Pentru cei din zonele de la țară ale României, Craiova chiar este un oraș, serios. Am și fost în el de câteva ori, o singură dată prin centru, că aveam o întâlnire de business cu un domn care voia să îmi plătească în praz contravaloarea unei campanii, în rest, pentru mine, e sensul giratoriu de pe drumul spre Timișoara. Un oraș de oameni săraci, unii amărâți, alții cocalari, ca-n Oltenia. Sau ce zonă e aia.

Nu mă miră afirmațiile Liuței Vasilescu, primărița Craiovei. Este, la urma urmei, doar o altă panaramă hoață, din galeria pesedistă, măritată de convențiență cu un mic mafiot local, de cea mai joasă speță, adică politicienii standard ai româniei. Lipsa de jenă nu e deloc ceva neobișnuit.

Dar, mă întreb, cât de fraieri pot fi cetățenii ăia liberi, care o votează, de pot să creadă aberațiile alea? Adică, serios, cât de mult să te ducă capul la nimic, încât să crezi că se înghesuie tot globul să ajungă la prăzălia la ei, cozi de autocare și mașini, cu steaguri și trompete, urlând fericiți Vedi Craiova e poi muori?

Well, se pare că da, mult de fraieri.