Sunt moldovean la origini, deși, după nume, ai zice că sunt oleacă mai exotic. Dar nu, sunt un fel de Cabral, dar nu la fel de înalt, frumos, celebru și de succes. Bine, mama fiind din Mitocu Dragomirnei, Suceava, sunt bucovinean, pentru că, se știe, Bucovina nu e în Moldova.

În Bucovina, nu Moldova, există un obicei ca, dacă un copil este bolnav, aproape de saltul final, ca ultim remediu, să îl dai cadou, noaptea, pe geam, altcuiva, care să îi dea alt nume și astfel moartea să nu îl mai găsească.
Eu am fost unul din copiii ăia, bebeluș foarte bolnav, nimeni nu știa ce să îmi mai facă, era clar că aia e, sunt pe drumul spre veșnicele plaiuri ale lui Ștefan.

Ca ultim remediu, mama, împreună cu mătușa mea Olga, care nu mai este și, câteodată, mă săgeată în inimă că nu mai este, au decis să facă și acel gest de a mă ceda noaptea, pe geam.
Așa că, într-o noapte, tanti Olga a venit la fereastra mamei, mama a deschis geamul și m-a dat peste pervaz, iar tanti Olga a zis:
– Acesta este fiul meu, Vasilică.
După cum se știe, din 10 moldoveni, pe 9 îi cheamă Vasile și toți poartă pălărie, deci e explicabil.

ANYWAY. Am supraviețuit, se pare că moartea m-a ratat.
Prin urmare, azi este ziua mea, de sfântul Vasile, pentru că modificarea de nume a avut loc inclusiv în registrul de la biserica din sat.
La mulți ani mie, plm.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.