Să cumperi de pe internet devine din ce în ce mai dubios. Și nu neapărat din cauza multiplelor magazine dubioase ce aglomerează spațiul virtual, ci mai degrabă sistemelor de plată.

Pentru că furnizorii de plăți online nu reușesc să găsească un sistem de plți inexpugnabil, transferă obligația de evitare a riscului asupra clienților.

Întâi au fost parolele. Desigur, oamenii au fost suficient de tâmpiți încât să îți pună parola password sau 123456 sau numele de familie urmat de 123. Așa că nu a fost un sistem bun.

Au urmat certificatele de autenticitate. Un sistem bântuit de coșmaruri negre, funcționând doar pe internet explorer, certificate care expirau, trebuia să suni la bancă să îl reînnoiască, desigur contra cost, etc.

După aia au venit tokenurile. Tokenurile mi s-au părut cele mai simple și elegante chestii posibile. Cod unic, generat instant, instanțe temporale mici, perfect.

Eh, uite că nu. De câte ori fac vreo tranzacție pe unul din scumpii (la propriu) procesatori de plăți din rromânia, sunt anunțat că am fost înrolat din oficiu (mulțumesc) în sistemul 3D secure și că să fac bine să mă înregistrez. De ce? Ca să pot să mai bag o parolă, înainte de a face plata.

Mai ho, mă. Suficient. Câte parole trebuie să scriu și să introduc ca să plătesc o amărâtă de factură? Nu o să mă înrolez niciodată în nici un 3D secure.

Faceți-vă sistemele de plată de bună calitate. Asigurați o securitate bună a datelor. Faceți-mi viața ușoară, astfel ca plata online să fie simplă și prietenoasă, pentru ca eu să plătesc, iar voi să vă luați cei 3%.

Dacă nu, o să facem cu plata ramburs, că așa e în 2012.