Acesta e un text inteligent, despre nimicnicia vieții, transhumanța internă a mioarelor din sufletul nostru, stereotipizarea trăirilor și corelația spațiu-timp în teoria lui Doniger.
În mod concret, dihotomia internă trăiri/speranță alterează clasicul morbid ce purcede convergent spre punctul de intersecție al spiritului iambic si, de ce nu, troheic.
Bah ejnebun?!
după astfel de articole cum să nu se apuce Vasluiul de vioale?
În poza doi este vorba de dihotomia aia interna sau de transhumanta castravetelui pe meandrele faringelui?
Bai eu as vrea sa vad continuarea la poza 2….pana mea
De…..ce….poza…2…de..ce…
Probabil de pofta…
99% apa, no reason to worry
Doar nu vrei să pornească fătuca activitatea neantrenată, nu?
Așa se face proba.
tine minte, no hands.
TL;DR version: Craci si cururi.
Poate sunt ușor arogant dar, hei, la viața mea am văzut țâțe mai mari decât bucuțele astea
si iti pare rau?
Da, pentru ca unele ( cam 10% ) nu erau doar mai mari ci si, quelle horreur, mai lungi.
Toate titele mari ajung lungi. E doar o chestie de timp.
Cum spunea o veche cugetare:
Ţâţele “e” de trei feluri:
* mere
* pere
* apoi toate devin bretele.
🙂
Ce-ti mai place bucile!!!!!!
Wwttttfffff did i just read?
ai dreptate in plm, dar suntem oameni sau suntem dansator?
functie de cum vine calul
DA! :))