Nu vă ascund că mailul de ieri, despre violul acelei fetițe, m-a răvășit foarte tare, mi-a fost incredibil de greu să îl citesc, mai ales că, de data asta, știam cine l-a scris. Și am încercat să simt că, poate, am ajutat-o un pic, publicându-i strigătul de ajutor.

Cumva, ieri am fost cam toată ziua cu gândurile aiurea la lucrurile astea. M-au pus foarte mult pe gânduri și, în cel mai înalt grad, m-a atenționat asupra a ce am de făcut cu copiii mei și ce trebuie să vorbesc cu ei

Pe lângă asta, mi-am adus aminte de ceva.
Am trăit într-o familie în care discuțiile despre sex, act sexual, protecție, relații, orice erau complet interzise. Nimeni nu discuta despre asta, nimeni nu încerca măcar o urmă de educație în direcția asta.

Efectiv nu a vorbit nimeni cu mine, vreodată, despre viața care urma, ce ar trebui să fac dacă ajung să am o relație fizică cu o femeie (doamne ferește să fi fost gay, cred că acum eram mort demult), cum ar trebui să mă cunosc pe mine însumi și ce înseamnă corpul meu. La cel mai propriu mod, educația mea sexuală s-a bazat pe ascultarea discuțiilor dintre colegii de clasă din liceu și, din fericire, îndrumarea prietenelor pe care le-am avut în acea perioadă.

Așa că sunt foarte curios.
Pe voi v-au învățat ai voștri despre…iubire? A stat cineva să vă explice despre viezure, scorbură, măiestrie la nădire și chestii de astea? Pentru că mi-e imposibil să îmi imaginez o asemenea discuție între părinții secolului trecut și copiii lor. Mai ales la fete. Adică știu prin ce a trecut sora mea și îmi imaginez că nu e cu mult diferit.