Doamnelor…

Dintotdeauna am crezut că faza asta cu Vai, nu pot deschide borcanul cu murături e o fiță feminină făcută să îți dea importanță, ca bărbat, gen Oh, ce puternic ești, aduci mastodontul acasă. După care am aflat că, de fapt, nu, majoritatea femeilor habar nu au cum să desfacă un borcan de murături.

Doamnelor, capacele borcanelor nu se deschid din cauză că, atunci când sunt preparate, trec printr-o baie de abur cald (sau apă) și, după strângere, aerul din interior este eliminat. Prin urmare, capacele sunt ținute în loc de un vid de aer.

Ca să le desfaceți simplu, aveți două modalități. Prima, care necesită un pic mai multă forță, este să vă puneți ambele mânuțe în jurul borcanului, ca și cum ați ține ceva prețios în ele, cu podurile palmelor pe capac, orientate unul spre celălalt. Când simțiți că aveți priza cea mai bună, strângeți puternic. În mod normal, capacul se va ovaliza puțin, va lăsa să intre aer și se va deschide fără probleme.

Cealaltă metodă este cea pe care o foloseau bunicile noastre, vârful unui cuțit băgat pe lângă capac, între gâtul borcanului și capac, după care ușor torsionat. La fel, se va crea o deschizătură pe unde intră aerul și capacul se deschide fff ușor.

În ultimă instanță, dacă vă grăbiți și știți că nu mai refolosiți ce e în acel borcan, puteți înțepa, pur și simplu, capacul, cu aceleași rezultate ca mai sus.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

47 comentarii Adaugă comentariu

  1. #3

    Hai maaaa…
    Eu il lovesc de perete, sa se dezetanseizeze si sa nu il zgarai, sa il pot recicla…si nici de intuneric nu mi-e frica, doar imi place sa dorm cu lumina aprinsa cand sunt singura!!

    20
  2. #5

    exista si varianta in care desfaci in sensul corect si e posibil sa nu fie asa dificil

    90
    • #6

      Aia mi-a sarit si mie in ochi prima data, dupa care am vazut ca e filmat “in oglinda”.

      32
  3. #7

    bai da chiar asa sifon sa fii…. urat.

    13
  4. #9

    In loc de cuțit eu folosesc o linguriță. Partea ovala e numai bună sa creeze o pârghie

    38
  5. #10

    Prima condiție pentru desfacerea unui capac este sensul invers rotației acelor de ceasornic

    15
  6. Telekinezia e cea mai buna metoda!

    4
  7. #13

    Sunt necesare doua operatii:
    1. cu coada/varful unei lingurite, nu cutit – daca tii la ustensila – faci o parghie intre borcan si capac (pe lateral) pentru a permite aerului sa intre si a egaliza presiunea
    2. spre deosebire de tantica din filmulet, rotesti capacul spre stanga; spre dreapta se strange 🙂

    7
    • #14

      eu folosesc varful unui cutit pentru uns painea, nu cutitul acela buuun ascutit (been there done that a few years ago) cand am ramas fara varf. cu altele reusesc si simplu, prin forta explicata de Arhi.

      2
  8. #15

    Nu m-as avanta sa ii spun vid, pur si simplu presiunea aerului din interior e mai mica decat cea atmosferica.

    Partea frumoasa e ca unele capace sunt “optimizate” in partea centrala pentru a scoate un sunet dupa desfacerea borcanului. Am intalnit borcane la raft care aratau ca noi dar zgomotul de la apasarea capacului indica faptul ca a patruns aer in interior si nu vad un motiv logic pentru a cumpara chestii contaminate.

    16
    • #16

      Vidul nu exista. La fel ca zero kelvin, femeia perfecta si platforma anaf fara erori.

      36
  9. #17

    Strang capacul intre antebrat si biceps, iar cu mana cealalta cuprind fundul si rotesc usor.

    18
  10. #23

    Da tata, si mie mi s-a parut la fel: vitica aia incearca sa desfaca borcanul in sensul in care strange si mai tare capacul. Singura ei sansa e sa strice capacul dandu-l peste cap.

    6
    • #24

      E caterinca, berbecule!

      2
    • #25

      Este filmat cu camera de “selfie”, ceea ce face ca imaginea/filmarea sa fie in oglinda.

      12
  11. #26

    Am 53 de ani și am aflat acum vreo 2 ani de prima metodă. Io foloseam a doua care implică obiecte ascuțite și tăietoare degrabă de dește. 🙂

    8
  12. #31

    Iau o lingura si lovesc cu coada lingurii de jur imprejurul capacului, pe lateral. E mai safe decat sa bag cutitul pe sub.
    Principiul e acelasi. Prinde aer si apoi se desface usor.

    10
    • That’s the safest way. Si cel care nu implica injuraturi din partea aluia care nu suporta sa vada cutite cu varful stramb in sertar.

  13. #33

    La vârsta dvs, maestre, sunteți calificat să explicați în detaliu cum se poate desface lejer, o amforă. Știu unde este ușa, mulțumesc.

    28
    • #34

      Păi e simplu. Iei capacul de pe amforă, bei ambrozia, și pui capacul înapoi.
      Pff, tineretul din ziua de azi…

      5
    • #35

      Chiar si-asa! Senioru’, Nea Ilie si Nea Gelu sunt singurii de pe blog care au in casa biblii cu autograf.

      16
    • #36

      Biblii cu autograf? S-ar putea să aibă ediția originală a tablelor lui Moise.

      13
    • Să înțeleg că vreți să vă povestesc cum am creat Universul?
      În 6 zile, că în a șaptea mi-a spus Iliescu să mă odihnesc, așa se făcea pe vremea când era el tânâr. 🙂

      25
    • #38

      porci:))

    • #39

      Nuuuu, hecări!

      5
  14. #40

    Mai e o metodă, pe care am văzut-o și io mai acu, la bătrânețe: lovești ușor marginea capacului de o suprafață plană, dură, precum blatul de la bucătărie, par egzamplu. Merge brici.

    Mbine, io în general prefer să fac pe neajutorata dacă e omu acasă, să se simte și el bine

    17
    • #41

      ERAM PRECISA ca de aia o faceti!!

    • #42

      @iulia, si cand il faci sa se simta bine, inainte sau dupa ce deschide borcanul?…

      10
    • #43

      @Mishu În timp ce îl deschide, că i se pare funny cum stă bărbatul cu ochii dați peste cap și tremurând cu borcanul în mână până obține shake de murături.

      4
    • #44

      eu ma screm in el cu fortza bruta pana ma ieie cu lesin pt ca alternativa e sa strice nevastamea varful la cutitele alea bune

      6
  15. #45

    A doua metoda always work like a charm. Rar nu am reusit sa deschid un borcan. Odata am bagat varful cutitului ca sa intre aerul si sa-l desfac mai usor si am ciobit partea aia :)))

    1
  16. #46

    Mai este o metoda, învârți în direcția care trebuie. Se vede cum doamna din clip învârte invers.

    1
  17. #47

    Chinezul asta e periculos.

    fb.watch/pKl67KEBRi/