa ne vaccinam? “- pe bune pui intrebarea; sa reducem cat posibil sa ne imbolnavim si sa raspandim virusul.
    De ce purtam masca, vaccinati fiind – pentru ca in Ro sunt prea putini vaccinati.
    De ce poarta sportivii si cei la la JO masti sinse distanteaza – pentru ca teoretic toat globu se uita la ei si ei sunt un exemplu; daca ei, teoretic niste super-oameni, accepta regulile, asa poate un simplu muritor sa faca.
    Daca nu stii de ce porti masca si te vaccinezi, mai cauta articolele vechi de pe aici, care aratau cat de naspa e sa te imbolbavesti si de ce moarte urata ai parte.
    Ca Comisia JO nu e un etalon de moramitatw, asta e alta poveste.

    • #14

      vezi ca sunt niste italice pe acolo

    • #15

      Eu cred ca mesajul si exemplul ar trebui sa fie ca vaccinul FUNCTIONEAZA!!! Si ca ne putem intoarce la normal!!

      A trecut un an de zile de cand cu pandemia asta , daca ai fost anti botnita pana acum , nu o sa te convinga nici un gimnast la tokyo sa o porti

    • #16

      @alexN: tu stii ca cetin e in grupa de risc si vaccinat de la inceputul anului, nu? sau faci trolling si nu citesc bine, de la canicula?! 🙂

  6. #17

    Din pacate cei mai idioti oameni sunt “pro vaccin” si nu ajuta cauza asta cu nimic. Cateodata imi vine si mie sa mi scot vaccinul din mana cand ii vad “sustinand” cauza.

    Asa este , regulile astea psihopate de la olimpiada transmit mesajul ca vaccinul este inutil si este o pierdere de timp daca esti tratat la fel ca orice nevaccinat.
    Stiu placa , “poti sa transmiti virusul la altii “, “de ce sa riscam” , “omori bunicile ” , dar astea sunt toate niste fabule care nu intereseaza pe nimeni .Lumea se vaccineaza ca sa scape de masca , reguli si pandemie , iar daca vede ca nu il ajuta cu nimic si nu se schimba viata lui cu nimic prin vaccin ,nu il va mai face.Poti sa-i spui tu hipstereste in 50 de limbi ca poate muri sau nu stiu ce ,dar tot nu conteaza.

    Si eu sunt de parere ca mai bine nu-l mai organizau decat cu regulile astea grotesti gen sa nu vorbesti in lift cu nimeni , sa nu vorbesti in masina , sa mananci singur.
    Dupa ce ca din punct de vedere financiar nu sunt rasplatiti mai cu nimic , ii mai trateaza si ca pe niste animale la circ.

    • #18

      confunzi pro-vaccin cu pro-restrictii!
      cele doua categorii nu se suprapun decat partial si nu mai mult decat suprapunerea cu categoria anti-vaccin. stiu o gramada de, ca sa fiu politicos, persoane din categorii vulnerabile, care nu vor sa se vaccineze, dar umbla doar mascati pe strada.
      sau bugetari care spera sa ”lucreze” de acasa pana la pensie.

  7. #19

    Am citi undeva si sunt 100% de acord: avem cca. 30% pro-vaccinare in mod natural si probabil cam tot pe acolo contra-vaccinare. Miza, daca vrem sa atingem imunitate de turma, raman aia 30-40% nehotarati.
    Sunt doua reguli de care nu se tine cont: romanul nu face nimic daca nu are ceva tangibil de pierdut sau de castigat si daca locul ramane “liber” in lipsa unei strategii si comunicarii din partea guvernului pai locul ala va fi ocupat imediat de sosoaca, steer sau altii ca ele.
    In conditiile astea – lipsa de coerenta si lipsa unor DIFERNTIERI clare vaccinat/non-vaccinat – sunt doua probleme majore si implicit doua riscuri sa se duca totul la vale: UNU – nehotaratii care nu au (neaparat) o inclinatie anti-vax si s-ar vaccina daca i-ar impinge cineva de la spate o lalaie pentru ca nu vad niciun avantaj clar daca se vaccineaza si DOI – cel mai grav lucru care se intampla este ca “sosocii” aia vocali din cei 30% anti-vaxeri primesc fix munitia de care au nevoie ca sa convinga si mai multi dintre nehotarati.

  8. #20

    Vlad Dascalu a prins un loc 7 la moutain bike, avand in vedere ca n-avem deloc traditie la sportul asta si ca spaniolii l-au invatat bine cu bicicleta, bravo lui!

    • #21

      a luat si Popovici un onorabil loc 4 la 200 liber. fmm de 2/100, atat mai trebuia pt bronz. cred ca e frustrant. dar record mondial de juniori. misto. sper sa creasca in directia buna.

  9. #22

    Nu știu de unde până unde ați ajuns la concluzia că “sportivii sunt vaccinați” totuși, ca să nu mai vorbim că o parte semnificativă din cei care chiar sunt au primit minunatele seruri chinezești și rusești care sunt cam la fel de tamaduitoare ca apa din piscina în care a înotat David Popovici spre locul 4 azi-noapte

  10. #24

    Azi noapte al nostru la triatlon a luat locul 36…ceea ce in sine e urias, ca nu avem mai deloc traditie. In schimb cea care trebuia sa ne reprezinte la fete, prin diverse misculatii, a ratat calificarea in “dauna” unor australience…efectiv deasupra ei s-a tras linia…sincer, ma mir de rezultatele bune, bravo sportivilor si antrenorilor, si zic ca delegatia noastra va face o figura frumoasa si MULT peste posibilitati, bani, traditii si adversitati.

  11. nu stiu cat de decente sunt aceste jocuri olimpice, insa triste sunt mai mult ca sigur, din cauza absentei spectatorilor. in opinia mea, o competitie sportiva fara spectatori isi pierde mai mult de jumatate din farmec.

  12. #26

    Aceste cuvinte ne doare. Test comment premium 😀