revenge of the psd
Arhi Arhi 30.03.2017

Eu, Cetin Ametcea, am considerat că o mai țin pe Kovesi la DNA

Am stat și am urmărit cu intensitate medie și haioșenie maximă discuțiile din online despre evaluările făcute de analfabetul și paralaxul ministru al justiției la DNA și procuratura generală și cum stătea toată lumea cu sufletul la gură, oare o dă afară pe Kovesi sau nu? Desigur, nimeni nu remarca faptul că doar cel ce semnează […]
Ani Draghici 1
Arhi Arhi 28.03.2017

Dormi liniștit, sistemul veghează pentru tine

Sursa foto Un elev de clasa a 8-a din Băileşti, judeţul Dolj, a pus în încurcătură profesorii de matematică după ce a rezolvat o problemă, la olimpiada judeţeană, altfel decât era în barem. Iniţial elevul a fost chiar depunctat pentru că a dat o soluţie diferită. Abia după intervenţia celor de la Ministerul Educaţiei, elevul […]
adevarul despre preoti 1
Arhi Arhi 24.03.2017

BOR obligă profesorii de religie să participe și să popularizeze marșul anti-avort

Nu credem în prostiile astea, dar ne dăm copiii la religie, că le ridică media și nu are ce să strice. Mi-am dat copilul la religie ca să îi dezvolt mintea. Îl las acolo ca să decidă singur dacă îi place sau nu. Și altele. Justificări ale unor părinți prea leneși ca să se ocupe de viitorul copiilor […]
mirel axinte
Arhi Arhi 21.03.2017

Blogary și Bleen sau cum se pot schimba instant niște păreri politice

Probabil câțiva dintre voi îi mai țin minte pe bleen, Mirel Valentin Axinte, și blogary, trompetele politice cele mai atașate de valorile băsesciene ale democrației. Bleen era în stare să îți ia dejecțiile fizice ale lui băse și să te convingă că de fapt sunt poleite cu aur, sunt cele mai mișto dejecții și uite, […]
mizerii UAE
Arhi Arhi 10.03.2017

De ce vă duceți, frate, în Dubai?

TBA A South African man and his fiancée have spent almost two months behind bars in the UAE after authorities discovered the woman was pregnant. Emlyn Culverwell‚ 29 from South Africa, and Iryna Nohai, 27 from the Ukraine were reportedly arrested in January 29 after they visited a doctor. Ms Nohai was complaining of stomach cramps which were […]
maria grapini
Arhi Arhi 07.03.2017

Să ne promovăm valorile

Oameni buni, dacă tot e pesede la putere, s-a întors și Maria Grapini la putere. La fel de puternic de analfabetă, la fel de puternic de iubită în comentarii. Între timp, șoferul lui Costică Voicu va grația tot ce mișcă în țara asta. Să ne luăm înapoi valorile!
lege impotriva manifestatiilor
Arhi Arhi 03.03.2017

Parlamentarii vor să bage protestatarii la închisoare

Un proiect de lege care prevede pedepsirea protestatarilor cu închisoare între șase luni și trei ani dacă prin manifestarea lor „au scopul de a schimba ordinea constituțională ori să îngreuneze sau să împiedice exercitarea puterii de stat” a ajuns în Senatul României. Inițiatorul proiectului este deputatul PSD Tudor Ciuhodaru. Foto Și poate ar trebui să […]
chrome 2017 02 28 18 58 08
Arhi Arhi 01.03.2017

Acel moment când realizezi că ai trăit degeaba

Știți că, din când în când mai fac articole despre șmenarii cu activități de astea de dezvoltare personală, ești cel mai bun, cel mai tare, dă-mi banii tăi să te învăț să faci afaceri, deși eu în viața mea nu am făcut o afacere. Mai râdem de Shri Matavi, care vindecă prin yoga (în fine, […]
mizerii centura
Arhi Arhi 27.02.2017

Primăria capitalei vrea să preia centura

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat duminică la un post de televiziune că poartă discuţii cu reprezentanţii Guvernului pentru ca Primăria Generală să preia construcţia şoselei de centură a oraşului Practic, la auzul acestei știri, sunt rupt în două. Pentru că e, desigur, o idioțenie că centurile orașelor sunt în administrația guvernului, nu a primăriilor […]
what are you
Arhi Arhi 23.02.2017

Nu am suportat niciodată formatul Masterchef

După patru ediții, MasterChef rămâne cu o ediție difuzată în extra prime-time. Astfel, de săptămâna viitoare, cooking-show-ul de la Pro TV va fi difuzat doar marțea, de la ora 22.15, în loc de luni și marți de la 20.30. În primul rând nu am acceptat niciodată ideea de Chef. Fiecare Foa sau Dumitrescu care […]
infractori
Arhi Arhi 14.02.2017

Iată, istoria se repetă și am ajuns și iohannist

Unii dintre voi țin minte că la alegerile pentru prezident, eu nu am votat cu nimeni, pentru că nu îmi plăcea Iohannis (și nu îmi place nici acum), iar cu Ponta votam doar dacă punea cineva un trancan la capul copiilor mei (eu și soția eram sacrificabili) și eram sătul de votat contra a ceva, […]
victor ponta ministrul justitiei
Arhi Arhi 14.02.2017

Acel moment când ți se face dor de Iordache

Nu-i așa că acum deja vi s-a făcut dor și un pic de drag de amărâtul ăla de Iordache? Cel puțin este prost și destul de inofensiv, o mică marionetă în mânuțele mici și pufoase ale lui Dragnea. Dar Ponta…ehei, iată, domnul ministru al justiției cu doctorat furat și cu 2 dosare penale. Important e că […]
chrome 2017 02 12 21 42 25
Arhi Arhi 13.02.2017

Dovada că pensionarii țării își vând viitorul copiilor pentru 100 de lei, participând pe bani la mitingul de la Cotroceni

Mai vreți dovezi că așa zișii protestatari de la Cotroceni sunt plătiți? Păi, ia să ne uităm noi la acest filmuleț frumos, care ne arată cum participarea se face pe bază de tabel nominal, cu liste. Seamănă cumva cu tabelul prezentat aici? Cumva doamna din imagine, complet întâmplător, seamănă cu cu doamna de aici? [fbvideo […]
manolescu ecaterina
Arhi Arhi 08.02.2017

Voiați dovezi că protestatarii sunt aduși la Cotroceni și plătiți pentru asta? Poftim dovezi.

Păi, ce să zic. Uite dovada video că sunt aduși la Cotroceni, în mod organizat. Remarcați tenul măsliniu al domnilor protestatari și mașinuțele cu care pleacă, amărâți, spre satele de unde au venit. [fbvideo link=”https://www.facebook.com/zearhi/videos/1199054960212425/” width=”650″ height=”400″ onlyvideo=”1″] Sursa Adevarul Link direct Și unii era foarte nelămuriți că domle, listele care este ele neadevărate. V-o prezentăm, via […]
florin badita protestatar de profesie
Arhi Arhi 08.02.2017

Lumea nu îi ține minte pe băieții buni, îi ține minte pe Florin Bădiță de la Corupția Ucide

Pentru că tot mă înfuriasem legat de ideea interesantă a celor de la Corupția Ucide, de a monetiza puțin protestele, pentru că de ce nu, dacă e să iasă un ban, să iasă, de oriunde ar fi (btw, Sorin Sararu, patronul de la biletoo.ro e liber bine mersi, face alte concerte, sub alt […]
calin popescu tariceanu 3
Arhi Arhi 26.01.2017

APIA, asociația moșită de Tăriceanu, vrea un nou timbru auto

Există deja de ceva vreme pe agenda APIA o inițiativă care presupune, în egală măsură, legiferarea intrării în țară a vehiculelor și, de asemenea, a posesiei. Asta înseamnă o taxare la înmatriculare și, în același timp, un impozit care să catalizeze interesul consumatorului pentru mașinile mai noi, mai puțin poluante. Asta este propunerea pe care […]
concretizarea promisiunilor psd
Arhi Arhi 26.01.2017

PSD a început să se țină de promisiuni

Se concretizează toate promisiunile lui Dragnea și ale lui FIrea. Centura a fost abandonaă, autostrada COmarnic Brașov a fost abandonată, totul e în plan. Noroc că au crescut impozitele ca să aibă de unde să le dea cerșetorilor care i-au votat. Mai rămâne să ne scoată din UE și NATO, să putem fi, în sfârșit, daci […]
ford mustang
Arhi Arhi 25.01.2017

Ford Mustang are doar două stele EURONCAP, și alea rămase de la un Logan

Ford a obtinut doar doua stele cu modelul Mustang la testele EuroNCAP, organizatia spunand ca producatorul american nu se astepta ca Mustang sa fie testat in Europa si nu a pus pe masina tehnologii care ar contribui la salvarea vietii pasagerilor si pietonilor in caz de impact. Sursa Ford a lansat în toamnă Mustang în România, […]