tutea

Mai țineți minte războiul de independență al româniei? Ăla de care suntem noi foarte mândri, cum a declarat război și independență el Kogălniceanu pe 9, ca să nu fie de ziua regelui. Practic noi, care eram bine mersi cu un imperiu otoman dus pe gârlă, am permis ca rușii să treacă pe teritoriul nostru în Bulgaria, ca să facă un mic războiaș cu turcii. Iar când au început să o ia pe coajă, Carol a zis Ast muzik plaș la mine, adică bubuitul tunurilor și ne-am dus la luptă, cu mic, cu mare. După aia Walter Mărăcineanu, Gheorghe Șonțu, Plevna, Rovine etc. După care rușii ne-au luat DObrogea și au dat-o bulgarilor. Doar am fost aliații lor, nu?

Mai țineți minte războiul mondial de-al doilea?
Noi, din neutri ce eram, ne-am gândit că ar fi bine să intrăm în război de partea naziștilor. Ca să nu sufere populația civilă, nu de alta. DUpă care Hitler a luat Transilvania și a dat-o ungurilor. Pentru că eram foarte buni aliați. În august 44, văzând că situația e groasă, conducătorii români au avut o nouă sclipire de geniu și au decis că ar fi bine să întoarcem armele și să trecem de partea rușilor.

Prin urmare, am fost declarați, la finalul războiului, stat agresor, alături de naziștii pe care i-am oferit pe tavă rușilor. Am plătit despăgubiri plus, cea mai mare despăgubire, Churchill ne-a transferat în grădina rusească pentru 50 de ani, motiv pentru care încă suferim ca popor, din punct de vedere psihologic, fiind o țară de comuniști care nu știu să își găsească drumul.

Desigur, este o istorie simplificată la maxim, puteți începe cu unele date din Wikipedia, dacă sunteți curioși de mai multe (iar dacă replica ta este Wikipedia nu este o sursă de încredere, ești idiot. am încheiat citatul). Ce voiam să spun este că noi, ca țară, nu am avut niciodată oameni politici de anvergură, ci doar niște șobolani oportuniști, care au încercat întotdeauna să profite de momentele provocate de alții. Din păcate, eșuând cu mare vâlvă, de absolut fiecare dată.

Ceea ce mă aduce la subiectul zilei. Cel al verticalității maxime de care a dat dovadă Iohannis, bătând cu pumnul în masă că noi nu vom primi mai mult de 1700 de refugiați. pentru că, nu-i așa, atât putem să ținem. Desigur, o decizie populistă imbecilă prin însăși motivarea sa, UE furnizând bani mai mult decât suficienți pentru a-i întreține pe refugiații respectivi, ceva gen 6500 de euro lunar pe cap de refugiat.

De ce a ales Iohannis cartea populistă? Vin alegerile, e nevoie să atragem de partea noastră imbecilii. Cei care merg la vot, cei care vibrează la auzul cuvintelor român, românește, unguri, transilvania. Cei care nu au văzut niciodată un sirian dar care știu că toți sunt teroriști și îți violează femeile.

Care e diferența dintre 1700 de sirieni și 6000 de sirieni, cât ne-au cerut să primim? Niciuna, la o țară cu 20 de milioane de oameni și cu suprafața cea mai mare din estul europei. Ungaria are populația sectorului agricol ilfov și are câteva zeci de mii prin țară și alte câteva zeci de mii la graniță, ca să înțelegeți ce înseamnă asta ca dimensiune umană.

DIn păcate, ca de obicei, politicienii români au pierdut trendul general pe termen lung, pentru a câștiga popularitate pe termen scurt. Adică și-au văzut de buzunarele lor.
Ce vom câștiga? Nimic, doar ne coim aiurea, la un moment dat tot vom fi obligați să îi primim pe oamenii ăia.

Ce am pierdut? Totul.
În acest moment, celelalte state din UE ne asemuiesc Ungariei, care a autorizat deschiderea focului împotriva migranților. Fără glumă, toate declarațiile deplâng atitudinea statelor care refuză emigranți, adică românia și grupul de la vișegrad. Suntem iară asimilați cu niște naziști, de data aceasta cu Ungurii.

Știu, fiorul etnic e mare în voi, simțiți mândria cum vă pătrunde, gândindu-vă la coloana vertebrală pe care au demonstrat-o liderii noștri.

Yep, popor măreț.