LE: Iar primul sponsor este Radu Florea, cu 15 Euro. Mulţumesc frumos!

Am fost la Gala BCR Speranţe de anul acesta. Mă oamenilor, nu vă vine să credeţi ce acustică senzaţională are Sala Radio. Şi ce copii talentaţi au cântat. De fapt, expresia copii talentaţi nu îşi are locul. Pentru că toţi sunt nişte artişti adevăraţi, care au doar o talie mai mică. Dar şi când o să crească ei…

Ceea ce mă aduce la subiectul articolului.
Copilul acesta, Ştefan, e un cântăreţ foarte bun. Nu cerşeşte, nu e copil bătut de soartă, nu are nevoie de un transplant urgent de măduvă sau altceva. Are un talent deosebit şi prin talentul lui, poate ajunge un OM.

Nu vă cer donaţii, că ştiu că sunteţi strânşi la pungă în această perioadă.
Ci vă vând un loc, pana la sfarsitul anului, în blogroll-ul pe care o să îl creez cu voi, cei ce daţi bani pentru Ştefan.
Aşa că, locul în blogroll costă 40 de lei. Echivalentul a 2 şaorme de la dristor.

Vă rog să lăsaţi în comentarii dovada plăţii acelor bani în conturile Salvaţi Copiii sau în contul de paypal cetin punct ametcea la gmail punct com şi numele blogului/sitului/magazinului/cabinetului dentar etc ce îl deţineţi va apărea pe site până la sfârşitul lui 2010.

Cont in lei: RO18RNCB0071011434790048
Cont in euro: RO51RNCB0071011434790036

Cele doua conturi sunt ale organizatiei Salvați Copiii România, care investeste fondurile astfel acumulate in dezvoltarea acestor copii.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

74 comentarii Adaugă comentariu

  1. Bravo omule!
    bravo!

  2. bravo si de la mine!
    PS
    n-o sa se lungeasca blogrollul cam mult? sau nu astepti o explozie de donatii? 🙂

  3. #5

    damn….n-am blog.

  4. Am uitat: banuiesc ca daca ai primit “You’ve got money!” de la paypal ai inteles ca-s de la mine si nu mai trebuie sa iti trimit dovada platii ca nu esti institutie de stat 🙂
    sau esti? 🙂

  5. f tare man
    felicitari

  6. Eu iau salariul pe 1. Abia atunci pot baga banii. Pana cand este valabil anuntul?:-s

  7. #9

    pana pe 1

  8. daca e pe bani la 100 de lei cat stau? 😀

  9. #12

    Primesti si bloguri incepatoare(ca al meu), cu putine insemnari, care nu se pot compara nici in cele mai frumoase fantezii cu bloguri ca acesta?

  10. 2 şaorme la Dristor? Scump, dom’le, scump, în Timişoara iei patru şaorme de banii ăştia. 🙂

  11. #16

    du te n mortii ma tii

  12. paypal, s-a transferat 10 iepuri 🙂

  13. diseara ai bani pe paypal 😀

  14. deaia e blogrollu postat ultimu din toate elementele blogului?:)) punel si tu macar inainte de “ultimele comentarii”

  15. Rossoneri au donat pe paypal.

  16. Vezi ca e o problema cu link-ul catre mine. Pune-i http:// in fata. Ms

  17. Ai gasit o metoda interesanta si eficienta sa ajuti! Felicitari!

  18. Done, via paypal 🙂

    Frumos, frumos, frumos!

  19. Mno…oi da si io pă vineri 😛 aşe păntru pruncii ăia 😀

  20. #27

    daca nu am blog si dau 40 ron, il pui pe Mircica Badea?

    • #28

      nu, e vedeta, nu are nevoie de asa ceva

    • #29

      hmmm..la naiba…tre’ sa imi fac blog ca nu am pe ce da 40 RON. catre Eftimie macar. Ca el chiar nu e vedeta 🙂

  21. Gata arhi ai primit 10 euro.detaliile sunt in mesajul atasat pe paypal

  22. Ideea mi se pare excelenta!
    In felul asta si cei care n-ar dona in viata lor, ajung sa faca acest lucru, chiar daca de fapt castiga si ei. Ce sa facem, prima data trebuie stimulat omul cumva. 😀
    Vreau sa ma crezi pe cuvant ca merg dupa amiaza si donez. Tu stii ca eu fac des din astea, dupa puterile mele, evident. Si nu vreau sa ma pui in blogroll, pentru ca nu merit. 😉

  23. Oho, excelenta ideea! Asa vei atrage foarte multe persoane, sunt convins! 🙂

    Nu e vorba ca fac un gest caritabil, e vorba ca apar in blorollul tau. Asa vor gandi majoritatea, important e totusi ca ajuti un copil. 🙂

  24. Frumoasa initiativa. Obisnuiam si eu sa mai dau cate 1 leu(ca nu-mi permit mai mult din umila alocatie) pe la copiii de pe strada , dar peste 5 minute ii vedeam cu tigari in gura. N-are rost pentru unii…

  25. Felicitari pentru initiativa. Ar fi frumos la final sa ne spui si ce bani s-au adunat. Tocmai am trimis si eu o mica donatie pentru el.

    Numai bine!

  26. #36

    Deci campania asta se adreseaza copiilor care au talent. Buuun. Ce se intimpla cu cei care nu au talent? ei nu merita o campanie de stringere de fonduri? Sau ei sint uitati si viitorul lor este gasca de cartier si criminalitatea? De ce nu se string aceste fonduri pentru ( de exemplu) construirea/amenajarea unei sali intr-un cartier sarac unde orice copil poate sa isi exerseze talentul muzical, chiar daca este afon?
    De ce in Romania se cultiva doar elitele iar restul sint lasati balta?
    Cred ca pentru societate e mult mai important scoatere copiilor de pe strazi si educarea lor decit cultivarea unor elite.

    • #37

      cred ca ceilalti asteapta sa faci tu o campanie pentru ei.
      Nu se poate o campanie pentru toti. O campanie trebuie sa aiba un target

    • “exerseze talentul muzical, chiar daca este afon”

      daca e afon nu are talent muzical din start. si mie imi place sa cant dar nu am voce si cand fals. asta inseamna ca cineva trebuie sa bage bani in mine ca sa scot si eu o piesa pe minimal si sa cant “the sky is high, put your hands in the air, i want you tonight?”

  27. Vreau sa donez si eu ceva acolo. Nu ma intereseaza loc in blogroll ca nu am ce sa fac cu el. Tot ce te rog este sa imi dai o a 3-a metoda de plata, Paypall-ul este banat in UAE, si Conturile alea 2 nu accepta bani de la transfer bancar international. Poate gasim o solutie de mijloc sa contribui si eu cum pot. De fapt cred ca pot starnii o initiativa de sponsorizare a comunitatii romanesti de aici.

  28. Multumesc Arhi. Dau o bere ca ma astepti si pe mine 😀

  29. Arhi am trimis si eu prin paypal,de ce nu acepti plata?

  30. #42

    @exvpa:daca stai la comunistii aia n-am ce sa-ti fac!

  31. @PlayActive – prefer comunismul de aici decat democratia de acasa 😉

  32. super ideea!!! bravo! văd cu ce rămân după salariu şi ajut cu ce pot.

  33. Foarte,foarte frumos gestul.Aferim musiu!

  34. Tare ideea, tare metoda..si in fond e win-win 🙂
    literparc.ro, pentru mine, please 🙂

  35. Felicitari copilului si succes lui!

  36. super idee…sigur se vor aduna doritorii..oricine vrea la arhi in blogroll:>

  37. Ajutati un om nestiutor… Cont de paypal nu am, pot trimite bani de pe card in contul de PP al lui Arhi? Si daca da, cum? Senchiu!

  38. Faina idee arhi! Sa-i dea Dumnezeu SI prin asta o “cale” frumoasa.

  39. #55

    sal

    ai dovada platii pe mail

    zi buna
    e.

  40. faorte misto idea 🙂 imi place

  41. #57

    Bravo Arhi !
    Ma bucura sa vad oameni, care atunci cand au ocazia, ofera o “alinare” semenilor mai putin norocosi !

  42. #58

    Sincer sa fiu ma intriga faptul ca cei din Romania considera normal sa cultivam doar virfurile in defavoarea majoritatii. Exact asa se intimpla pe vremea lui Ceausescu: cei mai buni atleti/cintareti traiau ca niste regi iar copii din orfelinate mureau pe capete pentru ca nu aveau caldura si mincare.

    Este o dovada de gindire primitiva.

    • #59

      esti liber sa pornesti o campanie pentru defavorizati. ce te retine?a da, e mai usor sa comentezi de pe margine

  43. #61

    Scuze de offtopic, aveai in blog&roll blogul unui tip din italia, cam “fumat” baiatul dar tare mult imi placeau povestioarele lui. As fii recunoscator daca m-ai putaea ajuta cu adresa lui.

  44. Transferat 10 EUR prin paypal de la cezar.maroti@gmail.com
    Payment Sent (Unique Transaction ID # 2TV57066RG199164T)

    Pune te rog in blogroll site-ul
    Remus Cernea: www.remuscernea.ro

  45. Eu am blog de doua saptamani. Se preteaza la campanie?

  46. Salutare,
    Felicitari pentru gestul facut si pentru mana intinsa acestor tineri talentati.
    Am ajutat si eu cu putin pentru a le oferi sansa la un viitor mai bun:
    Unique Transaction ID # 20V63975RT5239229
    Unique Transaction ID # 8E097286314055330
    Lumina casi tale … www.candellux.ro
    Frumoasa in fiecare zi… www.toujoursbelle.ro
    Multumesc.
    Claudiu

  47. Am bagat si eu 40 de lei direct in contul Salvati Copiii Romaniei. Mai mult ca sa sustin initiativa ta decat altceva, pt ca mi se pare o idee excelenta si dovada ca si blogurile pot face ceva concret. Ma asteptam sa vad mai multi in lista aceea din dreapta, inclusiv din numele celor care tot militeaza pentru “blog power”, dar vad ca la capitolul “fapte reale” nu mai sunt asa breji.

  48. Am trimis si eu 15 euro, hope it helps. Am scris in mesajul din Paypal detaliile.

  49. Am virat si eu azi in contul organizatiei si am trimis mail pe admin at arhiblog.ro.

  50. Sunt 28 de persoane in blogroll. Asta inseamna ca s-au strans cam 300 de Euro pana acum? 300 de Euro e chiar bine 🙂 Nu?

  51. Transferat 10 EUR prin paypal de la porcmisogin@ymail.com
    Payment Sent (Unique Transaction ID # 89R949357L021882S)

    Pune te rog in blogroll: Cotet de porc porc-misogin.blogspot.com

  52. Am facut o plata de 100 RON in contul “Salvatii Copii Romania”. V-am trimis mail cu dovada de plata si link-ul dorit.

    Va multumesc.