Până acum câțiva ani, nu mai știu exact, cinci, poate șapte, nici măcar nu auzisem de existența lui aperol spritz. Efectiv nici nu știam că există, până când am văzut la cineva, la o piscină de fițe. Moment în care am bălit instant, paharul ăla mare, rotund, aburit, cu multă gheață și lichidul fix de culoarea mea preferată.

În paranteză fie spus, sunt omul care preferă spritzul. Îmi place, are avantajul de a-mi regla cantitatea de produs necesară pentru papilele mele gustative, plus îmi plac bubbles-urile în băuturi. Motiv pentru care majoritatea prietenilor mei experți în băuturi mi-au tot dat cu praf, vai, nu se poate să strici băutura cu apă. Iată că, de când există aperolul, aceiași prieteni stau cu bolurile pline în nas, lăsând la o parte specialismul infailibil.

Așa că, pentru o zi de asta călduroasă de noiembrie, o să beau un aperol, pe buza piscinei.