În faţă la KFC-ul din Unirii e o tânără care cântă la vioară. Absolut în fiecare zi o văd acolo cântând, nu întotdeauna foarte reuşit. În timp mi s-a făcut milă de ea, de soarta ei, de stoicismul cu care o înfruntă.

Astăzi, trecând prin faţa ei, am remarcat că avea şi un căruţ cu un bebe mic, de câteva luni. A fost capacul pentru mine, aşa că am decis ca atunci când mă întorc, să îi las ceva. Nu râdeţi, că eu nu dau bani la cerşetori niciodată, indiferent cât de schilozi, flămânzi sau bătrâni sunt. Cred că nu e nevoie să mai zic motivele.

Aşaaa. Şi mă întorc eu fericit, cam după o oră, ajung aproape de ea, îmi pregătesc 10 lei, gata să fiu darnic…când colo, fata nu mai cânta. În schimb, stătea rezemată de toneta uneia care vindea bilete la mizeria aia numită eurobingo, căruţul cu copilul undeva la un metru de ea, iar tipa discuta relaxată, sugând cu nesaţ … dintr-un kent, aprins de la o brichetă cu schepsis.

Deci tu cânţi ca să iei mâncare la copil, dar mai strecori şi câte un kent pe lângă, nu? Că oameni suntem şi vicii avem.

Jur că a fost ultima oară când am avut intenţia de a da un leu vreunui cerşetor.