Am promis că vă povestesc cum a fost la comedypunctshow, aseară. Acum, dacă tot m-am mai trezit puţin, să vă zic.

Băi oamenilor, am râs de m-am spart. Adică am râs tare de tot şi nu ştiu dacă am mai menţionat, dar AM RÂS. Rău de tot am râs.

Ştiţi ce e comedypunctshow? Un fel de stand-up comedy fără înjurături. De fapt, cred că asta m-a făcut să mă relaxez ATÂT de tare şi să mă las prins în vraja spectacolului, să mă implic în el (băieţi, v-au plăcut perele din ţuică? 😆 ). Faptul că simţeam că nu voi auzi niciodată replici tip ah, m-am căcat sau vai, să-mi bag pula. La care sala să hăhăie satisfăcută, printre sorbituri de bere şi pleoscăieli de seminţe.

Şi totuşi nu este stand-up comedy 100%. Pentru că, de fapt, este un spectacol total. Un spectacol de improvizaţie 100% bazat pe sugestiile de subiecte oferite de cei din sală. Totul este real, atunci, pe loc, fără urmă de falsitate, de replici gata învăţate şi debitate la momente prestabilite. Iar din asta se obţine un umor frust, natural, autentic, umor care rar îl mai găseşti într-o rromânie unde gustul spectatorului predomină, iar spectatorul adoră glumele cu burtieră ale celor de la Vacanţa Mare.

Iar pentru asta am decis să le fac un loc în sidebarul meu şi, în colaborare cu ei, să facem un concurs poate săptămânal, probabil sâmbăta, concurs la care să oferim 2 invitaţii la spectacolul de duminică din La Scena. Aştept de la voi idei pentru concurs.

Momentan eu aş alege un concurs bazat pe întrebarea
Cât de mult îţi doreşti să mergi la acest spectacol?.
Desigur, sunt deschis la sugestii şi dacă apare o idee mai bună, în mod sigur o voi prelua.

PS: Nu, nu este un post sau un banner plătit. Ar trebui să începem toţi să încercăm să promovăm şi lucrurile bune, frumoase, educative.
Poate nu sunt eu cel mai educativ blogger, dar măcar încerc să evoluez.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

30 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Cauta pe youtube “Whose line is it anyway ?” , varianta US. Este acelasi concept, iar tipii aia sunt geniali. Eu unul am ras de m-am cracanat.

  2. #2

    Flamerino, m-am uitat. E funny, dar parca mai funny e in romana.

  3. Haha … asta o sa fie un coment care o sa para lingusitor , dar nu e. Ma bucur ca promovezi asa ceva. I-am vazut acum 2 ani cand stateam in bucuresti si exact la fel as fi descris si eu , stand-up fara injuraturi. sunt geniali baietii si fetele. tot cam aceeasi echipa poate fi urmarita intr-un show cam de aceeasi factura pe tvr 2, se numeste campionatul de comedie.

  4. #4

    dap, cred ca asa ar trebui sa se numeasca, stand-up fara injuraturi

  5. #5

    Cred ca ajuta faptul ca i-ai vazut live. Cred ca ma voi duce si eu, sunt foarte curios cum e tot show-ul.

  6. #6

    in mod sigur ajuta si faptul ca am interactionat cu ei:)

  7. Bestiali! Sper să îi văd şi eu cât de curând….

  8. #8

    par faini . sper sa ma duc si eu : d

    cam deranjeaza rasetele alea pe acolo , ca tipa are voce subtire si nu intelegi tot , dar daca-s rasete e de bine 😀

  9. Mi-a placut mostra ta de stand-up comedy. Cred ca o sa merg, chiar daca nu castig aci invitatie. 😀

  10. #10

    Tracker, in general au microfoane, dar la scena aia…aveau mainile ocupate, unde sa il tina?:))

  11. #11

    Tema e data probabil de un coleg de trupa. Individul o ia inainte cu semnele binisor. Probabil au ei o chimie aparte dar mare parte din lectie e invatata.

  12. #12

    Looper, perfect posibil, nu am de unde sa stiu. Asta nu scade cu nimic valoarea actului in sine. eu i-am vazut ieri cum divagau pe tema perelor mele din tuica si crede-ma, eu nu eram coleg:)))

  13. Incearca sa ajungi si prin Deko Cafe sunt super tari baieti de acolo

  14. #14

    commentul lui pako merita caption cu “fucktard”

  15. #15

    simi, nu neaparat. pe internet, in general, textul se citeste pe diagonala si nu se retine esenta.

  16. e ceva nou, nu am auzit pana acum de asa ceva, insa daca se va continua in acest stil, cu siguranta spectacolele de stand up comedy si stand-up fara injuraturi vor inlocui definitiv teatrul si filmul

    cat despre pako…trebuia sa spuna ceva ca sa isi faca reclama la blog nu?

  17. #17

    Stii ce ma intriga putin Arhi? De ce de fiecare data cand vrei sa promovezi ceva, te scuzi ca nu este reclama, c anu le faci publicitate, atata timp cat este spatiul tau virtual si poti face ce vrei cu el, inclusiv sa faci publicitate pe bani, ca nu-i nimic vulgar si rau in asta. Ti-a placut si punct, atat! Restul fiecare sa inteleaga ce vrea din ceea ce esti tu pentru ca orice ai face intotdeauna vei gasi carcotasi. Chiar si pe mine care nu sunt adepta carcotelii, dar sunt lucruri care nu mi-au placut la tine. Iar spectacolele de la “La Scena” sunt interesante si de calitate, ma refer aici si la piesele de teatru. Am vazut saptamana trecuta “Hipioti si bolsevici”. POate mergi sa o vezi cand ai timp cu Nevasta.

    Cristi, teatrul nu va putea fi inlocuit niciodata cu nimic pentru ca este un tip de spectacol atemporal per se. Si vezi ce se intampla in occident, inclusiv in America unde acolo spui o idiotenie si toti hahahaha!

  18. #18

    eu i-am vazut ieri cum divagau pe tema perelor mele din tuica si crede-ma, eu nu eram coleg:)))

    Esti criminal. 😀

  19. Imi pare foarte bine ca improvizatia ia avant prin intermediul tau. Comedypunctshow este un spectacol super, cu traditie, baietii si fetele sunt foarte tari, sala este megaplina mereu (asa ca faceti-va rezervare!).
    In alta ordine de idei, se joaca prin Deko si improvizatie, nu doar standup… N-am inteles de ce l-ati injurat pe baiatul ala.
    Si intr-o a treia ordine de idei, Whose Line etc. este un show facut de niste oameni cu mult mai multa experienta in ale showbizului, si de viata, si este un show de TV, unde te ajuta mai multe chestii. Mergeti sa vedeti un show de impro Live si o sa intelegeti mult mai bine fenomenul.
    Kudos, Arhi.

  20. #20

    Monica, nimeni nu l-a injurat pe Teo. Si mie imi place, imi place si Tibi Neuronul.

  21. “Tema e data probabil de un coleg de trupa. Individul o ia inainte cu semnele binisor.”

    Gata. I-au prins. I-au deconspirat. S-a aflat adevarul… Aoleuuu!!! Ce ne facem?

    In alta ordine de idei, tocmai acesta este “rolul” celui cu mainile: sa gesticuleze, iar vorbitorul sa vorbeasca “in ton” cu gesturile celui din spate. Evident ca nu poti vorbi despre niste gesturi viitoare, trebuie intai sa le vezi, ca apoi sa vorbesti, nu?

    Si in ultima ordine de idei: foarte tare spectacolul Comedy.Show. Eu merg saptamanal de peste un an si jumatate, si stiti ce? DE FIECARE DATA E ALTFEL! Nu am auzit nicio gluma de doua ori!!!

  22. #22

    mie imi place eddie izzard, chiar daca spectacolele sunt pregatite dinainte. omul e genial, bine documentat, stie sa se scoata cand uita ce trebuie sa spuna fara sa se faca de ras, are un accent bestial si ii sta foarte bine machiat si in rochie. din show-urile lui am invatat ca îîîî-iala poate fi foarte misto si deloc stanjenitoare, daca te pricepi sa o faci

  23. @ ARHI : da drumul la un concurs Arhi si pune la bataie 2 locuri pentru duminica acum, sa comentam si dupa ce oamenii vad show-ul! 😉 ( semnat: Chelu’ din Comedy.Show ) 🙂

  24. #25

    eu propun ca primul bilet sa fie oferit cuiva care ia examenul de disertatie la master saptamana asta 😀
    si daca, doamne fereste, nu-l ia, ca orice e posibil, sa ii fie totusi oferit ca premiu de consolare. 😀

  25. #26

    eu am fost la Comedypunctshow de vreo 5 ori la rand si de fiecare data omuletzii aia improvizau pe teme date de noi, cei din public. Am ras de ma dureau falcile. Din pacate, e problema cu biletele. Daca suni dupa vineri, risti sa nu mai prinzi loc.
    In fond, asta e de bine, nu? Inseamna ca sunt cautati! 🙂

  26. #27

    @Arhi
    E site tau, spatiul tau,timpul tau..bucuria nostra:) Si fara prea multe vorbe: sa facem concursul ! Poate are noroc @Nina. Sa vina oamenii sa se convinga. E de fiecare data altfel?? ( doru prezentatoru’ din Comedy.Show)

  27. Cei de la Cafe Deko is mult mai mortali tii recomand