O doamna mistuita de credință a aflat că, din donațiile lor, s-a construit o mizerie megalomaniaca in onoarea prea nesimtitului DANIEL, pastorul septelului ortodox romanesc si nu in onoarea lor, a mistuitilor de credință.
Cumva, ii compătimesc pe oamenii astia. Efectiv sunt prinsi intr-un cerc vicios, din care nu au cum iesi. Sunt obligati sa le accepte orice reprezentanților zeității lor actuale, altfel riscând sa nu mai stea de-a dreapta tatălui si sa se mistuie etern in focurile iadului.
Va dati seama, cum ar fi sa ajungi in iad pentru ca ai zis ca domnul Ciubotea ar fi fost securist. Sau ca biserica a furat, cu ajutorul multipartizanatului politic, 250 de milioane de euro peste ce fura in mod constant.
Un iad, va zic…
Deci nu mai pot cu mizeria asta de catedrala si cu toti cretinii care zic vai se puteau face spitale si scoli.Nu nu se putea face nimic, adica in cei 14 ani cat a durat contructia mizeriei cine ne-a oprit sa nu cosntruim scoli si spitale?Daca nu se facea banii ii furau ca si pana acum PSD, PNL, UDMR, USR, AUR, POT si SOS.Eu pun pariu cu oricine ca in 14 ani numai pe iarba, panselute si crizanteme plus borduri s-au cheltuit in Bucuresti pe putin 1 miliard de euro.
Pai putea sa iti dea tie si azi aveai si Lambo si un iaht cat un sat de mare. 😀
Poate nu ai înțeles, că pe lîngă paguba totală cu silozul de 270 milioane euro facturate, mai e o diferență pînă la 315 milioane cu donații cu tot, dar care nu se știe unde a dispărut.
Pai ai vazut-o tu pe Firea sa dea bani la scoli? Ca eu am vazut ca i-a dat la catedrala. Cu ce sa facem scolile? Ca toti se inghesuiau sa dea la preafericit nu la fraierii aia de elevi.
Deci că să nu mai fure politicienii ( care au fost aleși) mai bine le umplem burțile jegoșilor în sutane cu fir de aur( pe ăștia nu i-a votat nimeni, s-au erijat singuri la prostit maimuțe dacice),Halal de mama noastră.
Nu am inteles niciodata nevoia romulanului de a se ingramadi. Sa te duci sa stai 5 ore la coada ca sa vezi Catedrala Mantuirii Neamului ? Fuge undeva catedrala ? Fiind catedrala ar trebui sa fie deschisa tot timpul in orele normale.
Baba asta nu putea veni intr-o sambata, intr-o duminica sa te rogi si stai gura casca pe acolo. De ce ai pierde 5 ore ? E pensionara, poate veni oricand peste o luna si o sa fie doar ea si 10 popi in curte sa caste gura cat doreste.
–
La fel si cu Sf Paraschiva. Acum cativa ani am avut o delegatie in Iasi. M-am plimbat, am intrat in Catedrala Mitropolitană din Iași.
Moastele erau acolo, langa se invartea un preot, cel mai probabil sa nu vina vreun nebun sa vandalizeze sau cine stie ce sa faca.
Nici o coada, nimic.
E ca la misiuni spațiale, doar că pentru suflet, ai o fereastră mică de lansare ca să ajungă dorințele tale la destinatar, după care bați un an din buze.
Dacă te apuci să le zici celor cu lansările că datele astea au fost fixate de oameni, cam cum au avut chef, și că, de fapt, s-a reformat și calendarul, deja e jale.
Trebuia sa posteze pe “socialmedia” participarea la deschidere.
La catedrala pulelui, se inghesuie ca ii lasa in altar vreo doua zile, dupa aia mucles, doar poze cu deficitul bugetar de pe pereti. La Iasi, cica e mortaciunea tot timpul ia expozitie, dar o data in an se scoate afara la aer, si atunci e ca si cum ai putea merge oricand la cineva, dar cand mergi de ziua lui e alta jmecherie.
De principiu toți cei care au fost acolo și au stat cu orele au mers mai degrabă pentru faptul că doar o singură dată este permisă intrarea în Altar a femeilor și de regulă pentru toți ( adică când se sfințește biserica ) apoi intrarea femeilor in altar numai e permisă. Cred că cei mai mulți pentru asta au și stat cu orele la coadă și stau din câte am văzut și acum.
fotbal, pe caiet de mate, bifat?
ce doamna, ca daca te uiti mai atent vezi ca e Iliescu
F posibil, nu ati vazut cand s-a dus Emil Constantinescu la ea ca s-o intrebe daca crede in Dumnezeu?
De ce la serbările astea religioase, pulimea sta in frig, in soare, dupa garduri, in timp ce politicienii sau pe scaune, la feriți de soare, ploaie sau vânt? Nu trebuie sa fie cu smerenie, rugăciune, aproapele tau? Sau se tem ca se ating de sărăcie?
Asta e din seria “”La fraieri box, la smecheri cox.” goes with everything”.
Saracia este ca si COVID-UL, este contagioasa, se ia.
Poate nu ma invart eu pe unde trebuie, dar e fasaita rau catedrala asta. Ma asteptam la mai multa drama cu ea. Daca se deschidea inainte de covid avea sa rupa tot.
cred a vrut sa sara randu vagaboanda asta batrana si n a reusit. stai civilizat la coada mamaie ca nu suntem pe camp. baba asta cred ca i bagata la invaluire. javrele astea de babe astea strica tot pe la toate bisericile. sunt bagate pe la lumanari peste tot si incita oamenii. Si dupa cum cardeste e sectanta, ceva secta protestanta, mormoni de ziua a saptea, ceva. Babele autentice crestine romance sunt mai sfioase, baba asta e prea tare n gura, prea agita bastonu ala cu tupeu , e prea obraznica
Tu n-ai zis că nu mai comentezi?
buahaha, asta chiar a fost haioasa. sigur e sectanta, nu e baba autentica crestina romanca sfioasa!
Io cred că Șefu poate confirma că aici nu e Freige. Stilul e diferit.
Stii ce e mai nasol? Ca la sumele care se arunca zilnic ca lipsesc din buget, 250mil euro nici nu mi se pare ca e mult pentru cladirea aia, bani de seminte.
plus ca s-a facut ceva de ei, maica.
bine, se puteau face vreo 4 spitale…
Nu se puteau face 4 spitale din 250 de milioane de euro, costa minim 2 miliarde de euro.
Depinde cine îl face, și cât e de mare. “Dăruiește Viața” s-a descurcat cu 53 de milioane, parcă, pentru unul de capacitate mică. Acum, fiecare trage pe spuza lui, am văzut pramatii filoruse care converteau suma în Abrams, sau Patriot, spunând că-i mai folositoare decât astea.
Până la urmă, cred că problema se pune mai mult de anacronism, că altfel într-un stat condus decent se găseau bani și pentru spitale, și pentru armată, și pentru sprijinirea parțială a cultelor (cu mențiunea că sprijinul se cam topește dacă respectivele culte mănâncă propagandă ostilă pe pâine). Cât timp BOR (și, mai nou, sectele neoprotestante) se implică major în politică, vor avea foloase, indiferent că ne place sau nu asta.
Spitale? Nu facem de alea. La noi sunt doua variante: crestem salariul bugetarilor sau facem biserici. Ce alegeti?
sa creasca salariul bugetarilor din biserici.
Cu 250M de-abia se face un joc tripleA, vorba aia
A observat totuși cineva c-au fost onor la inaugurare (sau ce-o fi fost) si din multi (daca nu toți) cei care ani de zile au zis ca e nasol sa se dea bani pentru măgăoaia asta?
Normal tati. Ca nici unu n a zis pe bune ca aia e o inutilitate. Au zis de ochii lumi, ptr voturi, ptr publicul lor tinta. Toti au mancat kkt ca asa se face. Au zis ce voiau sa auda “fanii” lor. Si baba aia e suparata ca n a intrat si ea acolo ca sa aiba ce povesti la vecini la ea la tara cand s o intoarce. Ca daca intra era vesela ca o pustoaica ba mai scotea si 100 lei sa-i bage la cutia milei sa si ia dany o tichie noua. Mitră îi spune la tichia aia si a lu dany cica sare de douajcinci da mii de coco.
Asta e d-aia de saraci:
https://www.obiectebisericesti.com.ro/index.php?id_product=249&controller=product
Sarakilor nu mai fiti ba saraki!
iti dai seama ce oftica pe Firea? A dat o gramada de bani si s-a dus la inaugurare Shordan 🙂
Da, care se opunea de pe vremea când era consilier USB plus toți useristii care erau cu Dzeu care iubește lemnul si bisericile mici. Noi sa fim sănătoși maică.
@L
Mda, că Știrea a dat din buzunarul ei sau al lui Pandele…
@pv7721
Taci, că trezești rinocerii.
Da’ chiar, cu copiii ce facem, copiii aia trasi de bovinele care i-au procreat, pai cum sa nu vada si copiii catedrala mantuirii neamului prost? Si cu bunicutele care stau cate 14 ore in frig cu nepoteii sa linga oasele paraschevei, cum facem? Tre’ sa iasa dracii din ei, doamne ajuta la toata lumea.
Dani, ce zici de asta? Pup.
Dani C. e foarte mulțumit. Și financiar, și ca imagine, din toate punctele de vedere.
Vorbim de Ciobotea, nu?
Pai e ca la Iasi când cu moaștele Sf. Parascheva, se circula baba la baba, si care-ajunge la racla, freacă portofelu’, sa se facă ca purcelu’!
Păi dacă au religie în școli, nu trebuie și niște perfecționare în “after”?
Ultima fraza arata fix succesul religiei in randul pulimii. La El e speranta, ca astia oricum ne-au dat dracului de mult. Obiectiv principal atins.
Când biserica fură se cunoaște ceva in urma ei. Statul are numai de învățat de la biserică și de la Daniel in materie de management și construcții.
Cum dom’le sa nu respecte beserica si oamenii ei a șaptea porunca?!? Stii, ca-n bancu’ cu popa si beciucleta:
Cică vine un popa la Politie:
– Domnule politist, mi s-a furat bicicleta! Va rog frumos sa mi-o gasiti pentru ca eu sunt un om mort fara ea… am slujbe de tinut in satele vecine si nu am cu ce sa ajung acolo!
Cauta politistii ce cauta vreo 2 zile, dar nu gasesc nimic. Se duc la popa si ii zic:
– Parinte, nu am putut sa-ti gasim bicicleta, dar uite ce sa faci…maine cand tii slujba la noi in sat, atunci cand zici care e treaba cu cele 10 Porunci, te opresti putin dupa ce o zici p-aia cu: “Sa nu furi!” si vezi cine se inroseste la fata. Dupa aia vii si ne spui noua si rezolvam.
Vine popa dupa slujba fericit la polițiști si le spune:
– Gata, băieți, s-a rezolvat!
Polițiștii:
– Ei, cine s-a înroșit?
Popa:
– Stați puțin ca nici n-am ajuns la a 7-a porunca (“Sa nu furi!”) pentru ca la a 6-a (“Sa nu preacurvești!”) mi-am adus aminte unde mi-am uitat bicicleta!
“Catedrala Umiliri Neamuli”
A vrut Gigel sa faca un clipulet sa mearga la corazon dar a uitat sa invete sa scrie.
OK, nu se puteau face spitale. Dar cu 47 de milioane de euro cati bolnavi se putea trata….
pe astia din bor ii doare in pula de dumnezeu. si pe multi dintre ei, aia de prin manastiri, ii doare si in cur.
Mantuirea e individuala, prin credinta in Isus, nu asa, “la neam”… Totul se face doar pentru imagine, cum spunea Hristos: “morminte varuite – pe dinafara frumos aranjate, dar in interior pline de putreziciune”.
Daca n ati aflat va zice io: george niculescu a zis ca din institutia pa care o conduce o sa se desfiinteze 4 posturi. Deci 4 da!
Salariu mediu net lunar al angajatilor fiind de 18700 lei. Ce institutie? ANRE.
)))))))))
Si găoază ăsta isi reduce salaru de la 15000 euroi la dacat 10500. Cum o mai trai saracu cu firimiturile astea. Plm asa reforma sa tot faci. Bine bolo!
Iar mucea nu vede ceva rau in faptu ca grindeanu isi baga coada in problema pensiilor speciale respectiv sa-i întarate p astia din justitie. Altfel cum mai obtine el al doilea mandat daca se pune rau cu psd.
Ia ziceti ma astia de ati votat cu soeranta in inimi, cum e? Simtiti mataranga cum va mangaie pe obrajori.
Cred ca Mucea își consolidează puterea in Servicii, apoi începe sa beleasca politicienii. Altfel nu poate mișcă nimic.
Eu n-am votat cu speranță, că m-am lăsat de viciul ăsta. Doar cu un amestec de ură și dezgust la adresa borâturilor sugeraniste, atitudine ce intenționez să mi-o păstrez cât îmi voi mai exercita dreptul de vot. Așa că n-am vreo problemă.
Cel mai dureros e ca din cauza la festivități, CSU Craiova a ajuns prea târziu la un meci duminică și nu a putut câștiga din această cauză.
Echipa olguței, ne doare la bașcheți de pesediști.
Bă, toate ca toate, căci după 3 zile oricum se uită tot, dar eu vă zic aici ca să știți si voi:
Pațachina aia umblă să-i spargă casa! 😉
Filmulețul cu mamaie a fost făcut acum 7 ani. Doar ce spunea mamaie acu 7 ani a rămas de actualitate.
Dar recorder l-a dat ca fiind de-acum?!?
De la minutul 8 încolo … https://youtu.be/bHYe9fUJNSg?si=DKypmcusSz3nXKUw
Copiii mafiotilor nostri vor fi mafiotii copiilor nostri.
https://x.com/ak24ro/status/1982852513146806736?t=Ds9VeWa_wIdnUJd2hOu-WA&s=19
Sa ia lecții acest mucea flaimucea (care se juca cu tzupulica in nisip) pe vremea când Giovanni Becali ierea mafiot: https://www.youtube.com/watch?v=uGWJJF-2v9U