Nu îmi plac oamenii care bârfesc. Hai să spun că la femei nu mă deranjează, e în natura femeii să vorbească, plus de asta, orice bărbat cu experiență își poate bloca complet simțul auditiv pe partea unde turuie o femeie.

Dar ca bărbat, bârfa e jenantă. Desigur, nu mă refer la discuțiile între prieteni. Acela se numește schimb de experiență și e profund necesar.
Însă când tu omule, te întâlnești cu mine și singurul subiect de discuție este cât de nașpa e prietenul nostru comun X, ți-ai tăiat craca de sub picioare.

Pentru că în primul rând, nu vorbești de rău un om, în absența sa. Dacă ai cu adevărat cojones, spune ce ai de spus cu el de față. Dacă nu ai, taci, să vorbești în lipsă se numește lașitate, nu să ai cuaie.

Și 2, când îmi bârfești prietenii, e ca și cum m-ai bârfi pe mine. Am prea puțini prieteni și îi prețuiesc prea mult ca să pot lăsa un oarecare să îi toace, din lipsă de ocupație sau curaj.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.