service-auto1

Am fost, în final, să îmi schimb anvelopele de iarnă. Recunosc, ieri, când am promis că mă duc, nu am avut nici o șansă, am încercat de 2 ori și erau niște cozi de făceai infarct. Azi am găsit, am schimbat, am plecat.

Ce am remarcat la oamenii de la serviceurile auto.
Există un motiv pentru care acești oameni sunt săraci și vor muri săraci. De fapt, probabil, există mai multe, dar cel mai important e că sunt foarte, dar foarte proști.

În tot iureșul acela de la vulcanizări, cu cozi peste cozi, de fiecare dată când găseam o vulcanizare cu doar 2-3 mașini, mă duceam și întrebam cam cât durează până mă pot lua. Știți care e răspunsul majoritar primit?
Nu știu, vedeți și dumneavoastră, dacă vreți, stați, dacă nu, nu stați.

Răspunsul oricărui calic muritor de foame, atunci când știe că azi are banii din care își poate cumpăra vodka zilnică. Nici un fel de interes pentru a satisface un client, nici un fel de interes în a-l fideliza, absolut nimic. O să mă mai întorc vreodată acolo? No uei, hoze.

Prin urmare, am avut răbdare și m-am dus la vulcanizarea la care merg de fiecare dată când am treabă. Unde oamenii vorbesc frumos, unde patronul se ocupă personal de distribuția oamenilor, ca să nu se aștepte prea mult, unde ți se explică ce face și de ce face.

Adevărat, cam scump 260 de lei, cu tot cu îndreptare.
Dar mi-a plăcut și mai merg. Dacă vă interesează, e aici.

vulcanizare

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

97 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Avand in vedere ca a aparut soarele, s-a mai incalzit, aveam o banuiala ca ai trecut pe anvelopele de iarna

    • pe alea de vară inapoi, că se tocesc alea de iarnă pe soarele ăsta.

    • #3

      alea de iarna sunt la gunoi, cacu-m-as pe ele, ca erau mancate tot de ala care a condus inainte ascutitoarea

    • #4

      Vezi daca iei masini de la samsari 😀

    • #5

      “pe alea de vară inapoi,”

      Cum se cunoaste omul gospodar, nici nu a inceput iarna si incepe pregatirea pentru vara viitoare

    • poate alea de vara.

      cam scump 260 lei. presupun ca indreptatu ala

    • eugen are dreptate, nu mai cumpăra mașini de la dubioși 😀

    • #8

      Vezi că a scris vali un articol despre cum să cumperi mașini bune, nu de la samsari și în niciun caz de la geambași! Din păcate tu te-ai aruncat la primu geambaș desculț pe care l-ai găsit! pe surse am aflat și că a schimbat și motoru , a pus unul de trabant pe cazan!:)))

  2. #9

    te-ai grabit… intr-o saptamana maxim o sa fie gol pe la vulcanizari. si preturi de doar 40 de lei.

    • #10

      stati! ca se lauda Bo$$ ca atunci (sic!) cand merge sa le schimbe nu o sa fie nici o coada, ci lejereanu; cu cafea la terasa… acu’ fo trei zile, parca asa se lauda!

  3. #11

    sh1t ! 260 de ron = foooooarte scump……eu am schimbat anvelopele de iarna cu cele de vara(prin Martie) cu tot cu echilibrat/fara schimbat de valve cu 70 ron si am lasat 10 ron spaga…Vineri merg sa pun anvegumili de iarna in acelasi loc….nu cred sa depaseasca 80-90 ron!

  4. #12

    Bre, cum 260 de lei? Cu tot cu indreptat… ce? Deviatie de sept, sau ce?

    • #13

      PS – 90 de lei m-a costat operatiunea (drept ca nu in Bucuresti) de montat/demontat + scoatere a cauciucurilor de vara de pe jantele de aliaj, pus valve noi, pus cauciucuri de iarna, echilibrat.

    • #14

      la banii astia ar fi trebuit sa ti se faca si un TOT-TACAMU’ inclusive de la Udrea !

    • #15

      Cum pisici si la cauciucuri tot despre Udrea se discuta?

      De fapt…

    • #16

      A, nu, stai ca mi-am adus aminte, 60 de lei m-ar costa indreptarea unei jante. Daca ai avut 1-2, iese.

      Cat lasati la vulcanizare la o operatiune de asta completa? Eu la 90 de lei (86 de fapt, tin minte), am lasat 105 lei in total, de-o cafea. E mult, e putin?

    • #17

      am avut 4. e 40 de lei indreptarea

    • #18

      jantele?

    • #19

      Da, 50 de lei indreptat janta de aliaj (am una un pic ovala) plus vreo 10 montat/demontat. 60 de lei, pe acolo.

    • #20

      erau patrate, de la condusul fostului proprietar:)))))))

    • #21

      A dat cu ea in gropi??? nu prea cred…

    • #22

      Reconosc habar n-am care e faza cu indreptatul jantelor. Incepusem sa ma obisnuisc cu schimbatul la unii care imi si indreptau jantele ceva gen 260 lei ca erau toate 4 ovale, desi conduc ca o baba si cand ma vad, gropile o iau la fuga din calea mea. Explicatia tare e ca aliajul e moale…
      Asta pana primavara trecuta cand m-am dus la altii ca ofereau montajul si la intrebarea mea “Nu indretpati si jantele?” “raspunsul a fost “Nu! Nu e nevoie ca sunt in regula”. Toate patru.
      Mi-a dat de gandit…
      Am zis ca conduc ca o baba? Pana atunci n-ajunsesem la viteze la care masina sa scoata zgomote sau sa fie altfel instabila.
      Am peste 18 luni de cand jantele n-au mai fost indreptate si s-au plimbat pe autobahn cu viteza de 195km/h fara sa obiecteze ceva (cel care a cedat fiind soferul…) Fun fact, dupa o discutie in care cineva imi povesteste ca pe undeva la vanzarea masinii anvelopele cu care este echipata masina trebuie sa reziste la viteza constructiva maxima, desi dupa ce-o cumperi poti sa pui orice anvelope vrei m-am utiat si eu la ce era pe masina si am vazut ca erau “T”-190km/h pe care tocmai o depasisem cu masina incarcata la limita maxima.

      @Arhi: Dupa scurta asta introducere: esti sigur ca jantele erau ovale?

    • #23

      da

  5. #24

    Dar nimeni n-a vazut? Poza? Calitatea? Degetul lipsa? Pe mine incepeau sa ma streseze comentariile despre, asa ca am inceput eu.

  6. #26

    Doamne am zis ca nu mai trec pe la ala… Acolo schimbam de obicei pana iarna trecuta, cand ca sa vezi coincidenta, tot cu megane ca al tau m-au refuzat cu brio, ca el nu sta sa indrepte jante (de kkt de altfel la megane) cand uite cati bani face cu astialalti.
    Asa ca mi-am bagat pla in vulcanizarea lui si am schimbat la urmatoru’ mai jos…

  7. #27

    Ce fel de rampe folosesc astia pentru masini?

  8. Unde ai schimbat o data si ai fost multumit … schimba mereu.
    Am incercat o data sa schimb vulcanizarea pe acelasi principiu. Cand am iesit din oras nu puteam sa trec de 110 ca topaia masina …

  9. #30

    Astia au obiceiul sa le ia la picioare cand le dau jos de pe masina si le lasa sa cada. Mi-au julit o janta pe una din spite care a picat pe buza rampei metalice.

    Plumbii lor ruginesc – coclesc.

  10. 260 sa schimbi gumele??? Asta e pret de A-lister. Pe la Bv o rezolvi cu 50 lei cu tot cu bacsis…

  11. #34

    ca tot veni vorba de cauciucuri … uite de fain e sa ai politie personala
    www.youtube.com/watch?v=9iWa7kSh-z4

  12. 260 de lei la vucanizare? Ti-au bagat azot cu bule swarowski? Ti-au indrepta senila de buldozer? Pe ce lume traim?

  13. #40

    Nu știu dacă ți s-a mai zis, dar 260 de lei e enorm. Eu mai mult de 80 de lei nu am plătit niciodată. Săptămâna trecută am plătit 65 de lei – 4 roți – scos cauciucuri vară – pus cauciucuri iarnă – echilibrat.

    • #41

      ba, IN PULA MEA, nimeni nu citeste de indreptat?

    • #42

      hhh, ai folosit “pula” si “indreptat” in aceeasi propozitie.

      Ce jante ai la masina aia birjarita si cu kilometrii dati inapoi sigur? 😀 De-alea dubioase de reno, nici de tabla nici de aliaj?

    • #43

      fostul proprietar zice ca sunt aliaj

    • #44

      Bine mai dar 260 de lei? Chiar intr-o stare asa proasta erau?

    • #45

      Da, acum am citit. Am o singură curiozitate. Cât a durat toată treaba?

    • #46

      vreo 2 ore, ca s-a chinuit cu jantele

    • #47

      De-alea negre?

      E bun pretul atunci, 40 de lei indreptatul uneia. Mai ieftin ca la mine.

    • #48

      nu, e alb-murdare:))

    • #49

      Ba da, dar toti cred ca te referi la echilibrat.

    • #50

      well…

    • #51

      S-adica tu umbli iarna cu jante de aliaj? Vrei sa le zgarii?

    • #52

      Senior…

    • #53

      Da, stiu, asa mi-a zis si mie la vulcanizare, ca doar astia de bani gata umbla cu jante de aliaj iarna…

    • #54

      stii cum e, cineva trebuie sa faca asta, sa isi asume greutatea leadershipului

    • #55

      “fostul proprietar zice ca sunt aliaj”
      Nu minte. Ca doar nus din aur de 24k sa fie metal pur… Aaaa, ca nu-s aliaj AlMg ci probabil FeC, e alta mincare de peste 🙂

  14. 50 lei cu echilibrare si plumbi – e adevarat ca bonul nu l-am vazut de 3 ani, de cand schimb la ei.

  15. Aveai doar anvelopele sau toata roata? Cu tot cu mutatul anvelopelor pe jante da, face 260 de lei in conditii civilizate. Daca e doar dedat jos una si montat cealalta e hotie. Iti faceam eu asta pentru 100 de lei :))
    …pentru asa planuiesc sa fac eu, iar apoi sa ma duc la vulcanizare pentru o presiune si-un eventual echilibrat, cand s-or mai potoli oamenii cu cozile astea.

    • #58

      anvlopele, ca daca aveam jenti, stiu si eu sa strang suruburi:))))

    • #59

      La mine la porumb costa 50-60 lei cu tot cu ECHILIBRAT, nu INDREPTAT.

  16. #60

    Sper ca de banii astia:
    1. Indreptare si roluire la toate jantele
    2. Ti-a scos anvelopele de vara de pe janta ca sa le puna pe cele de iarna(un proces mai complicat daca ai doar un set de jante)
    3. Echilibrare
    4. Cafea, masaj etc. 🙂

  17. #63

    Decit sa dai 500 lei pe an cu montat demontat cauciucuri pe un singur set de jenti nu mai bine iei si niste jenti de tabla si le faci roti de iarna? Intreb si io…

    • #64

      N-ai auzit că-i musai de aliaj şi iarna.
      Să se ştie cine-i alpha-dog în cartier la el.

    • #65

      Senior-dog, te rog

    • #66

      Senior-dog-ul isi ia inca un set de jenti de haliaj, ca se respecta.

  18. La anvelope second de iarna am gasit la 65 lei/buc cu montare inclusa. Asta inseamna ca sunt gratis?

    • #68

      nu, dar poti sa mori, cum eram eu sa mor cu second handuri de iarna

    • #69

      Am vrut sa spun ca tre sa fie ca niste schiuri cauciucurile alea. Probabil te pui pe tine si-i pui si pe altii in pericol.

    • #70

      eu am facut un tetachieu cu ele fix intr-o serpentina de la brasov la comarnic. am fost la 2 secunde sa ma pis pe mine, aveam de ales intre calcat de tir sau cazut in prapastie….

    • ce sa intelegem,ca ai calcat tir-ul?

    • #72

      Mai degraba partea cu pipi-ul ca nu a aparut la TV nici in groapa nici sub TIR

  19. #73

    Astia mi-au b***t un prezon si o piulita la Focusul meu, ca pe agaricii astia nu i-a invatat cineva ca ar trebui sa insurubeze piulita intai manual ci nu direct cu cicoanul lor pneumatic.

    Oricum nu cred ca se da vreun test de inteligenta la angajare in vreo vulcanizare, toti o apa si un pamant. Da-le un ciocan de-ala pneumatic si se cred mesriasi.

    • #74

      Eu as verifica toate prezxoanele in locul tau. S-ar putea sa fie deja fisurate si nu vrei sa te trezesti ca roata te depaseste…
      Nu folosesc chei dinamomentrice la instalatul rotilor?

  20. #75

    260 de lei pentru schimb de anvelope? Asa mult costa indreptarea? Eu am dat 60 de lei doar schimb.

    In zona Dristor banuiesc ca e coada uriasa la Auto Soft.

    • #76

      40 bucata, sunt pe 205

    • #77

      Stai ca da cu virgula. Tu ti-ai cumparat cauciucuri second sau doar le-ai schimbat? 205 si eu, dar am dat 60 de lei pe schimb, toate 4.

      La 260 ar fi trebuit sa faca si un masaj avec finalite.

    • #78

      ABANDONEZ…

  21. #79

    Si eu am mers din service in service pana m-am cam scarbit. Am gasit din intampla unul mai retras unde chiar se face treaba buna . Cred ca e unul din putinele locuri unde se foloseste cheia dinamometrica. Am fost la iei in primvara si o sa merg curand. A fost singurul loc unde patronul a coborat dintr-un X5 imbracat elegant si s-a pus in genunchi la masina mea sa rezolve o problema cu un filet problematic, avand mai multa experienta decat mecanul probabil.
    Nu vreau sa fac reclama, dar chiar sunt satul de toti cocalarii din serviceurile prin care am fost care isi bateau joc si faceau treaba in scarba.
    Auto Agusta se numeste locul, si e la iesire din bucuresti spre Autostrada Soarelui.

  22. Daca mi se permite, va invit sa incercati autoeconom.ro pentru urmatoarea data cand planuiti sa mergeti la service.

  23. Arhi,de curiozitate,nu a fost loc de un barter?

    • #82

      cu ce, cu 260 de lei? banuiesc ca nu stii cat costa un articol pe un site cu 10 000, nu?:)

    • #83

      Ei, faceai doo articole si gata, rezolvai problema. 🙂

    • #84

      @ arhi – păi îți schimbau anvelopele până se făcea suma corectă. Aveau timp toată ziua.

    • #85

      ahahahahahaha Ion, pare o achizitie noua, dar de mare viitor. Tine sus treaba buna:)))))

    • #86

      @ arhi – nu sunt nou, doar puțin folosit.

  24. #87

    260 lei pentru 2 ore de muncă e un preţ decent. La urma urmei omul ăla are de plătit salarii, taxe, chirii, curent, amortizarea sculelor și utilajelor etc. Și mai dă și garanţie. Ok, nu vor românii să dea 260 de lei? Vezi că mai sunt niște Dorei la colţ, îţi fac cu 50 de lei, dar te ţine lucrarea doar până la colţ.

  25. #88

    Salut Arhi, ma pregătesc să pun niste cauciucuri de iarna tot pe un Megane, dar 3. Tu ce gume ti-ai luat, de unde, pret? Dimensiuni? 195 sau 205? Bănuiesc că pe 15″.
    Asta daca nu le-ai primit “bonus” de la “samsarul” care ti-a vandut masina..

  26. #90

    80 de lei schimbul in militari.
    Si o muzica de petrecere: www.youtube.com/watch?v=uVxVwqnkLxY

  27. #91

    In Marea Britanie scapi mai ieftin pentru serviciul asta, plus ca-ti si preiau ei cauciucurile vechi si le recicleaza pentru tine, in cazul in care vrei sa te scapi de cauciucurile vechi.

    • #92

      Misto acolo cu gratuitatile. Spre deosebire de Marea Britanie la noi icișa in Marea Moldova, caucicurile vechi ti le primeste numai daca platesti taxa de reciclare.
      Acum seriosȚ de unde iau niste cauciucuri de iarna in Marea Britanie, ca nu prea am gasit de nici un fel…

  28. #93

    Arhi, de ce nu ai mers direct la ei, ca doar stiai ce gasesti dincolo?

  29. #95

    Sunt multe. Ai pe Fizicienilor langa Lidl, pe Dudesti la Autosoft, pe energeticienilor mai multe, alta pe Vitan Barzesti cum ai lasat Rin pe stanga, in complex la Vitantis etc. Ma da tu ce cauti la mine pa zona, mergi des in vizita la piticu?

    • #96

      eu am crescut langa scoala 87, in blocul de vizavi de piticul

  30. #97

    Eu nu stiu de ce va complicati voi asa existenta cu schimbatul anvelopelor de 2 ori /an in loc sa cumparati niste jante de otel sa faceti roti complete, pe care vi le puteti apoi schimba singuri , oricand doriti si mai presus de toate ,gratuit.La 6-700 lei noi sau la 3-400 lei SH se poate achizitiona un set de jante de 14-15″ cam pentru orice masina.
    La un calcul simplu , rezulta ca in 4-5 schimburi se recupereaza investitia, iar loc suplimentar nu ocupa mai mult decat anvelopele simple.