Să revenim puțin la evenimentele din ultima vreme de pe piața românească.
În Australia se va da drumul la proiectul similar cu cel de la Roșia Montană, proiectul Big Red Hill. Bine, la australieni se așteaptă aprobările doar din 2008, nu ca la noi. Dar rezultatul este că vor fi 3500 de locuri de muncă, pentru că absolut tot ce înseamnă exploatare și prelucrare se va produce la locul faptei. Exact ca și la Roșia. Pentru cei ce nu înțeleg, asta înseamnă multe locuri de muncă în industrii codependente, multe salarii, multe impozite pe salarii, mulți bani către stat.

Poate nu vă prindeți exact de ce scriu asta.
Simplu.
Darnicul stat român, după uriașul succes al ultimei privatizări, vrea să privatizeze Cuprumin, care este doar compania care detine licentele de exploatare a 60% din rezervele de cupru ale tarii. Pana in acest moment si-au aratat interesul opt companii, printre cele mai mari pe plan mondial.

Știți care este șpilul?
Că nicăieri în planul de intenție pentru privatizarea Cuprumin, nu este prevăzută exploatarea minereului în România. Nicăieri. Deși până și țarile care abia au coborât din baobab impun asemenea condiții, la noi s-a declarat că nu se poate așa ceva, că nu e, că nu o fi, că nu o păți.

Și astfel nu se dau cu piciorul decât la 7000 de locuri de muncă, cu tot ce înseamnă profituri adiacente.

Între timp, la Roșia Montană, minereul s-ar exploata în România, 3600 de locuri de muncă ar fi pentru români, nemaivorbind de restul chestiilor care se știu.

Doar că nu se poate, societatea civilă cântă la fânfest despre ciupercuțele prin care se vor îmbogăți toți șomerii din zonă.

Păi nu?