asta nu e ford

Legat de povestea celor de la My Car Leasing, câteva cuvinte simple, de la un om simplu.

Românii au, în cultură, mândria banilor proprii. Românul e mândru dacă își ia cu banii jos apartamentul. Sau mașina. Pentru că a strâns din dinți și e mașina lui, nu îi e dator nimănui și uite ce mașină frumoasă are. Sigur, a murit de foame câțiva ani, dar te mai uiți?

În occident e fix invers. Ideea de OPM (other people’s money) este extrem de bine înrădăcinată. Cumpărăturile mari se fac numai în rate, pentru că oamenii au înțeles că își pot păstra nivelul de viață ridicat, contra unei dobânzi modice și a unor rate lunare. Și o duc, sărmanii, extrem de bine, spre deosebire de mândrii de noi.

Mașina cu care sunt duși copiii mei la grădiniță e un Ford Focus. Ford cumpărat de mine, în leasing operațional, în urmă cu vreo 5 ani. Atunci am ales mașina, am făcut actele și am luat-o acasă.

Ca să înțelegeți, leasingul operațional e acel leasing în care mașina practic nu e a ta. Tu o închiriezi, cu acte, de la firma de leasing, ei sunt deținătorii, tu utilizatorul, până la finalul contractului. Când ai opțiunea de a o da înapoi, fără nici o taxă sau să finalizezi cumpărarea, să achiți diferența, sau rata reziduală rămasă și să devii proprietar.

Nu vă imaginați câte mi-au auzit urechile atunci.
Dar cum, să umbli cu mașina altuia?? Să nu fii tu în acte? Dar vai, cum mai ieși din țară? (am ieșit din țară bine mersi de fiecare dată, nimeni nu mi-a zis nimic) Dar vai, dacă nu îți mai dă mașina la final? (pentru că da, orice firmă se înghesuie să ia o mașină veche de 4 ani, ca să facă…ceva cu ea) Dar vai!

Au trecut 4 ani, mi-am luat mașina definitiv, am și uitat de leasing. Din când în când însă, îmi mai aduc aminte de el, pentru că, dumnezeule, ce ofertă bună am avut la casco, datorită firmei de leasing. Plăteam 33 de euro pe lună și mi-au reparat-o impecabil de fiecare dată când mi-a bușit-o partenera de condus. Acum, dacă îi spun cuiva să îmi dea casco cu 33 de euro lunar, mă dă afară din birou.

În fine, divaghez.
Ideea e că, dacă nu vrei să mănânci pâine cu ceai și înțelegi faptul că o sumă relativ mică de bani în plus îți asigură un confort sporit al vieții, nu te mai screme cu românisme de astea cu banii jos, casa mea, mașina mea și fă-ți treaba decent.