În weekend am fost, la invitaţia lui Guy Tyrel de Poix, din partea S.E.R.V.E şi a doamnei Livia Tăriceanu de la Conacul dintre vii (da, acel Tăriceanu, că mă gândeam că totuşi ar fi bine să nu ştie că la un moment dat militam pentru zgâriatul Citroenurilor :mrgreen: ) la Urlaţi, la crama SERVE, să degustăm cu elan şi avânt vinurile produse de podgoria respectivă. Aşa că ne-am dus, împreună cu Mika Pană, Clickio şi familia Lumea Mare.

Ca să fiu deplin sincer, întotdeauna am avut 3 localităţi hazlii în cap. Slobozia, Sebeş şi Urlaţi. Slobozia din motive evidente, Sebeş, din aceleaşi motive, iar la Urlaţi mă gândeam mereu daca doamnele şi domnii din urlaţi sunt numiţi urlători.
Surpriză, Urlaţi e un oraş super liniştit, în care se pun borduri (sic!) şi nu am auzit pe nimeni să urle. În schimb, nu ai crede că există acolo un loc cum e Conacul dintre vii…este exact ca un han din vechime, cu tot cu aerul acela retro, aproape că aştepţi să îl vezi pe Florin Piersic legându-şi calul de gard.
Iar restaurantul, unde am mâncat cel mai bun chateaubriand cu sos de trufe din viaţa mea, e divin.

Şi că tot am zis di vin, să trec şi la vin.

Toate butoaiele alea erau pline cu vin. Butoaie de stejar, realizate prin nuştiucum despicare, nu prin tăiere. Un butoi costă 250 de euro, asta înainte de a fi prelucrat, afumat şi ce îi mai fac oenologii pe-acolo.

La fel de plini erau şi europaleţii, cu vin în sticle sau la cutie.

Ca idee, un hectar de vie costă 5000 de euro anual, întreţinerea, culesul şi adusul până la poarta fabricii. Iar făcutul vinului este cu adevărat o artă. Până şi culesul ţine de măiestria vinificatorului, care alege momentul culesului şi, în funcţie de asta, va diferi şi cupajul vinului. Despre restul, cu fermentări la nuştiu câte grade, cu diferitele metode de vinificare, nu am reuşit să ţin minte mare lucru, pentru că era, ca să vezi, o degustare de vinuri. Şi încă vinuri de cea mai bună calitate posibilă. Aşa că am decis că e păcat să scuip bunătate de vinoase. Şi am înghiţit tot ce am prins. Nu aş putea să vă spun câte sticle de vin am băut. Oricum, doar de degustat am degustat vreo 12 soiuri de vin, plus cele 2 mese de peste zi, unde iarăşi s-a degustat vârtos. Poza de mai jos e făcută de mine, seara, dar nu mai ţin minte când şi cum am făcut-o.

Concluzia?
A fost unul din cele mai reuşite weekenduri de anul acesta. Faptul că până acolo faci o oră, conducând lejer, iar când ajungi dai peste un loc select, cu servire ireproşabilă, condiţii superbe, mâncare de calitate şi, peste toate, vinul bun luat direct din cramă face să te gândeşti de 2 ori înainte de a zice Hai că vreau să merg la Braşov.