Vă spun, în românia există instituții și oameni angajați care chiar se străduiesc să facă treabă, să le facă viața mai ușoară cetățenilor care le plătesc salariile, nu doar să le fure, precum alianța USL.
Și una din instituții este cea de la pașapoarte. Vă spun, față de alți ani, nu foarte îndepărtați, pașapoartele sunt locul unde s-au efectuat cele mai mari schimbări. În primul rând, pentru a ți se elibera pașaportul, ai nevoie de buletin. The end. Gândiți-vă cum o puteau face din birocrație, dacă voiau, așa cum se face peste tot. Un contract al casei, copie și original, eventual copie notarială? Doar trebuie să demonstrezi că locuiești în românia? Poate să vii împreună cu titularul contractului, care să semneze că locuiești acolo. De ce nu și un certificat de naștere, copie și original? Metode de umilit proștii sunt o grămadă.
Dar nu, la pașapoarte ai nevoie de buletin, dovada plății taxei, pe care o poți face pe ghiseul.ro și atât. Pe lângă asta, pașapoartele pun la dispoziție un site extrem de clar făcut, unde îți faci programare din 3 clickuri, primești pe mail ora la care trebuie să te prezinți și aia e.
Ai zice doamne dumnezelule al lui Rashela și Iacov, te-am prins de gleznă, românii vor fi cei mai fericiți să dea de civilizație.
Doar că nu, românilor, cel puțin celor din bucurești, le place să se scalde în mocirlă și gunoi, educația aia a cozilor nu are cum să dispară.
Pentru că aproape toți aurolacii ăștia pe care îi vedeți în poză sunt oameni care nu, nu au programare, unde să facă programare, de ce să facă programare, HAIDE DOMLE DACĂ TOT SUNT AICI CE PUUULA MEA PROGRAMARE SĂ ÎMI MAI FACI, NU VEZI CĂ PLÂNGE COPILUL? Și nu doar de ăștia, ci și oameni bine îmbrăcați, femei, decenți, aparent culți și votanți de USR. Nu frățică, oamenii vin și se așază la coadă, așteptând să fie băgați când se eliberează, blocând spațiul, ușa, locul, accesul celor cu programări.
Efectiv români.
NOU
O mica mentiune, cand a parut sistemul asta, intrai pe site faceai programarea primeai mail-ul si ziceai ca asta e tot…dar trebuia sa faci click pe un link din email ca sa confirmi programarea. Poate au schimbat intre timp..
NOU
Si nu scrie acolo mare cu VERDE ca acesta e procesul? Da click aici pentru confirmare sau acolo pe ROSU ca sa anulezi?
Ca trebuie sa CONFIRMI rezervarea facuta, accesand linkul din email.
Oare chiar e asa de mare procentul celor care nu inteleg ceea ce au citit.
NOU
Foarte civilizat. De programare zic.
E, daca ar avea şi plata online, direct pe site la ei, ar fi de-a dreptul miracol.
NOU
efectiv ai pe site link catre ghiseul.ro, cu alea prestabilite pentru pasaport
NOU
Nene Arhi, mersi mult. Ştiam poveşti, legende urbane, cu prezentare la ghişeu pentru credenţialele contului online, băşini. În două minute am avut contul activ, aşa că săru’mâna că m-ai atenţionat de ghişeu.
NOU
nu cred ca exista in lumea asta un proces mai simplu decat “fa-ti un pasaport in Romania”. Cel putin nu cu statul. Nu zic ca nu exista la fel de simplu, dar mai simplu este efectiv imposibil. Eventual daca ai putea sa iti scoti tu la imprimanta pasaportul, ar fi mai simplu.
Bai, nu tre sa scoti la imprimanta nimic. nu tre sa faci o copie. Ma speriasem ca nu aveam dovada platii. Mi-a zis fata “pai, ai primit email? Arata-mi pe telefon”.
WHAT? THE? FUCK?
Faza misto este ca procesul fiind asa simplu, oamenii nu sunt nervosi. Pentru ca oamenii nu sunt nervosi politistii de la pasapoarte nu sunt nervosi. Totul merge perfect, toata lumea vorbeste uman.
Si apar astia fara programare si se fute tot fengshuiu
NOU
da ba, iti vine sa ii dai cap in cap.
NOU
In acelasi ton s-a schimbat si pe la permise ceva:
-tot pe ghiseul platesti.
-programare si te iau conform programarii: luna trecuta cand am fost sa mi-l reinnoiesc ajung frumos cu 10 minute inainte si ce sa vezi coada la ghiseul cu programari(tipic romanesc) – 2 neni se certau cu o doamna ca unul are la 10, unul la si zece si cucoana sa treaca in spate ceasul fiind 9:30…eu stand pe margine si avand la 9:40.
A iesit politaiu si ne-a luat in ordinea programarii eu primu , cucoana urmatoare si cei doi neni bolorosind ceva in ciuda…deci cred ca e ceva cu romanii si cozile ca , desi aveau programare, vroiau sa stea totusi la coada.
NOU
La direcția de pașapoarte situația e bună de cel puțin 8 ani, pe vremea când se făceau pe 5 ani.
La fel era și atunci, dovada plății taxei (pe care o achitasem prin internet banking) + programare online.
Să vezi atunci, am fost la Amzei, m-am dus direct la ghișeul indicat și au început oamenii de la coadă să mă certe că ei erau acolo înainte mea. M-am pus jos, a făcut poza, mi-a dat un bilețel să-l am când mă întorc să-l ridic și am plecat. Toți cei de la coadă șocați că n-am stat nici măcar un minut.
Acum după ani, nici măcar bilețelul ăla nu-ți mai trebuie, probabil era folosit să caute prin teancuri, că tot de buletin aveai nevoie de identificare.
Singura plângere e că acum, în momentele în care e liber, nu prea se chinuie să te ajute să-ți iasă o poză OK. Dacă nu ai ochii închiși, nu contează că nu te uiți drept în față, prea sus, capul într-o parte etc. Te pui pe scaun și face poza fără prea multe indicații. La toată familia în 3 cazuri diferite cu 3 funcționari experiența a fost la fel. Dar merită în condițiile în care totul e super rapid.
NOU
Pentru ca acum e biometric și nu contează poza? Eu am o versiune intermediara de biometric. Nu ala ca o carte de colorat. La al meu pasaport efectiv nu se vede poza deloc. Singura decenta e una mică tip filigram in rest nu am poza ok în pașaport.
NOU
@septimiu Fals. Poza contează încă foarte mult. Atât la scanarea automată (acolo unde există) cât și la controlul clasic cu vameș. Putem vorbi despre tehnologia de stocare și ce tip de PKI
Printre cheile de verificare (una din patru) la autentificarea automată este recunoaștere facială la poza făcută de către reprezentatul direcției de pașapoarte și care este embed în chip. Să zicem că pașaportul biometric nu este falsificat, după ipoteza ta, dacă poza nu mai contează înseamnă că poți folosi pașaportul oricui, nu? De asta se face verificare în pricipal la iris (dacă țara respectivă ține informația în pașaport) și trăsături faciale. Asta e pentru verificarea automată care e din ce în ce mai populară.
De câte ori ai trecut la control pașapoarte ne-automat fără să se uite vameșul la tine? Doar să scaneze?
Motivele mele sunt pur și simplu de vanitate, nu-mi place să mă uit la poza de pașaport unde am gâtul strâmb și sunt prins aproape cum clipesc.
NOU
absolut corect. daca vreodata treceti pe la controlul automat al pasapoartelor, veti vedea ca va pune sa stati si sa priviti in camera, in timp ce vi se scaneaza fata
NOU
De ce ii primesc? Sau ok, sa-i primeasca. Dar sa puna taxa. Nu ai programare, stai la coada cand iti vine randul si 100E taxa.
NOU
Nu toti sint asa destepti ca tine, ori mai sint si altii care nu-si permit inca un telefon fara butoane (fizice).
NOU
@Marinel facem pariu ca marea majoritate la coada stau pe tiktok sau facebook, pe telefonul lor de sute de euro>?
NOU
as spune ca si la drpciv se misca bine treaba. ceva mai multe hartzoage, dar se misca.
NOU
Mai putin aberatia cu valabilitatea de 3 ani pentru copii mai mici de 12 ani.
Desi in alte tari au valabilitate tot de 5 ani ca si aia de pina in 18 ani. Sunt de acord pentru aia mici mici.
Si nu, nu e vorba de poza. Fiu-miu are pasaport facut acu 2 ani, valabil 5, si acu, nu mai seamana deloc cu cel din poza.
NOU
Nu inteleg de ce ar fi mai cult un votant usr, ma refer evident la cultura nu la scoala si aia deobicei facuta doar pe hartie ?
NOU
pentru ca votantii USR sunt mai inteligenti si mai culti decat voi, rusofilii PSD
NOU
De o situatie similara ma lovesc si eu in perioada asta cu depunerea pentru fotovoltaice prin Casa Verde. SE STIE clar ce acte ai nevoie – buletin care sa fie pe adresa unde vrei sa instalezi, extras cf din care sa rezulte adresa aia ca exista si ca e pe acelasi nume ca in buletin, adeverinta de la primarie ca nu ai datorii, adeverinta de la anaf ca nu ai datorii, apoi completezi un formular direct pe site si lanseaza. Si cererea extra ca toate actele sa fie in termenul de valabilitate (gen 30 zile) Cererea e mare, foarte mare, de blocheaza banii in 3-5 minute de la lansare, dar modalitatea de depunere este destul de simpluta.
Romanasii nostrii:
– da eu stau la bloc si am casa, de ce nu pot beneficia la casa desi eu nu stau acolo si nu consuma nimeni
– da eu nu sunt proprietar ca e unchiu de gradu 7, dar am flotant, de ce nu pot
– da eu nu am casa intabulata
– da eu am cf de 7 ani si nu s-a schimbat nimic, ce are, de ce sa mai dau 20 lei? (n.a. se dau 20.000 lei de la stat dar gigel se uita la 20 lei, da???)
– dar eu nu stiu cu adeverinta aia de la anaf, de unde se ia? ce e aia spv si cum pot scoate?
– dar de ce s-a schimbat ghidul fata de ala vechi, ca mie imi convenea asa
– eu am montat pe nume propriu si acuma vreau sa vina o firma sa zica ei ca au montat si sa facem banii pe din doua
– am depus 2 dosare, unu pe cnp-ul lu nepotu care nu sta aici dar am depus si ne cnp-ul meu ca nu am incredere ca nepotul a completat totul corect, doar din 2 dosare ni se aproba macar 1
– eu stiu ca am toate actele expirate/n-am urcat actele corecte, dar depun contestatie ca e dreptul meu
Toti, dar TOTI astia si-au depus si ei actele online, ca lasa ca facem o romaneasca, de aia s-a si dat asa repede. Ca toti au zis ca eu sunt exceptia, acel 0,01% idioti intr-o mare de acte in regula. Cand am spus ca minim 25% din dosare se vor respinge pentru ca idiotii sunt idioti, mi-au sarit o gramada in cap.
PS 1 – mai e categoria aia de speciali care s-au trezit la 3 ore de la deshidere si epuizare fonduri ca ei unde depun.
PS 2 – si mai e si categoria aia de idioti care nici nu vroiau sa depuna sau au zis ca au 3 zile la dispozitie, si ca daca n-au prins ei 100% s-a fraudat, ca n-are cum altfel.
NOU
E stupida aia cu casa și cu buletinul. Eu stau la casa și am închiriat apartamentul cu contract la Anaf. Ce contează unde am buletinul dacă eu sunt titular de contract la un furnizor de energie? De ce consideri ca e normal ca panoul sa se dea oricui vrea nu celor care chiar consuma curent?
NOU
Lucrezi in domeniu Arthur?
Nu faci un mic ghid cu ce se recomanda si ce nu in domeniu? Ex merita sa iti tragi instalatie de 30 kw sau nu? iti iei baterii pt stocare sau nu? Am vazut multe povesti de la amatori nimic de la profesionisti sau oameni care lucreaza in domeniu.
NOU
@ametistul: nu lucrez in domeniu. E greu de spus daca merita sa iti tragi acea putere. Daca o consumi, merita. Daca nu, atunci nu. Stocare? Dpdv al independentei energetice merita. Dpdv financiar inca nu, cel putin nu la preturile de acum! Atentie si la putere, la peste 27 kWh trebuie sa devii pfa/srl cu total alte reglementari. Ai cine sa iti consume in zona ta acea putere sau vei ingrosa randurile celor cu invertere care intra in protectie pt ca n-are cine sa le consume energia livrata? Hint: ia-ti o priza programabila gen Tuya sau si mai bine cu Tasmota, fa-i reglajul tensiunii sa coincida cu cel al unui voltmetru cat de cat mai ok si analizeaza tensiunea din retea. Daca in zona ta sunt frecvente tensiunile 240-245+ V, atunci nu sari pe putere prea mare. Daca dimpotriva, esti intr-o zona cu frecvent <210V s-ar putea sa fie o treaba utila. Vezi, toate astea ti le poate spune doar un om care se deplaseaza pe bani sau iti faci tu documentarea beton. Momentan in gama 3-5-10 kWh, fara Casa Verde amortizarea se face in aprox 8-10 ani.
NOU
Un anti-exemplu: pentru eliberarea Cartii de Identitate in Ploiesti există 1 ghișeu la care ai nevoie de programare online si 2 ghișee fără programare. Așa că la ghișeul cu programare online gasești primul slot disponibil abia peste ~ o luna, în schimb la cele fără programare te duci direct și în 5 minute ai rezolvat.
NOU
stai linistit, ca asa e si la pantelimon.
NOU
Super faina experienta am avut acum cateva saptamani la inmatriculari, in PH (masina noua); programare online, preluat cu 10 min mai devreme (s-a eliberat un slot), eliberat numere pe loc, maximum 10 min toata experienta; talon trimis prin posta ziua urmatoare si primit in 2 zile la adresa de domiciliu (cu tracking functional de la posta romana).
NOU
Nu mai stiu cum e acum, dar in Brasov, acum doi ani stateau jandarmii la usa de la intrare.
Fara programare nu intra nimeni in cladire.
NOU
Covid, restrictii, alea alea. Vremuri demult apuse…
NOU
Eu am ajuns la fix (din motive tehnice), conform orei programate, am așteptat în fața ghișeului, a ieșit peste vreo 5 minute persoana din fața mea, după care au închis ghișeul … Și zic nu va supărați am programare… Pai nu mai aveți că nu ați venit la timp și s-a anulat … Am venit doar că era cineva deja înăuntru. Nu, n-ați fost.. și-a închis ghișeul și a plecat badabums. Am făcut altă programare, normal in alta zi (apropo fun făcut: că sa îmi fac alta a trebuit mai întâi să o anulez pe prima, cu toate că omul a zis că s-a anulat și ziua era trecută oricum) și m-am dus cu 30 de minute mai repede… Ce sa vezi in 5 minute mi-a strigat numele și în alte 5 eram gata, deci cu 20 minute înainte de programarea oficială, așa am înțeles de ce la prima am fost declarat absent :))))
NOU
Doua chestii comunistoide au mai ramas totusi in procedura birourilor de pasapoarte:
1. la final, dupa ce a scris ala toate datele din buletinul tau, al sotiei si din certificatului copilului: “cititi si verificati atent acum tot ce am scris eu dupa actele dvs si semnati ca daca e vreo greseala si iese pasaportul gresit noi nu raspundem…” îî, cum?
2. cand veniti sa ridicati pasaportul sa veniti si cu certificatul de nastere al copilului IN ORIGINAL
fwtwngura de comunisti ne-ati tampit de nu ne mai revenim o suta de ani
NOU
la primul mi se pare normal sa verific eu, ca sunt datele mele, cu ce ma ajuta ca aia va primi o palmuta calda peste degetele cand eu iau un sut in cur la vama?
NOU
Ah, deci ti se pare normal sa fac pe secretara, mda…Ce te faci daca dai de-un analfabet, îm?
NOU
Ca roman stabilit in țara căpșunilor a trebuit sa îmi fac câteva acte pe aici.
De fiecare data experiența cu Consulatul din Sevilla a fost de nota 20. Unde, btw, la intrare e un nenea paznic spaniol, și dacă nu ai programare și nu ești pe lista nu treci. Punct. La ala nu merge cu “hai sefu” și alte alea. Mereu sunt 3-4 persoane acolo in sala, nada mas. Câteodată vine consulatul in Malaga, le dai pe mail ce ai nevoie, vin ei cu toate actele completate, faci poza și pa. După aia, this is sorcery My friends, trimiți un curier in Sevilla sa le ridice și pentru 8€ ai Pașapoartele la usa. Așa scutești 2 drumuri la Sevilla, aproape 900km de condus, timp, bani, etc.
NOU
tot blocul asta idiot ex-sovietic este de un cretinism rar
vorba unui prieten bun, cu cat mergi mai in est cu atat te indrepti mai inspre epoca de piatra
NOU
Avem de schimbat niste pasapoarte crds la vara. Comparam si revenim cu detalii.
NOU
La fel de ușor e la cartea de identitate în târg la mine.
Programare online, dus înainte cu 21 de zile .
Sa vad ce e pe acolo. Patru ghișee. Doua pentru online. Stat vreo juma de ora. În momentul când a apărut o fereastra din motive ținând de programatii care nu veniseră încă, au luat fetele și pe cei ca mine.
De unde trebuia pe 22 am făcut pe 1 .
Neașteptat de repede și uluitor de amabile fetele .
Am pus și rewiew pe Spcleip.