Eu am acasă un sistem de sunet destul de bunicel. Un Altec Lansig care chiar merge bine. Singura problemă este că are un subwoofer cât jumătate de șifonier. Clar inutilizabil, pentru că dacă îi dau drumul, baba de deasupra mea intră în moarte clinică fără discuție. Desigur, mi-aș cumpăra altul, dar parcă mă ține o jenă.

Așa că mă înscriu și eu la concursul de pe sono.ro. Pentru că în competiție este un sistem de sunet Harman Kardon, ca premiu 1, iar Harman Kardon este probabil cel mai bun producător de sisteme și boxe pentru home user.

Ce se mai poate câștiga?

Premiul I – Sistem 2.1 Harman Kardon SoundSticks II

Premiul II – Sistem 2.1 JBL Spyro

Premiul III – Boxe Multimedia JBL Duet

Condițiile de participare sunt destul de simple. Trebuie să pui pe blogul tău un video, o poza sau o poveste despre o folosire neconventionala a boxelor. In articolul tau trebuie sa pui un link catre sono.ro si unul catre pagina de concurs unde cititorii tai te pot vota.

Deci, cum am folosit eu boxele neconventional?
Cel mai neconvențional și mai plăcut pentru mine a fost în seara când am ieșit prima oară cu Nevasta într-un club, când ea încă nu era doamna Nevasta, ci doar o tipă cu ochi albaștri, în care mă pierdeam. În seara aceea, boxele din club au fost folosite ca platformă de dans de către ea, și ca suport fizic pentru mine, fiind destul de afectat de numărul mare de RedSquare ingurgitat.

Așa că, pot să spun că folosirea neconvențională a boxelor mi-a adus o soție.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.