orga
16.12.2014

Moș Crăciun e tanti de la bucătărie

Azi a fost serbarea de la grădiniță, cu muzică, dansuri, chestii. Vreau să precizez că domnișoara de engleză și doamna Maricela, care nu știu cu ce se ocupă, sunt extraordinar de talentate la orice. Mă gândesc să iau meditații la limba engleză. Revenind, azi, grădinița din Pantelimon i-au distrus mitul lui Moș Crăciun fie-mii. Pentru […]
moarte
16.12.2014

Să donăm pentru crucea roșie

Zilele trecute, niște tăntălăi se apucaseră să facă o campanie în care, ziceau ei, îi dădeau mumu lui SOV, donând bani crucii roșii. Neștiind că orice bilet vândut în românia dă o parte din bani, ghici unde, către către crucea roșie. Prin Lege. Neștiind că la crucea roșie era, […]
klaus iohannis
15.12.2014

Scrisoare deschisă Președintelui ales al României

D-le Klaus Iohannis Pentru prima dată în 25 de ani am ieșit la vot, crezând că, chiar conteaza. Atât eu, cât ți conaționalii mei, cetățeni români cinstiți și sinceri, își doresc ca România să nu mai fie prizoniera unor mafioți cocoțați […]
omidu
15.12.2014

Încep să mă spariu

Sincer să fiu, încep să mă pun pe gânduri. Aseară, la 20 de minute după ce am scris asta, a fost cutremur. Iarăși. A doua oară, după ce am mai zis-o și pe 20 Noiembrie. Și nu fac mișto. Pur și simplu, înainte de asta, mă cuprinde o stare de agitație și neliniște, […]
dumnezeul meu de ce m ai parasit
15.12.2014

Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?

De ce a trebuit să văd asta? De ce? Cu ce am greșit? Sunt un om bun, ajut săracii, dau de pomană cerșetorilor, ajut bătrânele să treacă strada, ba chiar și tinerele, decă e nevoie. De ce am fost pedepsit astfel? De […]
wiener
15.12.2014

Câștigătorii concursului eMAG

Am tot primit mailuri furioase, că de ce nu anunț câștigătorii concursului. Pentru că na, se știe, e greu să te uiti pe pagina respectivă, să vezi că au fost afișați a doua zi. Câștigătorii au fost brunettes power – mașină de spălat vase Whirlpool costin – espressor Philips Premiile sunt drăguțe, […]
2014
14.12.2014

A fost un an bun

Am citit, ne-am distrat, am mai și scris. Am râs mult, am mai și plâns pe ici și colo, în momentele importante. Am ascultat sfaturi, am dat sfaturi. Una peste alta, a fost un an bun. Ca de obicei, mai bun decât precendentul și, să sperăm, mai slab decât următorul.
iti mai aduci primul sarut
14.12.2014

Îți mai aduci aminte primul sărut?

Îți mai aduci aminte primul sărut? Mai simți fiorul, tremurul din picioare, senzația de nesiguranță, mâinile reci și emoționate? Mai e în viața ta acel om?
vocea romaniei spre final
14.12.2014

Vocea româniei, spre final

M-am uitat ieri la reluarea Vocii româniei, fără să vreau, desigur. Nu că emisiunea ar fi mai slabă, dar cu 2 oameni pe care nu îi sufăr organic, chirilă și groza, pur și simplu nu văd de ce m-aș tortura să le văd inepțiile. Vreau doar să comentez că fata asta, Maria Hojda, ar trebui să […]
vampire diaries
13.12.2014

Seriale #4

Acum câțiva ani m-am uitat la primul sezon dintr-un serial, Vampire Diaries. A fost destul de interesant, dar, până la final, l-au manelizat de mi-a dat sângele pe nas și nu am mai așteptat sezonul 2. Acum văd că e pe la sezonul 5. S-a mai schimbat ceva între timp, […]
bmw
12.12.2014

Constatare rutieră

Nu sunt hater, nu trollez, dar nu știu cum se face, de fiecare dată când una din intersecțiile orașului e blocată cu nesimțire, vinovatul este în aproape toate cazurile, un șofer cu BMW. Nu vreau să spun că BMW ar fi mașină de cocălari, doar poate ar trebui să îi mai […]
vizual plata contactless
12.12.2014

Cum să plătești contactless

Săptămâna trecută am fost la Cora să cumpăr dulciuri, pe ultima sută de metri a lui Moș Nicolae. Am strâns din raft ce am găsit mai vioi, am mormăit printre dinți că nu am găsit ouă kinder uriașe, de care primise moșul comandă și m-am dus să plătesc. Dau cardul la […]
de craciun fii mai bun
12.12.2014

De crăciun fii mai bun

Dacă tot e vineri și dacă tot îl așteptăm pe moș crăciun, am zis să vă spun o colindă de la noi, de la moldova mea iubită. DJ, hit ler!
inmormantare guvern
12.12.2014

Guvernarea PSD trebuie să moară

Nu, nu la modul propriu, deși ar fi cel mai frumos cadou de sărbători. Ci să dispară și să ne lase în pace. Pentru că deja, cu acest buget, și-a dat măsura capacității de a apăra cloaca de mafioți de toate culorile ce se adapă la fântâna de bani a […]
cavity search
11.12.2014

Cavity search available on request

Educatoarea de la grădinița fie-mii nu mă suportă deloc. Spre deosebire de restul pantelimonezilor din clasă, nu sunt un contribuitor activ la bunăstarea dânsei, deși, tot spre deosebire de restul pantelimonezilor, eu am bani, cât de cât. Enervarea e și mai mare când vede că cumpăr tot timpul de acolo cărți, reviste, o trimit la […]
frack me
11.12.2014

Fii sincer, vrei să mi-o tragi?

De Thanksgiving am avut o hărmălaie la mine-n casă de turbam. Eu aveam treabă să repar un ‘coperiș la o cașcarabetă în care-mi țin sculele de grădinărit când mă trezesc cu un amic recent mutat în America și cu un prieten de-al lui cu neveste și copii, la mine-n ogradă. […]
chelneri
10.12.2014

Matematica și turismul

Decizia Guvernului de reducere a TVA de la 24% la 9% pentru pachetele turistice va ajuta la scăderea cu până la 10% a tarifelor la hotelurile din România și la creșterea numărului de turiști, a apreciat miercuri prim-vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea. Mi se pare extrem de clar, la fel ca […]
20141209 124000
09.12.2014

Concursul zilei

Hai sa ghicim pe unde ii umbla astazi oasele lui Arhi.
09.12.2014

Vine iarna, bine-mi pare

Având în vedere că azi se anunță cod galben de furtună, m-am gândit să vă ofer câteva idei de haine casual, pentru o asemenea zi. Desigur, puteți folosi și alte combinații, dar rețineți că sezonul acesta se poartă mult culoarea pielii. pufoaice de sezon01
Screen Shot 2014 12 08 at 22.37.01
09.12.2014

Câinii sigur nu au nici o vină

Poate o fi înjurat fata, poate o fi zis ceva. Se știe că câinii simt omul rău și ei nu au nici o vină, de fapt animalele de oameni sunt de vină. Nu uitați, salvând un cățel nevinovat, salvați o viață, iar dumnezeu vă va primi la sânul său prielnic și prietenos. Hrăniți câinii dintre […]