Nici măcar nu mai tresar când aud că a mai apărut o variantă de covid. Da, ok, move along, vor mai muri câțiva, aia e, pământul are nevoie sa respire, mama natură trebuie să se regenereze.
Mă agasează profund cum prezintă presa variantele astea. Era vineri de zici că tocmai începuse războiul nuclear dintre Rusia cu China vs restul lumii. OMICRON, ÎNGROZITOR, vom muri cu toții,fugiți, salvați femeile, copiii și jurnaliștii, singurii care vă țin în contact cu lumea și realitățile ei.

Peste tot, în presa română, aflai cum are 50 de mutații, proteina spike e diferită, au fost găsiți infectați peste tot în Europa, țările europei își închid porțile, totul e un circ de saltimbanci, pentru că toți știu că închiderea granițelor și a zborurilor nu are niciun efect, sunt doar declarații politice care subliniază cât de mult se implică ei în problemele noastre. Ce nu află de nicăieri? Ce înseamnă îmbolnăvirile astea? Sunt oameni la pat, cu tuburile în gură sau au aflat că sunt bolnavi după ce au făcut testul? Care este gravitatea reală a acestor îmbolnăviri, nu povești apocaliptice?

Nu de alta, dar unii dintre noi au mai și citit chestii, de-alungul timpurilor și știu că virusurile astea gripale cu cât au mai multe mutații, în timp, cu atât devin mai inofensive, pentru că interesul lor este să își țină gazda în viață, nu să o ucidă. Desigur, e doar o opinie de nespecialist, dar aș fi vrut să aflu opinia specialiștilor, bazată pe hard facts.

N-avem.

Ah, și încă ceva. După Delta vine Omicron, sau au căutat un nume de villain din universul Marvel?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

33 comentarii Adaugă comentariu

  1. Ieri, pe Mediafax: “Moderna a mobilizat sute de specialişti începând cu joi dimineața devreme.”

    Îmi fac un film în cap, cu sute de specialiști care ies pe ușă la 5 AM…

    (mediafax.ro/coronavirus/cand-va-fi-gata-vaccinul-impotriva-noi-varinate-omicron-moderna-a-mobilizat-sute-de-specialisti-20371450)

  2. #2

    Marvel, Orwell, oricare, atat timp cat universul “real” nu mai conteaza, cu lumea si realitatile ei.

  3. #3

    Dupa Delta vine Omicrom pt. ca Nu seamana prea mult cu “new” la pronuntie si pt ca s-a renuntat la Xi sa nu stigmatizam o regiune (WHO :)) )
    Cred ca au mai fost variante. Oare aia Romaneasca cum se numeste?

  4. #9

    Eu astept stiri despre asta din Israel, ca aia au populatia vaccinata pe bune, cu booster si ce mai trebe.
    Stiri de la oameni de stiinta zic, nu de la politicienii lor, care sunt cam exagerati in orice privinta.
    Deocamdata pe aia cu Omicron i-au gasit prin testul PCR obligatoriu la aeroport si nu avea niciunu simptome naspa inca.
    Dar chiar daca nu e foarte agresiv si se raspandeste masiv in populatie, cica o sa dea de cativa mai slabi sigur care o sa dea coltul, spre deliciul ziarelor de pretutindeni care o sa ne prezinte sfarsitul lumii pe fundal rosu, pe prima pagina.
    M-am cam saturat de astea, pe bune ma gandesc sa pun mobilul in cui.

  5. #10

    Intre timp am citit declaratia doctoritei care a descoperit mutatia la primii pacienti. Pana acum a avut doar variante light cu tratament la domiciliu sau asimptomatici. Simptomele difera putin fata de varianta delta (oboseala de minim 2-3 zile, durere de muschi si cap, etc – fara pierdere gust si miros).

    Daca e asa, ce face astazi presa mi se pare un circ de maxim prost gust. Sigur, acelasi circ folosit de cam prea multa vreme…

    • #11

      Dar nu am auzit pana acum daca exista pacienti internati la Terapie Intesiva (prin Africa de Sud, de ex.). Si daca cei depistati prin tarile europene sunt foarte grav bolnavivi sau au doar simptomele clasice ale Covid.
      Toata presa din Romania e pe innebunita cu alarmele, cu exagerarile.

  6. #12

    Legat de numele ales

    m.hotnews.ro/stire/25212862

  7. #13

    Au sarit pe Nu ca suna ca New si pe Xi ca sa nu supere pe Winnie the Pooh, imblanzitorul de uiguri si reciclatorul de rinichi de falung gong, fie numele lui laudat! /s

  8. #14

    Este și litera Xi înainte de Omicron, dar nu vrem să botezăm o variantă de Covid cu numele președintelui Chinei, de unde ne-a venit “fericirea” asta. 🙁

  9. Salut.
    Astept sa apara covid 19 varianta XI :)))
    Sa vad daca au curaj sa ii spuna asa si sa isi ia calabalacul din China toti.

  10. #16

    www.dutchnews.nl/news/2021/11/coronavirus-can-cause-fatal-damage-to-placentas-research/

    La un moment dat eram reticenta in privinta vaccinarii in timpul sarcinii, dar aparent vaccinul tot e the lesser of two evils.

    • #17

      Soția s-a vaccinat cu primele 2 doze în timp ce alăpta și cu a 3-a în timpul sarcinii (fmm d-na Sosoaca, ai spus că o să fim sterili 🙂 ).

    • #18

      @Adrian – si a mai alaptat dupa? ca asta era problema mea cu vaccinul… dupa a doua doza de vaccin m-am intors la cupa A :)) tot sper ca se satura fi-miu, de doua luni aproape, dar nu, nene, ma tine pe post de suzeta…

    • #19

      intarcat si aia e, ca ii afecteaza pofta de mancare si luatul in greutate. nu e, nu e, nobody”s fault

    • #20

      @Arhi – ms frumos de sfat, sincer totul a decurs atat de bine si de natural cu bebeul asta incat speram sa renunte natural si la asta. Mananca solide de rupe – nu refuza nimic, creste in greutate, tocmai ce a crescut 2 cm(asta incepuse sa ma ingrijoreze). De vreo saptamana am inceput procesul de intarcare… dar cred ca o sa-mi fie dor…

  11. #21

    Omicron suna mai degraba a nume de Transformer rau, decat din Marvel sau DC. De fapt e unul, Unicron

    • #22

      Cred ca la aia ultima, care vine cu fatala, o sa ii zica “Thanos”.
      “The-Thanos”

      I’ll see myself out…

    • #23

      Tha-Natos mai degraba.

    • #24

      Adicatelea OMicron = o mic, fratele lui OMega=o mare

  12. #25

    Stii momentul ala cand incepe ploaia dupa ce speli masina?

    Fac doza 3, pornesc radio in masina: valeu Omicron nu se stie daca vaccinurile functioneaza yada yada….

    Probabil la doza 4 o sa aiba un nume asemanator cu al copilului lui Musk.

  13. #26

    Virusul poate sa intre intr-un antigenic drift si poate fi mai nasol pentru ca putem face pipi pe vaccinurile actuale sau intra intr-un antigenic drift si isi pierde de tot virulenta si dispare, sa vedem ce noroc avem.
    Daca este vreun medic specializat pe virusologie pe aici , ar putea sa ne explice mai bine ce sanse avem sa fie bine sau rau.

    • #27

      pentru medici specializati in virusologie apasati tasta #Facebook!

    • #28

      Coșmarul Vioricăi.
      După Omicron vine π, cu rata de reproducere R.

  14. #29

    Se exagereaza mult in presa, dar nici veselia romaneasca nu e normala…Nu faptul ca o sa se moara de noua versiune trebuie sa ne ingrijoreze, cat impactul economic care incet incet incepe sa se simta, prin inflatie si micile crize, care sunte de abia la inceput…Dar romania e pe rasol pana pe 10-12 ianuarie..

    • #30

      Rasol, murături, țuică, bere și vin.
      Asta este schema completa plus booster.

  15. Dupa delta vin niste denumiri ce suna chinezesti. Nu aveau cum sa il supere pe Winnie the Pooh, asa ca au sarit cateva. No biggie.

  16. #32

    Băi, eu am tot zis – ce-s cu denumirile astea din alfabetul grecesc dom’le? Dă-le bre niște denumiri mai ca lumea…de exemplu din alfabetul runic!
    Cum ar suna: – care variantă de Covid ai contactat? – THURISAS !! Eeh?? Altceva, este?? Parcă-parcă iți vine să te plimbi mai țanțos așa, cu Thurisas-ul in plămâni…tușești intenționat, numai ca să ai motiv să zici “scuzați-mă, am contactat Thurisas…”

  17. #33

    Enervat este că majoritatea presei evită să citeze medicii sud-africani care spun că nu au avut cazuri grave, cu spitalizare, la infectările cu tulpina asta.