În cei 42 de ani de viață, nu am făcut numai lucruri de care să fiu mândru. Am făcut și lucruri, să le zicem, mai puțin mândribile. Unele dintre ele m-au bântuit de-alungul timpului, pentru că, deși, poate, nu au avut urmări în planul fizic al existenței mele, în plan spiritual și-au pus amprenta asupra mea, asupra existenței mele și a dezvoltării ulterioare a personalității mele.

Nu sunt o persoană religioasă, deci a merge să povestesc vreunui preot cade din start. Din nefericire, nu am încredere în nimeni pe această lume, în afară de nevastă (iar soția cade, din motive evidente) deci pică din start și ipoteza răsturnării carului meu cu povești în cârca vreunui prieten dispus să mă asculte.

Și totuși, omul are nevoie de catharsis, altfel nu se va vindeca niciodată. Are nevoie să meargă undeva și să povestească cu voce tare răul din viața sa, altfel acel rău îl va copleși și îl va arde pe interior, până când îl va consuma și nu va mai rămâne nimic.

Soluția mea a fost simplă.
Există, pe această lume, o serie de situri hostate pe wordpress și blogspot, unde sunt toate povestirile care mi-au ars mie celulele nervoase, la un moment dat. Tot ce e horror, hidos, de nepovestit cuiva din viața mea, e acolo. La liber. Și sunt citite și comentate (pentru că talentul meu este nemuritor, indiferent de numele sub care scriu), deși eu nu mai intru demult să citesc sau să văd ce se întâmplă.

Mă gândeam la asta citind ce ați scrie ieri, cu cele 2 chestii jenante din viața voastră. Unii chiar au nevoie să își spună prostiile făcute în viață, chiar dacă le spun anonim.

Așa că m-am gândit să vă ajut. Dacă vreți, am creat adresa de mail catharsis@arhiblog.ro. Scrieți-vă gândurile, sub orice formă. Le corectez, dacă sunt bușite gramatical, nu e problemă, și vi le public, sub o categorie cum e cea de Fotografii, de exemplu. Complet anonim, dar vor fi citite de zeci de mii de oameni.

Nu trebuie să le trimiteți de pe emailul vostru personal. www.guerrillamail.com/compose este o căsuță de mail care se autodistruge după folosire, one time using, complet anonim, sigur, liber și gratuit.

Rețineți, nu trebuie să fie un text lung. Sunt suficiente 2 rânduri, dacă vă descriu exact nevoia.
Credeți-mă pe cuvânt, vă veți simți MULT mai bine după aceea.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

33 comentarii Adaugă comentariu

  1. Poti veni oricand ca la un prieten cu un plus de experiență.

  2. #2

    Nu ma intereseaza sa ma alatur acestui grup, in afara de o chestie ce poate fi discutabila sunt mai curat ca fecioara maria.
    Sunt curios cati din astia de ma corecteaza pe mine stiu ce inseamna catharsis.

  3. #5

    Catharsis, e ca un fel de orgasm, dar mult mai tare. Cam ca diferenta dintre penis si pula.

  4. #6

    Ar trebui să-mi însăilez un heteronim, că altfel mă ginesc onorați cititorii. Oricum, e o idee foarte t̶a̶r̶e̶ bună, un fel de confesional maieutic, vorba lui super_fotbal.

  5. #9

    Încerci cumva să devi ceea ce urăști foarte tare? Și anume un preot. Sau vrei să fi unul ‘adevărat’, așa cum ar trebui să fie, nu cum sunt corupții de meserie din religia noastră ‘strămoșească’?

  6. #16

    Era fo 60 de lei gramul la ala obisnuit. E complicat sa plantezi chiar si un coltisor de catharsis.

  7. #17

    Am avut si eu catharsis, am mai dat, dar cat a mai ramas il tin doar pentru mine.

    • #18

      Dacă dau adresă din aia de guerilla mail spui de unde cumperi tu catharsisul?

  8. #19

    O idee buna. 🙂 O sa particip 😛

  9. #20

    Well, fuck you pentru ideea asta tampita care ma forteaza sa scriu…o sa beau cafeaua si ma apuc sa scriu.
    Futu-i, stiam ca o sa vina un moment d-asta…

  10. #21

    tu ai scris jurnalul raului?

  11. #22

    Un link catre unul din acele situri, te rog?

  12. #26

    Meanwhile la Bv “”Reclamațiile la ANPC sunt administrate de o firmă privată” Ce diferenta de nivel domle ce oameni fini cu poveri sufletesti e aici 🙂

  13. “Mamici grase din romania care face laba la fii lor”-a cautat cineva.pare un om care ar avea chestii de confesat

  14. te pomenești că tot tu ești și-n spatele lui reportaje.live 🙂

  15. #29

    Apropo, ai reușit să citești Fundația?

    • #30

      s-a lasat de citit, acuma aduna material pt. a scrie o carte 🙂 probabil titlul va fi “catharsis”

    • #31

      @corcodusul. O fi cu nisip în ea?

  16. #32

    O idee excelenta si unica in peisajul blogging-ului romanesc.

  17. #33

    Nu erau niste reviste pentru asta, “Povestiri adevarate” & shit?