Observ că subiectul Roșia Montană a revenit în atenția blogurilor, fiind abordat destul de prudent aici și aici.
Cât despre mine, eu sunt pro din start. Fără alte discuții.

Oamenii din Roșia Montană mor de foame. Nu au locuri de muncă, orașul e o ruină, iar păsăricile care clamează că locația trebuie reînviată prin turism, merg acolo 2 zile pe an, cântă la chitările din dotare, la focul de tabără aferent, beau un whisky mic și consumă un grătar, după care a 2 a zi își anunță succesul maxim și pleacă acasă. Iar oamenii de acolo vin și mănâncă zgârciurile lăsate de ei de la grătare.

E ușor să faci planuri când cuvântul foame reprezintă pentru tine doar alegerea unde mâncăm azi, la KFC sau la IKEA, nu?

Iar pentru cei care comentează fără să aibă cel mai mic habar cum e acolo, le recomand să se ducă întâi și să încerce să ajungă la Roșia Montană. Să vadă cum e drumul doar. Iar la primul om care stă pe o bordură, privind în gol cu ochi sleiți de foame, să se întoarcă acasă și să mai aibă îndrăzneala să spună că oamenii ăia trebuie să facă în continuare foamea, pentru că ei, oamenii verzi, au decis în locul lor că turismul e salvarea.

PS: Am făcut și un tricou, special dedicat celor ca Bucurenci, care salvează tot, din teneșii lor de 300 de euro.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.