Are zoso un post, legat de părinți, ceva de genul devino independent, nu mai lăsa părinții să îți controleze viața.

Și așa mi-am adus aminte de părinții mei. Părinți cu care nu am mai vorbit de câțiva ani ani. Pentru că le-am interzis să se amestece în viața mea, casa mea și banii mei. S-au supărat și de atunci nu am mai auzit nimic de ei.

O fi bine, o fi rău? Sunt liniștit, nu mă bate nimeni la cap, nu am de dat socoteală nimănui pentru femeia mea sau ce fac în casa mea, sunt singurul stăpân al vieții mele.

Pe de altă parte, mi-e dor de ei. Amândoi sunt bătrâni. Simt că pierd clipe pe care ulterior le voi regreta. Simt că pierd mirosul familiar al casei părintești, calmul din ea, confortul de copil pe care îl simțeam de fiecare dată când intram în casă, indiferent de vârstă, dragostea necondiționată a părinților, râsul și aglomerația nebună care se făcea în casă când ne strângeam toți.

Dar știu că dacă aș face iarăși pasul înapoi, să le întind o mână, automat m-aș întoarce la starea dinainte. Și atunci prefer să rămână așa cum este. Pentru că fiecare din noi are viață separată și, oricât de rău mi-ar părea, nu pot accepta ca nereușitele lor din viață să se transfere asupra mea.

Dar e păcat, foarte păcat…