Nu, nu o să se destrame din cauza rușilor, nu, nu o să se destrame din cauza chinezilor sau a americanilor. Nu, o să facă implozie, din cauza birocraților, a mizerabililor care și-au găsit culcușuri pe viață și un scop din a trena absolut orice inițiativă, pentru a putea rămâne pe post cu […]

Știți că se lăudau ai noștri despre cum am participat noi 20 de ani la conflictul din Afganistan și cum am fost noi eroi și familia noastră și alte alea? Well, o să vă spun o pastilă nasoluță. Dacă atunci, când era vorba de refugiații sirieni, eram cumva îndreptățiți să le explicăm partenerilor […]

Serios, deși pare o logică la nivel de Funar, totuși, vorba specialistului de facebook, priviți dovezile. Adică este evident, COMPLET evident că extrema dreaptă are o ascensiune fulminantă în toate țările unde există o problemă cu migrația, europa și USA. Este evident că oamenii, deși nu sunt neapărat naziști, pur și simplu se […]

Legat de articolul acesta, mi-a sărit în ochi o chestie: Colega mea de apartament este germană; ea zice că nemții sunt la fel. Că se cred superiori și refuză să învețe engleza sau să vorbească engleză cu un turist, și se comportă de parcă sunt foarte dezgustați de orice străin în raza […]

Râdem noi de unguri și zicem că sunt naziști, ne mai enervăm pe Siarto ăla sau cum îi zice, pentru că s-a gândit el să facă gard la granița cu românia, dar după ce vezi prin ce trec cu „refugiații” parcă începi să te scarpini în cap și să o lași puțin mai […]

Știți de ce UE e condamnată la moarte? Pentru că nu există o putere executiva centrală, care să ia decizii rapide și ferme, în folosul tuturor statelor. În aceeași situație este și ONU. Pentru că, în cadrul unor asemenea asociații statale, conduc birocrații. Este raiul lor, visul oricăuri imbecil școlit în […]

Nu știu unde vedeți voi trupe invadatoare, pentru că lumea vede doar oameni fericiți că sunt salvați de către rușii prieteni. Aproape că îți vine să crezi că ăia de acolo sunt francezi, așa de repede au acceptat să fie cuceriți de alt stat. *