Nu am o problemă cu ziua de luni. Pentru mine e o zi bună, un nou început de săptămână, noi provocări, noi idei, ba chiar îmi place, o aștept cu nerăbdare.

Nu am o problemă în a mă trezi dimineața. Mă pot autocontrola să mă trezesc la orice oră vreau eu și prefer să mă trezesc dimineața, pentru că am creierul fresh, am idei, sunt scânteietor, tot ce trebuie.

În schimb, când vine luna decembrie, zici că fac baie în melasă. Cam din 5 decembrie, când încep să îmi revin din depresia de ziua mea, mă apucă o lene și un sictir de nu vă vine să credeți. Nu am chef de nimic și, mai ales, nu am chef de scris, iar scrisul e chestia care îmi place cel mai mult să o fac pe lumea asta. Bine, al 2 lea cel mai mult…

Anul ăsta nu, dar e posibil ca la anul, de ziua mea, să zic stop, eu iau sabatical o lună, ne mai vedem în ianuarie. Nu de alta, dar aș vrea să experimentez și cum e așa, să nu faci nimic, să ai concediu mai mult de 2 zile, fără să ai vreo grijă.

Mă duc să plimb cățelul.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

41 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Lasi blog-ul pe mana mea, asa cum am stabilit., da?

    • #2

      o sa faca astia apoplexie…:))))))

    • #3

      cand te intorci zici ca o sa fie cocoon.ro sau expunere.com

    • #4

      Si pe mine responsabil cu bunul de tipar; sa am grija de Iulia sa nu o ia pe aratura. 😀

    • #5

      Daca atasezi si un FFN, esti bine primita 😀

    • #6

      Eu cred ca nici nu o sa se observe… si nici nu cred ca va avea nevoie, “chiar”, de o luna intreaga.
      Sincer!

    • #7

      Hihi, all the love….

    • #8

      flowing, right?:)))

    • #9

      Io te susțin, că de pozele hodorogului m-am cam săturat
      C-o singură condiție

      Il faci videoblog
      Începi cu chestii nepretențioase , experimentale cum ar fi : Iulia la duș, Iulia la saună ,Iulia la sala si garantez că traficul va exploda instantaneu

      Think about IT

    • #10

      @ Iulia
      Dacă îți vei expune “caroseria” nudă jurăm că te vom aprecia pentru calitățile tale intelectuale.

    • #11

      *remarca feminista*

    • #12

      Ba, intai sa vedem caroseria nuda, ca de promisiuni mi-e plin sacu’…:D

    • #13

      Iulia, nu știu dacă au mai zis și alții mai sus, dar:

      Tot ce este-n lumea asta
      Este totul trecător
      Anii trec pe neștiute
      Și-n curând am să ma-nsor
      Fii atenta și citește
      Uite-l stânga vertical
      Tot ce este scris aici,
      Este pentru tine 😉

  2. #14

    Apoplexie, apoplexie, apoplexie, apoplexie, apoplexie, apoplexie, apoplexie…

  3. #16

    Nuuuu, cocovan.ro

  4. #17

    Nuuuuu, nu-l lasa pe mana Iuliei, il propun pe A. Freigedank stapan absolut pe luna decembrie. Si pe mine luna asta ma seaca de energie si nu inteleg de ce… Dar sunt sigur ca invataturile lui A. Freigedank m-ar scoate din orice stare de letargie :))

  5. #18

    Il prefer pe Freige. Am nevoie sa citesc ceva mai light, ca oricum m-a pocnit depresia.

  6. #19

    Poze cu blanachele din dotare? Eventual o filmare cind se joaca prin zapada?

  7. “Mă pot autocontrola să mă trezesc la orice oră vreau eu și prefer să mă trezesc dimineața” – acum doi ani te plangeai ca nu poti sa te trezesti dimineata si ca asta e o problema pentru tine care lucrezi de acasa ca la ora 2 deja a trecut juma de zi pentru clasa muncitoare…

    • #22

      da. si punctul tau de vedere este ca…

    • #23

      Anything you say can and will be used against you .
      Even if people are subject to change….

    • #24

      daca la anul scriu ca imi place sa dorm mult, o sa imi aduca aminte ca am zis ca ma trezesc dimineata.

    • #25

      Probabil ca uneori in unele afirmatii pari foarte categoric si dai impresia ca nu mai exista nimic in afara de ce spui tu. De aici probabil i-a venit omului impulsul sa iti atraga atentia. Doar ca nea Sandu n-a decretat nimic si a zis ca se duce sa plimbe cainele.

    • #26

      mai lasati plangerile si puneti mana la treaba!
      ia si omu un concediu mic. chiar crede careva ca o sa abtina asta? haha
      sa vad cand zice -de azi concediu 1 luna si ne vedem apoi.
      du-te ba la furat! pi cini minsiunesti asilea?
      s-o vad si pe asta si pot sa ma las de spo….beutu…..mers pe

  8. #27

    Care vreți să faceți mă Revelionul aici pe blog cu mine? Să moară, să facă, dacă nu facem cea mai tare petrecere!! Eu propun ca patronul să ne lase liberi de revelion cu mine ca amfitrion :))) Adică fără moderare, fără nimic, doar în ziua acea. Și după aceea dacă iese prea urât poate să ne dea delete, să șteargă postu :)) glumesc

  9. Dacă voi intra vreodată în politică, am de gând să pun țara pe butuci, apoi să o fac ca lumea, fraților. Trebuie un nou sistem, un sistem gândit de mine. Asta va fi misiunea mea: să dezumflu abcesul occidentalist al marilor metropole parazitare, unde prosperă cancerul sociocultural și lepra bolșevică liberalisto-iudaistă, cu parafernala lor de zgomot electronic și de propagandă pederastă. Dacă Dragnea, imitând greșeala marelui Tito, ignoră primejdia focarelor de liberalism, atunci n-o să ne rămână decât soluția Ratko Mladic: cauterizarea la cald și la liber, de pe deal, cu cete de teleormeni, niște țuici, voie bună, și un pic de artilerie grea. :))

  10. Cred că am greșit postul, ups :))

  11. #32

    Am fost asa 6 luni. La un moment dat m am plictisit.
    Dar nu regret nici un minut.

  12. Băi fratilor, acu am citit și io postu, comentariili voastre.. ce dracu mă, eu chiar nu vă înțeleg, cum naiba puteti fi triști, deprimati mai ales intr-o asemenea perioadă? Pt mine iarna in general, Crăciunul, cred că e cea mai frumoasă perioadă. Chiar nu vă înteleg, cu tot respectu. Depresia mi se pare o slăbiciune femeiască, chiar nu înteleg cum cineva poate fi deprimat. Eu simt o energie în mine ca bomba nucleară. Mai ales când văd zăpadă, simt că explodează artificii în mine. Deci chiar nu vă înțeleg

    • #34

      “simt că explodează artificii în mine”

      Ai grija ce-ti doresti, ca s-ar putea sa se implineasca. La cate glume proaste se fac in ziua de azi…

  13. #35

    la cum creste micutul igor, in curand te va plimba el pe tine :))

  14. #36

    Faci un concurs de interni, le ceri 3 articole, un cv in care sa isi prezinte parerile despre 5 subiecte importante si profilul de facebook si il alegi pe cel caruia ii lasi sandramaua. Si ca sa fie treaba, ii ceri si un articol publicitar si il pui chiar sa produca, nu doar asa de distractie. Si sa conjuge a fi, a crea, a vrea.

  15. #37

    daca se declara luna decembrie Luna Guestposturilor la Arhiblog as mai agresa si eu comunitatea cu un post, doua.

  16. #40

    zi mestere cand! sa stiu sa pun ceasul la alta ora.:)

  17. #41

    Esti egoist, numai la tine te gandesti! Sutele de milioane de romani din reach-ul tau vor avea un Decembrie fara lumina, fara mesajele clasice de Craciun si cel mai dureros, vor munci mai mult ca sa acopere timpul care de altfel, l-ar fi petrecut in aceasta comunitate.