De vreo ora stau si ma uit in gol, gandindu-ma daca sa incep. Sau nu.
Sunt o fata normala, de 28 de ani, cu o viata de care sunt fericita. Implinita pe plan profesional si personal, dar c-un trecut pe care vreau sa il uit, ca sa pot fi linistita.
Oamenii se schimba. Daca nu era vorba de mine, nu as fi crezut asta. Si parintii nu au tot timpul vina pentru ceea ce se intampla cu ai lor. Ai mei sunt exemplari si asa au fost dintotdeauna. M-au indrumat, mi-au oferit educatie, mi-au aratat iubire, tot ce se putea. Totul perfect, mai putin eu. Ei nu au stiut niciodata si nici nu vor sti vreodata ca eu…am vrut mai mult, am vrut altceva si am avut altceva.
La 20 ani aveam un iubit cu 12 ani mai mare decat mine…
Citește mai departe pe Patreon
Dacă ești la primele comentarii aici, nu încerca să faci pe deșteptul