Să vă zic o treabă.
Eu am încredere majoră în oameni. În situații normale. Ne întâlnim, ai încrederea mea deplină, nu am vreun motiv să te suspectez de ceva. În schimb, dacă mi-ai înșelat vreodată încrederea, nu o vei mai recăpăta niciodată. Fizic nu pot să mai am o relație cu tine, la fel ca înainte. Întotdeauna voi simți o senzație de repulsie și, pe lângă asta, orice ai spune, voi privi cu neîncredere majoră. Poate nu e neapărat cea mai bună strategie, dar așa sunt construit și așa trăiesc. Așa că, dacă ne întâlnim vreodată, în afara țării și mă auzi vorbind românește, nu veni la mine Aaaa, și eu sunt român, ce bine că ne-am întâlnit. Pentru că o să te ignor, nu am încredere în români, după ce am trecut granița, by default.

Oricum, ca să nu divagăm, de fapt voiam să mă refer la oamenii/femeile care își iau sfaturi medicale de pe internet, de pe grupuri de facebook, de la necunoscuți complet. Cum? De ce?
Și, ce e mai grav, își iau sfaturi medicale pentru copiii lor, nu pentru ele. Deci nu te duci la medic, sau nu ai încredere în medic, dar iei de bune, fără nicio problemă, cele spuse de un necunoscut total, nu ai idee cine e, poate este Dahmer în spatele tastaturii, tu nu ai o problemă. Te cred, persoană necunoscută, simt că ceea ce spui este adevărul și calea.

Cum reușesc să fie așa? Cum faci acest leap of faith în care îți pui viața copiilor în mâna unora care ți-o pot omorî, inclusiv cu bună știință?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.