Inițial, poziția mea vizavi de situația HORECA a fost mult influențată de ideea că rămân foarte mulți angajați fără locuri de muncă, iar sărăcia nu este ceva de dorit pentru nimeni, vorba aia, nu dai un câine afară în ploaie, darămite un chelner. Așa sunt eu, un om foarte bun la suflet.

Și mi-am adus aminte că miercuri, industria a protestat în piața Victorie, urlând pe multiple voci Nu vrem să ne conducă musulmani.

Și mi-am adus aminte de ce înseamnă, de fapt, industria de hoteluri, restaurante și cafenele din românia. Mi-am adus aminte cum funcționează majoritatea, sau hai, mulți, pe 2 firme, dacă nu 3, una din ele fiind cu salariații, ca să poată face șmecherii (‘member Berăria H?)

Mi-a adus amint cum, după ce s-a terminat starea de urgență, pe litoral prețurile erau ca la Monaco, fiecare proprietar de șmenărie de asta dorind să facă banii pentru minim încă 2-3 pandemii, să fie siguri că iese bine.

Mi-am adus aminte de horele meseriașe din Nuba, Fratelli și restul de mizerii de corturi albe, făcute pentru luat banii fraierilor cu bani.

Mi-am adus aminte că emiterea unui bon fiscal în industrie este un eveniment la fel de des ca cumpărarea de licențe Winrar.

Mi-am adus aminte de sictirul incredibil an angajaților din centrul vechi sau, de ce nu, despre mizeriile alea de la Viscri.

Și tot așa. Probabil fiecare dintre noi are o experiență de căcat cu câte un restaurant, un hotel, un barman, lucruri de astea de care te lovești zilnic.

E în regulă că se vor închide multe restaurante. Nu trebuie să ai restaurant, așa cum nu trebuie să ai neapărat o afacere. După ce se vor închide jepcarii de acum, poate vor deschide restaurante oameni muncitori, oameni care au respect față de muncă și client, oameni care își vor plăti taxele corect, oameni care nu își vor ține angajații pe firme cu 200 de lei capital social, să îi poată da afară oricând și oricum. Lucruri de astea.