Fragmentare și politică

Scris de Ștefan

Ăsta este un text foarte lung pentru 2026. În vremurile în care vrem să aflăm informație doar citind un titlu și, eventual, un subtitlu, ceea ce urmează este infernal. Dacă nu aveți răbdare, dați skip.

Școală rurală. Directoare tânără (30+), ambițioasă, implicată. Să-i spunem Veronica. Un pic cam neortodoxă în ceea ce privește luarea deciziilor și implementarea lor. Adică nu prea respecta la literă și virgulă tot hățișul birocratic de regulamente, norme, raportări și hârțogării în general. Dar, în general, bine intenționată. În interesele ei, pe primul loc – elevii, pe al doilea – profesorii din școală, locul trei – personalul administrativ. Abia apoi veneau restul – primărie/consiliu local, inspectorat, minister și alte instituții implicate în învățământ.

Felul ăsta al ei de a fi se traducea uneori în complicații birocratice. De exemplu, într-un an a făcut o achiziție de câteva zeci de mii de lei de materiale didactice diverse (de la echipamente IT, rechizite și cărți, până la jucării și echipamente de locuri de joacă pentru grădinițe) undeva spre finalul lui decembrie, fără să respecte toți pașii procedurilor legale; adică pe repede-înainte, a căutat oferte, a contactat firme, a dat comanda și „ura și la gară!”. Asta s-a tradus în muncă suplimentară pentru oamenii din jurul ei (contabil, administrator de patrimoniu, secretar etc.) timp de vreo 2-3 luni, până au reușit să pună la punct toată hârțogăraia necesară. De ce a făcut asta? Cei care au legături cu sistemul bugetar știu asta – la finalul anului, banii pe care nu i-ai cheltuit îți sunt luați de forul superior (aici, inspectoratul). Ea, după ce s-au făcut toate plățile care mai erau de făcut, a văzut ce bani au rămas și s-a gândit „nu ar fi mai bine să fac ceva pentru copii cu banii ăștia?”. Și a făcut. Și nu s-a plâns nimeni. Mă rog, aproape nimeni. Vreo doi din cei care au muncit suplimentar în lunile următoare au mai mârâit. Precum și voci din zona politică a administrației publice locale. Că, uitai să vă spun, directoarea asta nu avea sprijinul politic al primarului din localitate. Era plăcută de elevi, de colegii profesori, de personalul administrativ (în mare parte), de mare parte din comunitatea locală (adică părinți de copii din școală), nu și de primărie și consiliul local. Și asta e foarte important la noi.

La un moment dat, într-o vară, s-au aliniat astrele. Concursurile de directori de școli erau suspendate (asta nu e ceva neobișnuit în România, ci mai degrabă normă; la un moment dat au fost date dispărute timp de 8 ani, între 2008 și 2016). Inspectoratul își schimbase conducerea. La evaluarea anuală a directorilor, care se face în vacanța de vară, inspectoratul a luat-o la puricat și i-a dat un calificativ care nu-i mai permitea să-și păstreze funcția. Au dat-o jos și imediat au numit o altă directoare care, de astă dată, avea, pe lângă sprijinul primarului, pile și în inspectorat și în minister. Directoarea care a fost dată jos a contestat calificativul primit și a avut câștig de cauză dar, ce folos? Între timp, postul fusese ocupat – mulțumim, sănătate, nu ne căutați, revenim noi.

Directoarea 2 (să-i spunem Ioana) a fost mană cerească pentru inspectorat și primar. A făcut tot ce i-au cerut. Contracte preferențiale, promovează aia, trece sub tăcere aialaltă, angajează pe X, șicanează pe Y… Orice i s-a cerut – a executat cu abnegație și slugărnicie. O tipă cu o personalitate și cultură mai potrivite pentru un post de șef de echipă la CAP sau IAS, era acum managerul unei instituții de învățământ și se comporta ca un mic despot local. Nu făcea toate mizeriile care i se cereau doar din convingere politică sau loialitate față de șefi. Nu. În schimbul supunerii a avut libertatea să facă mici găinării din care să câștige și ea. Mici – raportat la bugetele și banii care se învârt în învățământ, nu foarte mici raportat la salariul ei legal. Am mai scris cu altă ocazie despre cum se fură în învățământ. Ioana le-a bifat pe majoritatea. Și da, ce a primit la schimb și cred că a fost mai tentant pentru ea decât beneficiile materiale a fost putere. Limitată, nu foarte importantă în marea schemă universală, dar putere. Puterea de a se comporta conform caracterului ei.

Ioana nu a fost plăcută decât de actorii politici care au pus-o pe post. Elevii nu o suportau. Corpul profesoral – unii o disprețuiau, unii o urau, unora le era frică de ea, unii o pupau în cur (fără să o placă neapărat, urmărindu-și propriile interese). Din personalul administrativ, trei persoane o apreciau: două pe care și le apropiase și cu ajutorul cărora își făcea găinăriile – secretara și administratoarea de patrimoniu – și care beneficiau de firimituri de pe urma ziselor găinării; și bibliotecara, care nu prea făcea nimic (în afară de pensat sprâncene și făcut unghii femeilor din școală care apelau la ea) și care era extrem de mulțumită că nu era pusă la treabă pentru școală. Cu contabila nu i-a ținut figura, dar a rezolvat problema ocolind-o, excluzând-o din lanțul de decizii și, în general, neimplicând-o decât acolo unde chiar nu se putea altfel. Mă rog, asta e o poveste întreagă, poate pentru altă dată. Deocamdată, persoana în cauză, contabila, este încă pe post și nu vreau să dau detalii care ar putea duce la identificarea ei.

Ca o mică picanterie, cea pe care și-o alesese directoare adjunctă a renunțat la post după câteva luni, apoi nimeni nu a vrut să preia postul. Nimeni! La un moment dat, a renunțat și ea la poziție (nu își mai putea face treaba pentru că nimeni nu voia să o ajute). Timp de vreo 2-3 luni școala a funcționat fără conducere iar inspectoratul a căutat om în TOT JUDEȚUL, reușind până la urmă să găsească o persoană fără experiență care a acceptat să ia postul.

Intermezzo: directoarea nr. 3 (Corina) era instabilă psihic. Nu emoțional, psihic. Vorbim de accese de paranoia destul de evidente, în care declara că există o conspirație împotriva ei, care nu era limitată la oamenii din școală sau din primărie. Nu discuta niciodată chestiuni sensibile în biroul ei, pentru că ȘTIA ea că acolo sunt microfoane. În fine… A venit cu atitudine de tip „voi aici sunteți extrem de proști și nu sunteți în stare să faceți nimic, lasă că pun eu biciul pe voi”. În retrospectivă, probabil că avea dreptate. Problema era că nu avea nimic care să o recomande pentru un astfel de post – nici calificare, nici experiență. Plus problema cu paranoia. Asta s-a tradus în incompetență în gestionarea situațiilor și în blocaje în fluxurile de lucru. Multe proiecte și contracte s-au oprit pur și simplu pentru că ea nu avea încredere într-un om sau altul care era implicat. Mna… după câteva luni, inspectoratul i-a cerut să-și dea demisia și a pus-o la loc pe Ioana, probabil cu promisiunea că o să aibă mai mult sprijin de „sus”. Din nou, privind în urmă, pare că directoarea 3 a fost pusă de inspectorat ca să arate oamenilor din școală că „dacă n-o vreți pe Ioana, uite ce o să primiți”. Un fel de „pericolul suveranist”.

Finalul Ioanei a venit natural, în momentul în care s-a schimbat primarul, precum și culoarea politică la nivel județean. În locul ei, a fost numit un tip foarte ambițios politic și plin de el, directorul 4 (Dorin), care a fost extrem de prezent și vocal în campania electorală de la locale. Și-a luat și directoare adjunctă, aceeași care fusese la începutul mandatului Ioanei. Și, la fel ca pe Ioana, nu i-a plăcut nimeni. Pentru că aveau atitudine de zbiri cu subalternii și de cățeluși cu superiorii. O combinație foarte obișnuită de slugărnicie, incompetență și narcisism. De la incompetență le-a venit și sfârșitul natural, după doar câteva luni. Pentru că nu au fost în stare să formeze o echipă cu care să lucreze. Între timp se dăduse drumul la proiectele din PNRR și PNRAS (ăsta din urmă este o bucată din PNRR și este țintit spre reducerea abandonului școlar), proiecte de care Ioana se ferise ca dracul de tămâie. Am menționat la început că vorbim de școală rurală, da? Să mai adăugăm detalii: zonă defavorizată economic, structuri școlare aflate în sate cu populație majoritară de minorități aproape nevorbitoare de limba română, rată de abandon școlar care în unii ani se duce spre 30%. Ioana nu a vrut proiecte pe fonduri europene. Că e mult de muncă, o tonă de documente de realizat și responsabilitate pe bune. Plus că de-acolo nu prea poți să-ți tragi partea. Lui Dorin i-au fost băgate pe gât două proiecte de către inspectorat, pe care nu avea cum să le refuze fără să pară ipocrit. V-am zis că n-au reușit (el și adjuncta) să-și facă echipă, da? După vreo 5 luni și-au dat amândoi demisia, pentru că nu reușiseră să facă mai nimic în școală iar inspectoratul începuse să-i tragă de urechi că nu se mișcă lucrurile.

Și așa am ajuns la directoarea cu numărul 5 (Irina). Toată povestea asta s-a întâmplat pe parcursul a 5 ani. După ce a plecat Dorin, ochii primarului s-au îndreptat către o tipă care fusese și ea foarte activă în campania electorală și căreia i se promisese că va fi la conducerea școlii împreună cu Dorin. Doar că, ce să vezi!, când a fost vorba de numire pe funcție, Dorin a ales pe altcineva ca adjunct, primarul a zis „Mazel tov!” și femeia a rămas cu ochii-n soare. Din nou, în retrospectivă, probabil că Dorin avea dreptate să n-o vrea în echipă. Dar să n-o luăm cu povestea înainte. Ajungem imediat. Când au rămas iar fără director la școală, n-au avut încotro și au început să se roage de ea să ia funcția. Ea a refuzat în primă instanță (a se citi – s-a lăsat rugată) dar, până la urmă, a acceptat.

Ce se întâmplă acum? Totul e minunat! Tipa e o nulitate absolută în toate domeniile, dar de un servilism feroce. Primăria este în al nouălea cer, că ea face absolut tot ce îi cere primarul. Elevii sunt fericiți că sunt lăsați în pace și nu le are nimeni grija. Profesorii o apreciază maxim pentru că nimeni nu îi supraveghează și nici nu îi ceartă când se mai află de câte o boroboață (ore nefăcute, sarcini neîndeplinite etc.). În plus, dacă se poate să facem un curs de „formare profesională” într-un weekend, la munte, unde să ne aducem și familiile și care să aibă totul decontat din banii școlii… păi nu-l facem noi, domnule? Cine să n-o aprecieze?! Păi, n-o apreciază oamenii pe care-i exploatează la maxim și care fac toată treaba pe care ar trebui, de fapt, să o facă ea. Vreo 2-3 persoane din școală, care au picat în capcana „hai să facem o echipă cu care să facem lucruri bune pentru școală și comunitate”. După o vreme, oamenii ăștia și-au dat seama că echipa sunt doar ei, nimeni altcineva nu se bagă, iar directoarea, care ar trebui să vină cu viziunea, direcția și coordonarea… ei bine, directoarea e ocupată să „manifesteze” pentru ca universul să se plieze pe dorințele ei, să împrăștie vibrații și energii pozitive și să ceară ca lumea să fie mai bună și mai empatică, că asta va rezolva toate problemele umanității.

Ca să înțelegem despre ce fel de om este vorba, Irina a făcut în 7 ani, de când o cunosc eu, vreo 10-12 cursuri de formare profesională. Nimic ieșit din comun aici, majoritatea profesorilor fac aceste cursuri, face parte din meserie. Ce vreau să scot în evidență este că dintre aceste cursuri ea a fost extrem de încântată de unul singur. Cel de numerologie. Da, ați citit bine. Numerologie. A fost și un mic scandal atunci (cred că 2021), s-au sesizat câteva ziare, s-au publicat câteva articole, au apărut vreo 2-3 știri pe la televiziuni, inspectoratele s-au tras pe cur, au zis că nu și-au dat seama la ce au dat verde, ministerul a zis părintește că inspectoratele trebuie să fie mai atente pe viitor, s-a pus batista pe țambal, am mers voioși mai departe. Celelalte cursuri, unele foarte utile și bine realizate (am făcut și eu unul care ne învăța cum să adaptăm metodele de predare și cum să abordăm programa astfel încât să punem accent pe crearea de competențe, pe interdisciplinaritate, nu pe memorare sau pe acumularea de informații sterile neconectate între ele) i s-au părut plictisitoare, enervante și, în general, niște sarcini chinuitoare pe care le-a făcut doar pentru că îi aduceau mult-doritele credite.

Revenim. Ce se întâmplă acum când, spre exemplu, este întrebată de cineva de la inspectorat „care este situația X în stadiul Y din proiectul Z?”. Adică, să ne înțelegem, este întrebată ceva ce ea și doar ea ar trebui să știe, că ea e cea care coordonează activitatea, în teorie. Păi, e simplu. Se duce la una dintre cele 2-3 persoane care sunt implicate și spune: „Ia uite ce mă întreabă doamna P. Eu ce-i răspund?”. Persoana pe care o abordează își face cruce, se uită la ea ca la o găină pe o placă de surf în mijlocul unei bălți, întrebându-se cum a ajuns acolo și de ce, apoi încearcă să îi explice care este situația, ce cere inspectoratul și ce ar trebui să-i răspundă ea. Fain-frumos, nu? Nu. Următoarea replică este „Scrie-mi pe bucata asta de hârtie exact ce răspuns să-i dau”.

Atât. Nu cred că are vreun rost să detaliez. Cam totul se desfășoară pe același tipar.

***

(Secțiunea asta va avea mai mult sens după ce citiți ultimul paragraf, concluzia.)

Directoarea 1 – trebuia să respecte regulile și legile în vigoare și probabil ar fi fost și azi pe funcție. Cu stres, cu presiuni, dar n-ar fi avut cum s-o dea jos.

Directoarea 2 – nu ar fi avut cum să ajungă inițial pe funcție dacă nu erau suspendate concursurile.

Directoarea 3 – nu avea ce să caute în învățământ. Evaluările psihologice obligatorii pentru angajații din învățământ sunt o glumă sinistră.

Directorul 4 – la fel ca directoarea 2, nu ar fi ajuns pe funcție dacă ar fi existat concursuri. În plus, la el au fost și alte nereguli, nu îndeplinea condițiile minime pentru funcția de director (titular, grad) și s-au făcut niște mici manevre pentru a fi ajutat cu asta; inclusiv o ridicare a notei cu câteva puncte (nu zecimi, puncte întregi) după o contestație la un examen, că nu se face „să rămână omul fără coledzi, mă-nțeledzi?”

Directoarea 5 – nu are ce să caute în învățământ. Lăsând la o parte totala incompetență pe postul de director, nu are ce căuta la catedră. Este profesoară de limba română. Are constant greșeli de exprimare și metoda ei de predare constă în dictarea de „comentarii”.

Trei persoane din cinci (2,4,5) au ajuns pe funcție nu datorită competențelor, ci conexiunilor politice. Politicul are rolul lui în învățământ dar părerea mea este că rolul ăsta trebuie să fie limitat la vârf, unde se trasează direcții generale, se fac politici publice și se stabilesc obiectivele naționale. Nu la numirile de inspectori, directori de școală sau decizii privind pe cine angajăm ca femeie de serviciu.

***

Unde vreau să ajung cu toată povestea asta? Habar n-am. Poate că la punctul în care îți dai seama că nu ai cum să ai învățământ funcțional în țara asta, atâta timp cât nu se aplică nici măcar legile și regulamentele pe care le avem acum. Bune, proaste, cum or fi, măcar să se aplice. Din păcate, trăim într-o societate care a ridicat la rang de artă eludarea normelor, legatul cu sârmă și descurcăreala. Neam descurcat.