cernobîl 2019 55
03.07.2019

Ce se mai întâmplă pe la Cernobîl

Ce mi se pare foarte haios, dar strict pentru mine, este că Cernobâl a făcut praf toate predicțiile specialiștilor reali sau SF din anii 90. Pe vremea respectivă, după marea cursă a înarmărilor, după testele bune americane din Nevada, cele franceze din Mururoa și cele rele ale rușilor, toată lumea dădea o distrugere completă a […]
23.03.2017

Sunt Ametcea, Cetin Ametcea și am văzut patriotism. Din nou

Sincer, pentru mine e greu să să mă gândesc cum să scriu acest articol, după primul, cel în care am dat prima oară piept cu SIE și oamenii ei. Practic, în minte mea îmi era cam dificil să mă gândesc la ceva ce m-ar fi dat pe spate sau să îmi solicite atenția mai mult […]
life
17.02.2015

Mă gândeam

Mă gândeam că, zilele astea, am mintea atât de aiurea încât pur și simplu nu am remarcat ieri că doamna Ridzi a înfundat pușcăria. Și mi se pare strigător la cer, ținând cont de istoria mea cu ea. Mă gândeam că, în sistemul sanitar românesc, umilința începe de la poarta spitalului. Acolo unde tu, ca pacient […]
naturalete12
05.12.2014

Un DA hotărât naturaleții la femei

Sunt pro naturalețe, când vine vorba de femei. Nu înțeleg de ce ar trebui să treacă prin caznele iadului, de câteva ori pe lună, pentru că așa dictează moda. Chestiile alea există acolo și sunt naturale. Să fim naturiști, zic. naturalete03
Screen Shot 2013 07 18 at 17.22.42
18.07.2013

4 Uși și alte povestiri

De A.G. Billig O batista zace uitată pe masă. Un copil aplaudă într-un circ indian. Un spaniol face piruete pe ringul de dans. O pianistă se reîntoarce în oraşul natal si îsi regăseşte marea dragoste. Un taximetrist londonez descoperă iubirea după o noapte de Ministry of Sound. O animatoare de club seduce o clientă. Poştaşul […]
pe mine ma doare de mine ba
20.04.2012

Pe mine mă doare de mine, bă!

Înainte de orice, uitați-vă puțin la acest înălțător discurs al lui Eugen David, de la Alburnus Maior. Ascultați-l cum această libertate l-a costat 12 ani de luptă pe el și pe cetățenii din Roșia Montana. După care să spicuim puțin dintr-un material publicat aici. Reuşim să îl găsim pe Eugen David, preşedintele asociaţiei Alburnus Maior. Ne […]
virginity
19.02.2012

Fiica mea se va marita virgina

Forțat fiind de natura profesiei de tătic, profesie ce îmi ocupă 100% din timp, mai am, din când în când, discuții cu alte mămici și tătici, care mai de care mai retardați, mai idioți și mai bătuți de soartă. Nu vreau să trec prin clișeele clasice gen Eu pe copilul meu nu îl las la televizor deloc, […]
Holocaust Denial
24.01.2012

Democrația de rit nou

În democrație se presupune că ești liber ca pasărea cerului, dacă libertățile tale nu se lovesc de libertățile celorlalți. Mai exact, ești liber să dai muzica mai tare, dacă nu îl jenează pe vecin. Poți să strigi muie Băsescu, dar să nu o faci într-o piață, pentru că atunci se încadrează la scandări împotriva regimului […]
muzeul antipa senzational 0000
21.01.2012

Muzeul Antipa este senzațional

De la ultima vizită la muzeul Antipa, acum țâșpe ani, când la intrare am fost întâmpinat de o acritură care mi-a rupt un bilet și aproape că mi-a dat un șut în fund că o deranjez din somnolență (cine vine domnule la muzeu miercurea??), lucrurile s-au schimbat. Muzeul Antipa e modern, are automat pentru eliberarea […]
2592 daca vrei sa cunosti un om
29.11.2011

A 11 a poruncă – Nu bârfi

Nu îmi plac oamenii care bârfesc. Hai să spun că la femei nu mă deranjează, e în natura femeii să vorbească, plus de asta, orice bărbat cu experiență își poate bloca complet simțul auditiv pe partea unde turuie o femeie. Dar ca bărbat, bârfa e jenantă. Desigur, nu mă refer la discuțiile între prieteni. Acela se […]
SimpsonsMr.Burns
23.11.2011

Să se facă, dar cu banii altora

Să vorbim foarte puțin de subiectul meu favorit, ONG-urile care se ocupă de Roșia Montana. Rectific, se ocupă de scandalul de la Roșia Montana, și de ce nu, de orice altceva. Dacă ești un simplu cetățean ce privește la televizor chestiile astea și auzi cum se bat cu cărămida în piept, cât de mult luptă ei […]
elena gheorghe
19.07.2011

kisstv is boring

Prin natura meseriei principale, la mine în casă trebuie să meargă non stop un post de muzică, pe televizor. Iar în ultima perioadă a mers doar kiss tv. Nu am văzut în vecii vecilor un post mai plictisitor. De 1000 de ori reluată grasa aia de jenifer lopez, cu ciordeala remixul după lambada. De alte 1000 […]
ghidul copilariei 2
02.06.2011

Ghidul copilariei retrocedate

Regia: Gavriil Pinte Costumele: Roxana Ionescu Decorul şi ilustraţia muzicală: Gavriil Pinte Cu: Maria Anuşcă, Ioana Blaga Frunzescu, Simina Contraş, Cristina Flutur, Laura Ilea, Iulia Popa, Cătălina Sima, Cristina Stoleriu, Arina Trif, Codruţa Vasiu, Mihai Coman, Ali Deac, Cătălin Neghină, Gelu Potzolli, Viorel Raţă, Vlad Robaş, Ciprian Scurtea, Liviu Vlad. Am avut marele noroc să copilăresc la Sibiu protejat […]
andrei andreicut turnator la securitate
20.03.2011

Săru-mâna părinte, primiţi cu spovedania?

În general, de religie se agaţă oamenii slabi, care caută un sprijin în afara propirului univers de valori, sperând că pronia cerească va fi mijlocitorul reuşitei în viaţă. Nu e neapărat ceva de blamat. Orice om are dreptul să se agaţe de ceva, chiar dacă acel ceva se numeşte poveste cu făt frumos, împăratul ochios, […]
eugen ionesco1
08.02.2011

Strict despre noi

Purtăm în lăuntrul nostru germenii distrugerii psiho-fizice. Le condiţionăm apariţia cancerigenă de lipsa aparatului imun intern. De lipsa dragostei. De prea multă dragoste. De zbuciumul preştient al naturii umane, ce se răzvrăteşte împotriva greşelilor fragilului vas ce duce mai departe o moştenire genetică ce depăşeşte simplul pas al generaţiilor şi transcede, ermetic şi profund, secole […]