Acesta e un text inteligent, despre nimicnicia vieții, transhumanța internă a mioarelor din sufletul nostru, stereotipizarea trăirilor și corelația spațiu-timp în teoria lui Doniger.
În mod concret, dihotomia internă trăiri/speranță alterează clasicul morbid ce purcede convergent spre punctul de intersecție al spiritului iambic si, de ce nu, troheic.

Dacă v-a plăcut ce ați citit, dacă știți că am rămas din ce în ce mai puțini oameni verticali, avem și noi nevoie de voi.

23 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Bah ejnebun?!

    • după astfel de articole cum să nu se apuce Vasluiul de vioale?

  2. #3

    Tre să te spovedești cumetre. Mai du-te și tu pe la biserică, boss

  3. #4

    În poza doi este vorba de dihotomia aia interna sau de transhumanta castravetelui pe meandrele faringelui?

    • #5

      Bai eu as vrea sa vad continuarea la poza 2….pana mea

  4. De…..ce….poza…2…de..ce…

  5. #12

    TL;DR version: Craci si cururi.

  6. Poate sunt ușor arogant dar, hei, la viața mea am văzut țâțe mai mari decât bucuțele astea

  7. Da, pentru ca unele ( cam 10% ) nu erau doar mai mari ci si, quelle horreur, mai lungi.

    • #16

      Toate titele mari ajung lungi. E doar o chestie de timp.

  8. #17

    Cum spunea o veche cugetare:
    Ţâţele “e” de trei feluri:
    * mere
    * pere
    * apoi toate devin bretele.

    🙂

  9. #18

    Ce-ti mai place bucile!!!!!!

    • #19

      Ce-ti mai plac bucile se spune corect. acordul se face cu subiectul la plural . cuvantul ,,bucile,, este substantiv comun la plural.

  10. #20

    Wwttttfffff did i just read?

  11. #21

    ai dreptate in plm, dar suntem oameni sau suntem dansator?

  12. DA! :))

Adaugă comentariu

Dacă ești la primele comentarii aici, nu încerca să faci pe deșteptul

  • Comentacii pesedisti nu sunt bineveniti
  • Nu incerca sa fii mai arogant decat mine, la mine in casa
  • Linkurile sunt foarte utile, daca nu sunt spam




This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.