Revin cu o povestire de acum câțiva ani, undeva pe meleagurile pline de nisip.
Nu mai știu împrejurările, ideea e că n-au avut unde să ne cazeze și ne-au trimis într-o unitate militară.
Unde sunt alte reguli, alt regim.
În ziua aia am fost la instalații pe teren, am venit leșinat de foame și sete.
Întreb pe colegi, cică s-a servit deja masa, nu e ca la noi la civili, aici e cu ore fixe, chestii.
– Păi și eu ce fac? Că mor de foame…
– A, zice un soldățel, e Lidia la frigider.
– Congelată!?
– Nu, domnule, e domnișoara Lidia la frigider, vă dă ea să mâncați.
Băi și când deschid ușa spre camera unde știam că e frigiderul, ce să vezi… niciun frigider, doar un cur mare de caporală (sau care-o fi femininul de la caporal) cu crăpătura instalatorului la vedere, ștergea rafturile.
Tușesc.
Se întoarce și sare regulamentar în picioare.
Zic:
– Sărutmâna, mi-e puțin foame, eu am fost la instalații…
– Da, nicio problemă.
Se învârte puțin printre rafturi, îmi aduce un sendviș înghețat și-o apă minerală.
– Poftiți.
Dau să plec.
– Auziți? zice domnișoara Lidia.
– Da, vă rog.
– Ați văzut ceva?
– La ce vă referiți?
– Când ați intrat, ați văzut ceva?
Bănuiesc că se referea la crăpătura de bun venit.
– A nu, domnișoară, eu de foame nici nu mai văd.
Asta mi-a adus aminte de bancul cu cei 3 mușchetari.
Dacă nu-l știți vi-l zic eu acuma.
Cei trei mușchetari stăteau în jurul focului. Era noapte, era frig, lupii urlau. Ce subiect de discuție putea relaxa atmosfera?
– Nevastă-mea, începu Athos, are un cur imens. Băăă, da’ când zic imens… alorz, zic ancroaiablă de imens. Pun capul pe el ca pe pernă. E pufos și minunat.
– Pfft! pufnește Portos. Hai bă, lasă! N-o știi pe nevastă-mea. Păi mon amur, mon nevastique are cur tres gigantique. E atât de mare că nu-l pot cuprinde în brațe. E cel mai magnifique lucru de care poate avea parte un bărbat pe lumea asta.
Aramis tăcea.
– Aramise!
(ăsta nimic)
– ARAMISE!
– Ce vrreți mă? (Aramis e rârâit)
– Zi-ne bă și tu…
– Coa?
– Zi-ne de nevastă-ta.
– Darr de ce purrcoa?
– Hai bă, nu fi târlă…
– Trrebian. Eo, mon amiz, am une nevastique de parfe… are deux merrveilleux…
– Cum doi? Ce are? Ce are?
– Arre doi ochișorri albaștrri.
– Aramise…
– Lesemoa să terrmine. Ma uit în ei… albaștrri ca cerrul… mă pierrd în ei cu orrele…
– Băi Aramise, ce naiba!
– Sunt ca doua picăturr de cerr azurriu, ca două pietrricel de safirr, ca…
– Bă Aramise, lasă ochii, zi cum e în rest.
– În rrest? În rrest e numa’ curr!
Bravo, nea Ilie! Mulțumită matale acuma am o viziune deocheată și despre mușchetari. Ceva de Jules Verne ai?
Călătorie in jurul curului in 80 de zile!
Ocolul curului in 80 de zile. 5 saptamani cu curul in balon. O calatorie spre centrul curului. Curul misterios.
Curul Căpitanului Grant s-a zis?
coorul in flăcări, steaua coorului, buca misterioasă, invazia coorului (asta chiar suna pornache in engleza)
C#ru Misterios.
Bancul ăsta despre derrier-ele nevestelor se potrivește cel mai bine După 20 de ani (de căsătorie). Oricum, e mortal. Și bancul, și curul mare.
comentariu inutil
adaug și eu ceva suculent:
pe 18 aprilie se sărbătorește Ziua internațională a sexului anal, dar numai cu fundul fetelor tinere.
acum sunt la bătrânețe și trăiesc doar din amintiri, pentru că sunt sărac
as zice ca nu saracia e motivul…
o idee noua dar buna
Din cauza căldurii&deshidratare creierul își dă rateuri și vezi cururi peste tot prin deșert.
Apropo de foto. Cam aia vezi prin deșert când te uiți la colegu cu păr pe spate. Nu încerca să mângâi părul pentru că nu este ceea ce pare. În schimb, părul de pe cwr este real.
“Te iubesc ca pe un dop in cur”.
Jaroslav Hašek
Moșule, e posibil să te fi dat cu țoacla pe lângă patriarhie duminică după prânz, că mă certam cu Cristina dacă erai tu sau nu, nu zic cine zicea ce.
Posibil sa fi fost alt boșorog:))